Aveți, în cele ce urmează, un material subiectiv despre cuvântul polemic de pe buzele tuturor, în acest început de an școlar: homeschooling – nu unul teoretizant. Dezvoltat empiric – nu raționalist. Nedorindu-mi în niciun fel să aglomerez corul – și așa inflaționist – al celor care-și dau cu părerea preconcepută despre școala acasă, pur și simplu am vrut să aflu opiniile părinților, ale dascălilor și chiar ale elevilor despre acest subiect din dorința de a înțelege acest sistem educațional sau, mai mult, din dorința de a afla de ce argumente dispunem când abordăm acest subiect. Fie că suntem părinți, dascăli, elevi sau chiar factori decizionali în sistemul educațional din România, cu sinceritate, trebuie să recunoaștem că nu suntem nici suficient de deschiși, nici suficient de informați și nici măcar suficient de lucizi încât să acceptăm aplicarea acestui sistem.
În esență, dincolo de inexistența unui cadru legislativ adecvat, dincolo de mentalitatea socială și de impulsul discriminator față de părinții și copiii care aleg acest sistem, este o libertate de opțiune a fiecărei familii pe care statul, instituțiile de învățământ și noi în general trebuie să ne educăm a o accepta.
Deși este o alegere controversată, în țara noastră de 15 ani este înființată Asociația de Homeschooling și, conform evidențelor acesteia, 500 de copii din România fac școala acasă. Ei respectă programa școlară și sunt testați periodic.
Oricare ar fi decizia unor părinți în ceea ce privește maniera de acces la educație a copilului lor, sper, să susțină educația, să fie conștienți de cât de subțire e linia între unschooling, homechooling și abandonul școlar dacă această decizie nu este gestionată corect. Mai mult, deși deficitar pe alocuri, să nu uităm de rolul complementar al școlii în educarea și formarea copiilor noștri. Ideal ar fi să ne implicăm mai mult și să fim ascultați mai mult pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ de stat, să ne modelăm copii să iubească școala pentru că e un spirit, un univers, și nu un loc de pedeapsă. Și, dacă vreodată statul va legifera acest sistem, să o facă clar, neechivoc sau lapidar numai să avem o lege. Să se țină cont de toate aspectele pe care le implică și, fără să fie discriminatorie, legea să fie în favoarea familiilor care-și permit această opțiune, suficient de costisitoare, pentru educarea copiilor lor și nu o portiță de scăpare pentru familiile care înțeleg prin asta abandon școlar. Și, poate, aceste prime situații să fie un semnal de alarmă pentru cei care decid soarta sistemului actual al învățământului de stat care să-i determine la o reformă pe bune atât a programei școlare, a infrastructurii materiale cât și a mașinăriei uman-didactice.
Ce înseamnă educație acasă?
Reprezintă procesul prin care copiii cresc și învață fără a merge sau fără a merge prea mult la școală, pentru că aceste cuvinte sunt familiare și ușor de înțeles. Ceea ce se apreciază ca fiind mai important și valoros la cămin ca bază pentru dezvoltarea copiilor și explorarea lumii, nu este că ar fi mai bun decât școala, ci că nu este deloc ca o școală.
Educația acasă înseamnă a-ți educa copiii în afara unei școli publice sau private. Deși mare parte din învățare se petrece acasă, aceasta nu este nici pe departe singurul loc în care învață copiii. Educația acasă are atâtea forme câte familii o practică. Unele urmează fidel o programă și organizează o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu și teme. Altele au doar câteva materii considerate „de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce se numește „unschooling”, adică nu au o programă și nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăța ce, cum, când și cât vor.
Pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor, ne putem imagina educația acasă ca fiind o linie de la homeschooling până la unschooling, iar familiile care aleg educația în afara școlii se pot plasa în oricare dintre puncte. Însă adevărul este că unschooling-ul este un concept aparte, diferit de homeschooling, prin aceea că pune într-adevăr deciziile importante în mâinile celui ce învață, nu ale părinților: unschooling înseamnă a avea încredere în curiozitatea naturală a copilului, care îl va învăța ce are nevoie să știe. Părintele este acolo ca să răspundă la întrebări, să discute, să-i molipsească pe copii de propria curiozitate cu privire la viață (deși mai degrabă curiozitate pentru ceea ce te interesează pe tine însuți, nu față de ce crezi că ar fi bine ca copiii tăi să se intereseze), să aducă resurse interesante (pe care copiii să se simtă liberi să le ignore dacă nu e momentul potrivit pentru a li se stârni interesul).
