Haosul existențial pe care cei 5 copii îl trăiesc împreună cu tatăl lor în ruina care deschide mini-cartierul rezultat de pe urma desființării Fermei de porci „Ceala” s-a mai domolit de când cazul a fost făcut public și adus în atenția autorităților pentru protecția copilului și asistență socială. Directorul D.G.A.S.P.C. Arad, Erika Stark a declarat pentru criticarad.ro că „S-a desfășurat o anchetă socială și s-a întocmit un raport asupra acestei familii, vizând condițiile lor de viață. Copiii vor fi înscriși în unitățile de învățământ corespondente vârstei lor. Se va încerca, în măsura posibilului, menținerea familiei intergale în același loc, cu condiții de trai îmbunătățite, dar, în primul rând, responsabilizarea tatălui. Dacă nu se va reuși asta, vom găsi o altă soluție – vă asigur că lucrurile nu vor rămâne așa.”
Soluția menținerii familiei în componența actuală și în spațiul respectiv și înscrierea copiilor la școli și grădinițe ni se pare, și nouă, a fi cea mai bună dintre toate. Locuința poate fi relativ ușor de reparat și mărit, cu contribuția unor sponsori ce deja și-au anunțat intențiile, de exemplu – dificultatea constând în… educarea responsabilă a tatălui, care, în momentul de față, este totalmente depășit de situație: are un loc de muncă „fragil”, la spălătoria auto de vizavi de „cartier”, unde câștigă 1.800 de lei pe lună, lucrând inclusiv noaptea.
Mai mulți cititori ai articolului publicat ieri, de Joia Mare, au sărit în ajutorul familiei, făcându-le celor mici cumpărături de Paști și dându-le motive să zâmbească în perspectiva unui viitor mai aproape de… restul lumii.
Octavian Potolia: „Am fost astăzi la ei. Nu pot să vă descriu în cuvinte acel sentiment de fericire pură venită din sufletul lor. Neajunsurile le-ar fi multe, dar iubirea ce și-o poarta unul altuia îi face să treacă mult mai ușor peste acest aspect. E Săptămâna Mare, haideți să fim mai buni, să lăsăm certurile și supărările și să ne iubim aproapele ce este în suferință. Să aveți Sărbători fericite și pline de iubire.”
Vasile Gheorghiu: „În urmă cu un an am răspuns și eu unui apel, împreună cu Laura Bejan, și am mers acolo la Ceala, ducându-le alimente, hăinuțe… am renunțat butelia de rezervă și le-am dat-o sa aibe pe ce gati. Am văzut atunci primite mașină de spălat nouă, multe materiale de construcție primite de la oameni, rămânând ca în continuare să ajutăm să reparăm casa. Am văzut încă de atunci că ceva nu este în regula cu mama. Este păcat de copii, că trăiesc astfel de drame. Sâmbătă am sa trec din nou pe la ei.”
…………………………………………………
[TITLUL INIȚIAL] (25 aprilie, 2019) E JOIA PATIMILOR: Faceți cunoștință cu niște copii cu identități incerte, locuitori ai unui cartier oficial inexistent, având o mamă care a dispărut și frecventând o școală care s-a desființat
– Bună, copii!
– Bună ziua! (toți cei cinci, în cor)
– Cum sunteți?…
– Bine… (o fetiță mai înaltă decât ceilalți, cu evidente probleme din registrul emoției, pleacă).
– Ați fost la școală?
– Da (doi dintre ei)…
– Când?
– Eu în clasa a IV-a și ea în a III-a (fetița mai „dezghețată”).
– Unde?…
– La „generală 10”.
– Când ați fost la școală?
– Anul trecut…
– Păi și anul ăsta?…
– Anul ăsta nu ne-a înscris tati.
– De ce nu v-a înscris anul ăsta?
– Are probleme…
– Și mama?…
– Mama a fugit la Teleorman, cu cineva.
– Și v-a plăcut la școală?
– Da, foarte mult!
– Și vouă… la grădiniță?
– Da, dar am fost puțin (cei doi, mai mici).
– Și vreți să mai mergeți?
– Daaaa! (cu toții, în cor).
– De când n-ați fost la școală?… Azi ați fost?
– Anu` ăsta nu am fost… numai anul trecut.
Veneau de la spălătoria de TIR-uri de vizavi de „cartierul” în care locuiesc. La spălătoria aia lucrează tatăl lor, cu ziua, și are atâtea probleme și atâta de mult de lucru, încât îi faci și mai multe belele dacă „mergi peste el”.
I-am așteptat în fața casei, după ce am intrat, pe ușa care nici nu se poate închide, și le-am fotografiat „spațiul vital”. Pozele le puteți vedea în atașament.
Casa în care locuiesc face parte dintr-un ansamblu… antirezidențial aproape secret. N-are o adresă precisă… nu-i găsești codul poștal dacă vrei să trimiți cuiva de acolo o scrisoare. Dacă ești din Arad sau tranzitezi de la Nădlac, Pecica, Turnu etc. pe DN 7 știi unde e (deși nu cred c-ai intrat vreodată): după giratoriul de la fostul „Armonia”, treci de fostele complexe de porci – „zona în care trebuie să închizi geamurile” – și, undeva în stânga, e „cartierul” de case care au rămas aproape așa cum erau pe vremea când acolo locuiau lucrătorii fermei (dar mai rău). E un fel de haos postapocaliptic ordonat, cum s-a putut, de cei care au repopulat locul. E mai bine decât pe „Mărului” doar pentru că sunt mai puțini. E mai rău decât pe „Mărului” pentru că, cel puțin, „Mărului” există.
Școala Generală nr. 10 s-a desființat anul trecut. Prin urmare, am făcut cunoștință cu niște copii cu identități incerte, locuitori ai unui cartier oficial inexistent, având o mamă care a dispărut și frecventând o școală care s-a desființat. Copiii sunt minunați: au vârste cuprinse între 5 și 12 ani, sunt isteți și nici măcar nu știu ce-și doresc. În viziunea lor despre lume și viață, nu există noțiunea de „viitor”. Nu știu ce-i aia un „plan”. Nu știu nici măcar ce mănâncă mâine.
– Voi ați mâncat ceva azi?
– Da, am mâncat fasole.
– Cine v-a gătit?
– Tata.
– Vă e foame?…
– Le-am adus noi ceva – spun două doamne, care vin cu pachețele la această familie necăjită, de câte ori pot și ele…
– V-ați spălat pe mânuțe?…
– N-avem săpun… încheie conversația cel mic.
Am trimis aceste fotografii, cu indicarea locului (că „adresă” nu-i poți zice) autorităților pentru protecția copilului și cu rugămintea de a face diligențele nesesare pentru a fi (re)înscriși la o școală… dacă se poate, nedesființată. Ne-au promis că se ocupă.
