[ACTUALIZARE] Peste 500 de elevi au avut ocazia să se plimbe prin LABIRINTUL JUSTIȚIEI, de „Ziua Porţilor Deschise” la Tribunalul Arad

tribunal33
Distribuie:

 

[COMUNICAT  DE  PRESĂ]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad, au organizat evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, care se sărbătoreşte  în fiecare an la data de 25 octombrie la iniţiativa Consiliului Europei şi a  Comisiei Europene.

Astăzi, cele două instituţii au primit aproximativ 500 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar.

Principalii vizitatori au fost elevi de la mai multe şcoli din Municipiul Arad, cum ar fi: Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, Liceul Naţional de Informatică, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”,  Colegiul Economic,  Şcoala Gimnazială „Caius Iacob”.

În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, elevi ai clasei a XI – a din cadrul Colegiului au simulat un proces civil.

Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.

Cu deosebită consideraţie,
Preşedintele Tribunalului Arad
Şandor Otto Szep

…………………………………………………

 

[TITLUL INIȚIAL] (21 octombrie, 2019)

„Ziua Porţilor Deschise” la Tribunalul Arad are loc vineri, și este un prilej pentru elevi de a descifra măcar o schiță a „hărții justiției”

 

[COMUNICAT  DE  PRESĂ]

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Vă aducem la cunoştinţă că, reprezentanţii mass-media, justiţiabilii, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, sunt invitaţi să participe la evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, organizat de Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile,  care va avea loc vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 09.00, la sediul de pe strada B-dul General Vasile Milea, nr. 2 – 4, Mun. Arad.

În cadrul acestui eveniment, participanţii vor avea ocazia să afle ce presupune înfăptuirea actului de justiţie, cariera de magistrat, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

În baza acordului de parteneriat încheiat între Tribunalul Arad şi Colegiul Naţional „Elena Ghiba  Birta” Arad, începând cu ora   09:00, un grup de elevi din clasa a XI – a din cadrul Colegiului  va simula un proces civil, în sala de judecată 2, situată la parter.

Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre  felul în care funcţionează organele judiciare  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care  înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.

tribunal31

Cu deosebită consideraţie,
Preşedintele Tribunalului Arad
Şandor Otto Szep

Categorie: Știri
Etichete: Colegiul Economic, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Colegiul Național Moise Nicoară, Colegiul Național „Preparandia Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, liceul national de informatica, scoala gimnaziala caius iacob, Tribunalul Arad, ziua portilor deschise
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 2] Florin FARCAȘIU spune, ADIO Primăriei Târnova, după 30 de ani! Până la alegeri, atribuțiile de PRIMAR vor fi preluate de vicele TOMUȚA Mureșan Iosif
Articolul următor
UTA vrea toate punctele puse în joc în „Valea Domanului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie