CAMPANII

[ACTUALIZARE] Puterea și opoziția – la aceeași masă, în cadrul unei întâlniri, poate istorice, pe tema promovării și sprijinirii proiectelor pentru Arad

[ACTUALIZARE]

Parlamentarii PSD de Arad au înțeles să amâne întâlnirea programată joi, 19 ianuarie, la Prefectura Arad, și să participe, la aceeași dată, la întâlnirea propusă de Consiliul Județean Arad, după cum urmează:

[COMUNICAT – Parlamentarii, CJ şi Primăria, la aceeaşi masă]

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, împreună cu Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, au lansat o invitaţie parlamentarilor arădeni, pentru a discuta despre proiectele judeţului şi municipiului Arad. La această întâlnire au fost invitaţi şi consilierii judeţeni, respectiv cei municipali.

„Este o întâlnire necesară, prin care dorim să ne punem la aceeaşi masă şi să discutăm despre priorităţile Aradului, despre promovarea şi sprijinirea proiectelor”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Întâlnirea va avea loc joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 11.00, la sediul Consiliului Judeţean Arad.

……………………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (16 ianuarie, 2017) Parlamentarii PSD de Arad lansează în această săptămână o invitaţie la dezbatere către toți factorii de răspundere din municipiu şi judeţ

[COMUNICAT]

Parlamentarii PSD de Arad rămân consecvenţi ideii că intrarea într-o stare de normalitate a societăţii se poate face doar prin dezbatere constructivă şi colaborare instituţională între puterea legislativă şi factorii de răspundere la nivel de municipiu şi judeţ. Astfel, senatorul Mihai Fifor şi deputaţii Dorel Căprar, Florin Tripa şi Adrian Todor se ţin de cuvânt şi lansează în această săptămână o invitaţie la dialog adresată tuturor parlamentarilor de Arad precum şi conducerii Primăriei Municipiului şi Consiliului Judeţean Arad. Programată joi la ora 11.30 la Prefectura Judeţului Arad, dezbaterea publică iniţiată de parlamentarii social-democraţi îşi propune abordarea marilor teme investiţionale judeţene, pe linie de infrastructură, educaţie şi sănătate precum şi exprimarea punctelor de vedere legate de proiectul de buget pentru anul 2017 al Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Arad. Parlamentarii PSD de Arad consideră că asemenea întâlniri sunt absolut necesare pentru identificarea priorităţilor regiunii, reglementării unui echilibru bugetar şi cheltuirii corecte şi eficiente a banilor publici. Ele trebuie să capete un caracter permanent şi sunt esenţiale pentru colaborarea instiuţionlă şi menţinerea transparenţei publice a actului decizional.

Biroul de presă al PSD Arad

Critic Arad, 17 ianuarie 2017 4:10

PSD