Școala-umbrelă
Pentru a-ți putea educa acasă copiii în România fără a avea probleme cu autoritățile este necesară înscrierea lor la o școală la distanță care să îi aibă în evidență și să le elibereze foi matricole și diplome. O asemenea școală este numită în general școală-umbrelă, pentru că oferă acoperire, atât din punct de vedere legal, cât și educațional (dacă părinții o doresc).
În România nu există nicio astfel de școală, deoarece școlile românești nu pot organiza învățământ la distanță. Prin urmare, poți alege numai dintre școlile-umbrelă din străinătate. În Europa educația acasă nu are un statut prea grozav, multe țări având o legislație mult prea restrictivă pentru a susține acest concept. Deci nu vei găsi prea multe școli-umbrelă pe continent (doar în Anglia funcționează câteva din câte am aflat), deși ar putea constitui un avantaj, având în vedere convențiile internaționale care se semnează între țările din UE.
O condiție importantă este ca această școală-umbrelă să fie acreditată.
În România NU există o lege care să reglementeze homeschooling-ul
Educația acasă nefiind reglementată în țara noastră, nu există niciun fel de constrângere din partea statului, așa cum există în unele state din SUA, de exemplu. Dacă părinții găsesc o școală-umbrelă care este de acord să-i sprijine, nu contează dacă aleg unul dintre stilurile de educație acasă sau unschooling.
Totul este complicat, pentru că în România nu avem lege care să reglementeze homeschooling-ul, deși încercări au existat. Învățământul este obligatoriu, fără să existe posibilitatea legală de homeschooling, la nivel principial și legal, părinții unui copil educat acasă pot fi amendați pentru că nu-și trimit copiii la școală.
Homeschooling-ul sună bine când auzi despre el, însă un părinte care face această alegere pentru copilul său trebuie să știe din start la ce se expune.
Ce a spus recent Ministrul Educației din România despre sistemul homeschooling
Ministrul Educatiei, Mircea Dumitru, a declarat referindu-se la sistemul homeschooling că există aspecte pozitive, dar și anumite riscuri pe care și le asumă părinții atunci când aleg pentru copiii lor acest sistem.
„Nu știu foarte bine cum funcționează acest sistem în România în momentul de față, știu că a început mai demult. Am avut câteva discuții cu persoane care doreau să folosească sistemul pentru copii și m-au întrebat înainte de a fi ministru.
Ar trebui să mă interesez și să văd nu numai teoriile despre homeschooling, ci și funcționarea lor exactă în România și cadrul legislativ în care funcționează. Cu siguranță că există aspecte pozitive, dar există și anumite riscuri pe care ți e asumi ca părinte.
Aspectele pozitive sunt evidente, pentru că există o anumită libertatea de a alege subiecte, educatorii pe care vrei să îi ai, cu cine faci anumite activități care sunt agreate de copilul tău.
Riscul este ca atâta timp cât în România nu există o legislație foarte clară care să îți dovedească o rută de trecere de acces din homeschooling în sistemul public formal de școală, care sunt condițiile de a accede din homeschooling în gimnaziu, liceu și mai departe în universitate, poți să fii în situația ca, odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de școlarizare acasă, să nu poți să te întorci înapoi în sistemul public, adică să ai dificultăți pentru că nu ai o diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore„, a afirmat ministrul, într-o emisiune a postului Digi 24.
De ce aleg părinții să-și educe acasă copiii?
Există părinți din orice categorie filozofică, religioasă, politică, economică și rasială care au ales educația acasă. Este imposibil să enumeri toate motivele pentru care este aleasă educația acasă, însă există câteva mari categorii:
– Valori morale/religioase: conform unor estimări, 75% dintre părinții care-și educă acasă copiii, fac acest lucru deoarece simt că școala (publică sau privată) nu cultivă acele valori la care ei țin. Unii dintre ei încearcă să evite teoriile sau domeniile din școală care sunt contrare credinței lor, cum ar fi evoluția sau educația sexuală.
