[ACTUALIZARE] Numai dacă ești ceva „bazat” din Apahida scapi așa de ieftin după ce ai intrat cu mașina într-o casă din Arad, i-ai scos plăcuțele și ai fugit… plus că erai NEVACCINAT!

Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

În ziua de 12 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier au identificat conducătorul autoturismului avariat și ulterior abandonat într-o curte a unui imobil de pe strada Petru Rareș din municipiul Arad, în persoana unui bărbat de 25 de ani, din localitatea Apahida, județul Cluj.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neprezentarea în vederea declarării evenimentului rutier în termenul de 24 de ore în baza O.U.G.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și blocarea accesului într-un imobil, valoarea totala a sancțiunilor fiind de 1950 de lei.

De asemenea bărbatul a mai fost sancționat contravențional cu amendă în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19,  pentru neprezentarea certificatului de vaccinare și circulația pe drumurilepublice după ora 22, fiindu-i reținut și permisul de conducere pentru 30 de zile.

Biroul de presă al IPJ Arad

Foto: Alexandru Șipoș@Facebook

 

……………………………………………………………….

[TITLUL INIȚIAL] (10 octombrie) Ești din Arad dacă dormi liniștită și, dimineața când te trezești, ai în curte un ditamai Audi praf și fără plăcuțe!…

[COMUNICAT DE PRESĂ]

În această dimineață în jurul orei 7:20, am fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112, de către o femeie despre faptul că în curtea imobilului său de pe strada Petru Rareș din municipiul Arad se află un autoturism avariat și fără plăcute de înmatriculare.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Biroului Rutier care au constatat că cele sesizate se confirmă, evenimentul rutier petrecându-se în jurul orei 00:10.

audi2

Autoturismul a fost ridicat, în continuare polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării conducătorului autoturismului și luarea măsurilor legale care se impun.

audi3

 

Biroul de presă al IPJ Arad

N.red. Femeia are 80 de ani și locuiește singură

 

Categorie: Știri
Etichete: audi, audi praf, gradiste, Petru Rareș, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Imaginile DEZASTRULUI din cartierul Gai produs de coliziunea dintre un microbuz cu 23 de pasageri condus de un bărbat cu un VW condus de o femeie de aceeași vârstă. 5 pasageri au ajuns la spital… dar „se putea și mai rău”
Articolul următor
Direcția Generală Anticorupție organizează 6 concursuri pentru ocuparea a 27 de posturi vacante de polițiști, respectiv 16 de ofițeri de poliție și 11 de agenți de poliție, prin încadrare directă [VEZI CONDIȚII]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie