Am avut o ZI REGALĂ… dar ne-a trecut repede

Nu s-a pomenit, în istoria contemporană a României, o revelație colectivă precum Înmormântarea Regelui, din 16 decembrie, 2017. Sigur, a fost „Momentul `89” – doar că acum 28 de ani (fix… ce coincidență!) eram mult mai proști, mai neduși la biserică și mai răi. Zeci de mii de oameni mărșăluind și strigând a ură împotriva aproapelui lor de altă convingere s-au mai întregistrat și vom mai avea parte (astea nu se termină niciodată, nicăieri), dar milioane de oameni plângând pe străzi, în gări şi în faţa televizoarelor, vorbind în șoaptă și cu cuvinte bine alese, vreme de o zi (lungă cât un destin ratat), n-a mai văzut ţara asta.

În „Sâmbăta întristată” nu s-a scris urât niciunde, nu s-a vorbit urât nicăieri… nu s-a păcătuit social, nici cu gândul, nici cu fapta (excepțiile chiar sunt nedemne de luat în seamă). Jurnaliștii cei mai buni ai țării au scris bijuterii editorialistice. „Trăim o stare de grație, copilărească și înălțătoare deopotrivă, care a transformat România într-un regat experimental” – este subtitlul articolului, ca un crez, al lui Cătălin Tolontan ; de neratat este „esențialul” lui Emil Hurezeanu de pe hotnews.ro – și parcă niciodată atmosfera din țara asta n-a fost mai respirabilă decât în „Sâmbăta întristată”.

Doare mai rău decât dragostea neîmpărtășită, e mai trist decât un accident în care moare un nevinovat și mai crâncen decât o condamnare pe nedrept (pe acestea le rezolvă Dumnezeu în timp) să știi că ai stat atâta vreme în proximitatea unui rege care te-a iubit și care te putea face fericit prin simpla acceptare a iubirii sale aristocratice – iar tu nu doar că n-ai făcut nimic, dar nici măcar n-ai lăsat firescul să curgă. Când vezi în ce anturaj ne-am fi putut învârti… ce oameni de calitate ne-ar fi fost apropiați (oricine a crescut oriunde știe că anturajul îți scrie partitura socială a vieții) și de ce gașcă avem parte acum, chiar îți vine să plângi pe străzi, năuc… de să nu te mai oprești. A trebuit să ne moară regele! – ca să-i pastișăm pe mai mulți odată – ca să realizăm că avem, și noi, un suflet patriotic comun.

Ne-am „revenit”, însă, repede! Ieri… a doua zi după, deci, eram în stradă, strigam unul împotriva celuilalt și nici măcar un singur manifestant nu avea de gând să se reconcilieze cu alt manifestant, contemporan și concetățean cu el. De unde alaltăieri plângeam împreună cu jandarmii – ieri ne băteam cu ei… și degeaba am fost la aceeași înmormântare și am lăcrimat la aceleași idei, degeaba suferim aceleași răni – nimic nu e destul de comun încât să ne împiedice să rămânem dușmani ireconciliabili, în spatele unei măști pe care nici măcar nu ne-am confecționat-o singuri.

Revoluția anticomunistă ne-a prins needucați, așa cum revelația monarhiei ne-a prins prea târziu – ăsta e blestemul nostru și asta ne va bântui cine știe câtă vreme încă: revoluțiile ne prind needucați și revelațiile ne vin prea târziu.

Notă: Fotografiile din galerie sunt preluate de pe site-ul oficial al Familiei Regale