– Inadecvarea sistemul școlar: din ce în ce mai mulți părinți aleg educația acasă din cauza nemulțumirii față de calitatea educației pe care o primesc în școală copiii lor. Majoritatea celor din acest grup au avut copiii înscriși la școală, dar i-au retras din cauza lipsei de atenție individualizată din partea profesorilor, metodelor ineficiente de predare etc. Un alt motive de îngrijorare care îi determină pe unii părinți să-și retragă copiii din sistem este creșterea violenței în mediul școlar.
– Opinii politice: părinții din acest grup tind să fie liberali din punct de vedere politic și își educă acasă copiii în efortul de a se distanța de instituțiile de orice fel, care le încalcă libertatea. Unii dau ca motiv strictețea mediului școlar care neagă orice încercare a elevului de a-și conduce singur învățarea.
– Filozofia educațională: unii părinți pur și simplu cred că învățarea este un produs al vieții obișnuite. Cu alte cuvinte, copiii nu au nevoie de o instituție, de programă, profesori, teme și note pentru a învăța, căci dorința a afla cât mai multe despre lumea în care trăiesc le este înnăscută. De obicei, astfel de părinți se remarcă prin aderarea la ceea ce se numește ”attachment parenting” sau ”natural parenting”, o sumă de practici și principii precum nașterea naturală, alăptarea la cerere, co-sleeping, purtarea bebelușilor etc.
Mulți dintre părinții care au ales educația acasă sunt de părere că mediul social din școlile de astăzi este dăunător pentru copii și nu sprijină creșterea lor intelectuală și socială. Alții își doresc să joace un rol important în educația propriilor copii și să cultive o relație apropiată cu aceștia.
Oricât de variate ar fi motivațiile, există un punct comun: dorința de a le oferi copiilor cea mai bună educație posibilă. Orice profesor vă va spune că cei mai de succes copii sunt cei ai căror părinți sunt implicați în educația lor. Educația acasă este pur și simplu implicarea părinților dusă cu un pas mai departe, iar procesul de învățare început la naștere continuă firesc pe măsură ce copiii cresc, părinții asumându-și, măcar uneori, rolul de profesor.
Ce mi-au spus părinții, dascălii și chiar elevii pe care i-am întrebat despre homeschooling
Bâte Răzvan- elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „ Moise Nicoară” și Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Arad:
„Din punctul meu de vedere, evident, ca în fiecare chestiune există și avantaje, dar și dezavantaje. Avantajele ar fi faptul că e un mediu prielnic de învățare pentru copiii care suferă de anxietate, productivitatea anumitor copii este mult mai mare în momentul în care nu sunt perturbați de posibile distracții create de colegii de clasă, atenția profesorului se focusează pe un singur elev și nu pe 30, deci clar mesajul poate fi transmis mult mai bine, iar productivitatea elevului este mult mai mare, de asemenea și capacitatea sa de absorbție a informației este sporită. Dar ceea ce mă îngrijorează pe mine cel mai mult sunt dezavantajele acestui sistem.
În primul rând, din tot ceea ce am apucat eu să documentez legat de acest subiect, 80% din copiii care accesează acest program o fac din fanatism religios, al lor, sau al părinților. Aceasta este o statistică realizată acum ceva timp și care confirmă că aceștia preferă să învețe acasă pentru a învăța doar „în numele Domnului”. O altă problemă, tot din punctul meu de vedere, este faptul că acei elevi nu vor avea un contact cu societatea atât de mare pe cât ar trebui să aibă pentru o dezvoltare prielnică. Din toate aceste motive, consider că România nu este încă pregătită pentru acest fel de sistem deoarece, atâta timp cât el este accesat din convingeri religioase, există o problemă la nivel de percepere a sistemului. Prin educație nu se vrea formarea unor oameni cu anumite cunoștinte care nu se pliază pe nevoile societății, iar în momentul acesta societatea se bazează pe interacțiune, lucru care lipsește din educația copiilor care ar accesa acest gen de program din convingeri religioase, există o problemă la nivel de percepere a sistemului. Ca și părinte, nu aș opta pentru un asemenea program. Pentru că școala nu te învață doar matematica și materiile prevăzute în programa școlară (care, în România, o consider extrem de învechită și de neadaptată nevoilor societății secolului în care trăim) ci și care e, până la urmă, „faza” cu oamenii și cum să te raportezi la diferite tipuri de oameni. Pentru că, atunci când va veni momentul, contactul cu realitatea va fi usturător pentru copiii mei.”
