Adrian Falub – tehnicianul care a bifat PATRU promovări: „Să antrenezi la un club ca UTA e o onoare!”

p7070278
Distribuie:

 

Conferința săptămânală a clubului UTA a fost una specială, ieri, fiind prezent, pe lângă Alexandru Meszar, noul antrenor, Adrian Falub. În sală a fost prezent consilierul județean Ovidiu Moșneag și un reprezentant al suporterilor.

„Ținând cont obiectivul declarat la începutul sezonului, adică promovarea, conducerea clubului,  din respect pentru blazon, pentru fani și pentru investitor, are obligația să aducă un antrenor care știe ce înseamnă o promovare, cunoaște toate necesitățile promovării. Adrian Falub are 4 astfel de reușite din liga secundă în prima ligă și poate să ofere echipei ce are nevoie.  Este un antrenor care știe să câștige respectul jucătorilor și sintem siguri că va exploata la maxim potențialul jucătorilor” a declarat Alexandru Meszar, prezent la conferința de presă. „Sunt sigur că putem să colaborăm bine și la final ne bucurăm împreună cu suporterii. Să antrenezi la un club ca UTA e o onoare. UTA arată cu mult mai bine față de ce am lăsat când am părăsit Aradul” – a spus în deschidere tehnicianul de 46 de ani. Acesta urmează să fie ajutat de către secundul Marius Suller, care a mai fost la UTA în 2014. Antrenor cu portarii rămâne Dan Țapoș, iar singurul semn de întrebare este asupra lui Cristi Todea, care vrea să părăsească staful tehnic… supărat că a fost doar o singură zi antrenor cu încredere maximă din partea conducerii clubului.

Falub încearcă să remonteze jucătorii afectați de ultimele rezultate. UTA are un lot cu potențial, iar jucătorii trebuie doar așezați unde trebuie în teren. Cu unii dintre ei, Falub a mai lucrat, pe alții îi cunoaște ca foști adversari. Unii jucători ce au jucat în prima ligă pot avea un blocaj în liga secundă, fiind important ca cei cu experiență să se poată adapta.   „Curtuiuș e candidat cert la banderola de căpitan, aducerea de jucători nu e o prioritate pentru mine, ci eficientizarea jucătorilor”, spune Falub.
Echipele din Sibiu și Călărași par contracandidate la promovare, dar trebuie concentrare pe joc nu pe suprafata de joc sau echipa vizitatoare (cu referire la terenul de la Șiria).

UTA joacă sâmbătă, „în matineu”, la  Afumați.

Articol asociat:

E oficial: Adrian Falub revine la Arad să antreneze UTA

Categorie: Sport
Etichete: Adrian Falub, curtuius, UTA Arad
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Identitățile celor trei DEALERI de droguri prinși în zona UTA au fost făcute publice de DIICOT
Articolul următor
BC ICIM Arad își prezintă lotul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…