Adrian Todor: „Aeroportul Arad, de unde nu mai zboară niciun avion, a devenit vaca de muls a liberalilor“

foto adrian todor 26 octombrie 2018
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD ARAD]

Adrian Todor: „Aeroportul Arad, de unde nu mai zboară niciun avion, a devenit vaca de muls a liberalilor“

 

Aeroportul Arad a rămas, din nou, fără nicio cursă, după ce s-a încheiat sezonul estival. În același timp, autoritățile locale din Timiș sau Bihor anunță lună de lună noi zboruri interne sau externe de pe aeroporturile din Timișoara și Oradea.

„În fiecare lună citim despre noi companii care vor opera la Timișoara sau Oradea, despre noi curse interne sau spre vestul Europei. Am văzut că Tarom-ul va dezvolta un hub regional la Oradea, un aeroport care până acum doi, trei ani era aproape inexistent, iar într-o perioadă scurtă a reușit să se dezvolte spectaculos, ceea ce arată că atunci când un județ sau un municipiu sunt administrate de oameni competenți se pot face lucruri bune pentru comunitate.

Din păcate, Aeroportul Arad a reintrat în moarte clinică, imediat după ce s-a încheiat sezonul estival. Sunt mai bine de doi ani de când Marinel Cionca și echipa lui de specialiști se plimbă prin toată lumea, „toacă“ banii publici pe sejururi costisitoare și nu reușesc să aducă o cursă regulată la Arad sau poate nu vor. Asta în condițiile în care au avut pe masă o ofertă clară din partea unei companii, în condițiile în care puteau aduce la Arad compania Blue Air, care și-a anulat zborurile de pe Timișoara și era deschisă la discuții, în condițiile în care Tarom-ul era interesat să opereze noi curse în partea de vest, drept dovadă că vor fi noi zboruri din Oradea spre Spania sau Italia. Din Oradea condusă tot de un membru PNL, ca să nu auzim iar scuzele patetice ale președintelui Cionca, care a învățat de la tătucul lui, Gheorghe Falcă, să dea vina pe PSD și guvern și să-și mascheze astfel propria neputință.

Aeroportul Arad reflectă perfect starea municipiului și județului. Incompetența este cuvântul de ordine în administrația arădeană, o administrație complet lipsită de viziune și soluții. În timp ce autoritățile din Bihor sau Timiș se preocupă să dezvolte aeroporturile, la Arad, Aeroportul, de unde nu mai zboară niciun avion, a devenit o vacă de muls a liberalilor, un loc în care sunt găsite posturi călduțe pentru clientela de partid. În timp ce alte aeroporturi își numără pasagerii, la Arad, CJA numără spectatorii care participă la concertele organizate pe pista pe care nu mai aterizează niciun avion“, declară deputatul PSD Adrian Todor.

 

Biroul de Presă al PSD Arad

 

Categorie: Știri
Etichete: Aeroportul Arad, avion, compania Blue Air, curse aeriene, deputatul PSD Adrian Todor, Gheorghe Falca, Marinel Cionca, zboruri
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Au fost identificați proprietarii câinilor care au sfârtecat un maidanez în mijlocul străzii în Aradul Nou. Aceștia au fost (DOAR) AMENDAȚI de poliție
Articolul următor
Percheziții la domiciliile mai multor interlopi din Arad. Polițiștii de la SIC au căutat PISTOLUL cu care s-a tras asupra lui Dani Dragoman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

whatsapp image 2024 04 15 at 10.36.39 1

Weekend cu acțiuni ale polițiștilor, în județul Arad

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au desfășurat mai multe acțiuni preventive, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional. Au fost sancționate contravențional 115 persoane, 5 permise de…