Emilia Neamțu, cadru didactic:
Doamna profesoară a preferat să ne răspundă cu un citat din filozoful Mihai Șora: „ Marguerite Yourcenar nu a fost la școală nici măcar o singură zi. Bacalaureatul l-a luat prin corespondență. Cine nu este Marguerite Yourcenar trebuie să meargă la școală.”. Atât am avut de spus pe această temă…” ( Nota redacției: Marguerite Yourcenar pe numele său adevărat Marguerite Cleenewerck de Crayencour a fost o scriitoare franceză. Este prima femeie care intră în Academia Franceză în 1980 iar în 1982 devine membră a Academiei Americane de Arte și Litere. A primit numeroase premii printre care: Prix Femina în 1968, Grand Prix National des Lettres în 1975, Premiul Academiei Franceze în 1977, Premiul Erasmus în 1983).
Diana L., părinte:
„Sunt și pro și contra. Sunt pro deoarece: sistemul românesc de învățământ este depășit, avem un procent mare de profesori incapabili și nepregătiți, sistemul de motivare nu este corect… Pe de altă parte, ne-am înscris copiii în acest sistem deoarece nu avem suficient timp liber încât să ne ocupăm serios de educarea lor (considerăm că nu sunt suficiente cele 2-3 ore /zi), socializarea, colectivitatea, noțiunea de „prietenie” sunt importante pentru ei. Sincer, nu ne-am gândit să ieșim din acest sistem deși conștientizăm că este bolnav, nu am studiat cealaltă opțiune și, nefiind reglementată, îți trebuie și puțin curaj.”
Alina D., părinte și cadru didactic:
„ Nu aș fi de acord, ca mamă mai mult… dar nici ca profesor. Știu de la meditații. Când lucrez cu unul, e plictisit. Când sunt doi, se-ntâmplă „ceva”. Sunt mai motivați, mai competitivi. Concentrarea e superioară calitativ, ca să zic așa… În primii mei ani de muncă, atunci când eram foarte tânără și vroiam să-mi fac o experiență, mergeam eu la copii acasă, pentru meditații. Au fost copii și copii. Dar au fost și cei foarte educaţi, cu care nu m-am simțit niciodată pe terenul lor. Dar atunci erau alte vremuri, nu? Într-adevăr, învață mai multe dacă sunt mai puțini, pentru că e mai mult timp la dispoziție pentru fiecare. Dar asta s-ar rezolva (idealmente) cu micșorarea colectivelor de elevi (~ 15) în clasele din școală. Singura categorie pentru care aș susține homeschooling ar fi copiii defavorizați. Da, ei merită asta!”
Răspunsurile elevilor dintr-o clasă a-III-a au fost, la unison, împotriva acestui sistem. Atât cât pot ei să înțeleagă pe acest subiect suficient de complex, au exprimat firesc dar clar: „ Nu am vrea acest sistem… E mai bine la școală cu colegii. Ne-am făcut prieteni la școală. Învățăm mai bine la școală. Nu ne-am mai întâlni cu atâția colegi și asta înseamnă că nu învățăm atâtea lucruri noi. Nu mi-ar plăcea să vină profesorul la mine acasă. La școală avem laboratoare și facem experimente. Vreau să merg la școală să învăț. În școală sunt învățători, profesori care ne formează. Nu aș vrea să am parte de homeschool pentru că nu aș avea atâția copii de vârsta mea cu care să comunic, nu aș avea atâția prieteni cu toate că, poate, aș învăța o mulțime de alte lucruri…”.
Răspunsurile părinților, și pro și contra, sunt cele generale și evidente: „ România nu este pregătită pentru un astfel de sistem.”; „ Prevederile legale sunt insuficiente și interpretabile.”; „ Ar fi interesant și util pentru copii să studieze ceea ce îi atrage cel mai mult. Să nu mai fie calificativele care, cred, reprezintă un stres în plus pentru ei. Pe de altă parte, e mai frumos la școală cu prietenii… cine-i mai bâzâie în oră sau în pauză?… Cred că cele mai frumoase amintiri le avem din anii petrecuți în școală.”; „ Este benefic pentru un copil să se adapteze unui colectiv de copii de vârsta lui.”; „ Mediul potrivit pentru copil să asimileze informația, e școala. Mai mult, aici învață cum se leagă prietenii și cum să comunice cu lumea din jurul lui.” ; „ M-aș putea gândi la un asemenea sistem în cazul în care copilului starea de sănătate nu i-ar permite să meargă la școală.” ; „ Copilul trebuie să învețe competiția și cum să se raporteze la ceilalți copii. Ar fi privat să învețe ce înseamnă o instituție și chiar ce comportament trebuie să aibă într-o instituție.” ; „ Nu aș opta… Asta presupune prezența și implicarea constantă a unui adult (părinte) acasă. Și fonduri consistente alocate suplimentar pentru asta. Or, pentru o familie simplă din România, este aproape imposibil.” ; „ Învățatul acasă nu înseamnă școală.” ; „ Ar fi mai eficient. Ar beneficia de atenție mai mare din partea cadrului didactic. Ar fi în mediul său, cald. Și-ar putea face singur orarul… cât de lejer sau de încărcat vrea… Totuși, nu știu cum l-ar afecta rutina asta și lipsa unor reguli și a unui program. Cum s-ar disciplina.” ; „ Predarea/ activitățile s-ar face adaptat nevoilor lui, conform orarului stabilit de el. Totuși, e mai bine să aibă termeni de comparație… ceilalți colegi…așa își poate da seama și conștientiza propriul nivel.” ; „ Singurele motive pentru care nu aș alege acest sistem sunt de natură financiară.” ; „ Da, ar fi bine să avem mai mult timp pe care să-l petrecem frumos și util cu copiii noștri, ar fi mai bine să avem energie și resurse financiare pentru mai multe și mai diverse activități și preocupări… Dar, NU, NU faptul că ei merg la școală este motivul pentru care, împreună cu ei, nu avem și nu împărtășim toate astea.”
1 comentariu. Leave new
Parintii sunt responsabili de cesterea si educarea copiilor lor. Nu profesorii! Ministerul daca ar vrea scoala serioasa ar implementa evaluari serioase la care sa participe toti elevii, inclusiv cei din homescooling. Sa vedem atunci care este metoda cea mai buna, scoala cea mai buna, profesorii cei mai buni fiindca stim care sunt elevii cei mai buni. Cat timp evaluarile sunt niste mizerii subiective (note date la clasa sau din teste cu 3 subiecte) vom avea evaluari care nu reflecta realitatea. Cat timp nu se poate face o selectie privind materiile vom avea o scoala abuziva care ne chinuie copii cu matematica teoretica si tocitul de comentarii literare. Creativitatea, inteligenta si calitatile individului in sistemul actual devin handicap. Invatamantul preuniversitar privat este blocat de legea invatamantului si avem astfel o scoala de stat monopolista. Profesorii sunt angajai de inspectorate, inspectoratele sunt compuse din politruci numiti politic cu obiective politice. Directorii sunt numiti de politruci. Parintii nu sunt nici capabili sa discute coerent intre ei si nu sunt nici incurajati in acest sens (vezi asociatiile de parinti infiintate de profesorii si directorii scolilor exclusiv pentru colectarea fondurilor scolii si clasei). Reprezentantii in consiliile de administratie sunt niste impostori. Uitati-va sa vedeti la cate sedinte de consilii de administratie au participat delegatii din partea primariei si CLM Arad (maxim 10%). Se livreaza cantitati insemnate de informatie prin metoda prelegerii. Nu se fac proiecte, nu sunt implicati deloc elevii, nu sunt valorizate aptitudinilile speciale ale unora. Problemele de disciplina nu isi gasesc rezolvarea. Lipsa motivarii financiare a cadrelor didactice este la cele mai inalte cote. Bugetul de stat are nevoi mari pentru comisioane multe si pentru campanii electorale asa ca nu-si permite sa renunte la impozitele pe salariul profesorilor. Profesorii sunt si ei niste fraieri care se lasa manipulati ordinar de sindicalistii care cica ii reprezinta si care compun in proportie majoritara inspectoratul scolar. Politicienii nostri care ar putea face schimbari sunt deopotriva inculti si interesati de pastrarea starii de fapt actuale.