Știți cum e la inaugurări, nu?… este cineva pe-aici atât de inocent încât să nu fi trecut prin inaugurări la viața lui?…
Nu vă plictisim cu texte administrativ-informative-economiastice… dar pentru conformitate dăm și noi un copy&paste de pe Comunicatul de presă care zice așa: „Începând de miercuri seară, arădenii se pot mândri cu una dintre cele mai frumoase aerogări din România, după ce au fost finalizate lucrările la noul terminal pentru plecări.
Investițiile s-au ridicat la două milioane de euro, sumă asigurată de antreprenorul care a realizat lucrările. Aeroportul Arad va plăti această datorie în rate, în următorii patru ani.
Capacitatea actuală de tranzit este de 500 de pasageri pe oră, iar autoritățile speră să atingă un trafic de 200.000 de pasageri pe an, prin atragerea mai multor operatori.
În prezent, pe aeroport nu operează nicio companie, după ce, în urmă cu un an, Wizz Air a renunțat la zborurile pe ruta Arad-Milano (Bergamo) şi retur.
Totuși, compania Join Airlines a anunțat că va intra pe piața din România cu zboruri operate de la Arad, care ar urma să fie lansate în a doua jumătate a lunii iunie. Compania vrea să opereze pe rutele Arad-Stuttgart, Arad-Verona, Arad-Viena și Arad-București.”
În ce mă privește, am încercat să nu mă plictisesc printre de-alde Falcă, Ramona Lile și încă vreo maxim doi care nu erau bucuroși deloc să mă vadă prin zona lor de parfum și, ca nu cumva să le am un atac pe conștiință, am ieșit să contemplez apusul, fumând liniștit, între prieteni, jumătatea de pachet de țigări pregătită special pentru acest protocol. După o raită scurtă prin ceea ce va fi, să sperăm, o aerogară populată cu oameni, nu cu fantome de proiecte, cel mai mult mi-a plăcut cum a sunat cvartetul de coarde adus să contracareze forfotul indecent al bârfelor noastre cotidiene cu Bach și Vivaldi. Dacă n-ar fi fost muzica cvartetului ăluia, vreo câțiva poate nu se luau chiar la bătaie, dar sigur ar fi ieșit și mai nașpa în poze.
Afară, însă, a fost minunat, atât din punct de vedere poetic, cât și sever-de-școală-veche-jurnalistic. Apunea soarele cum te uiți înspre Pecica și răsărea luna cum vii din Boul Roșu. Soarele era de un portocaliu incendiar și luna era plină. I-am făcut două poze cu telefonul luminii care cădea pe oameni făcând din ei niște siluete frumoase și egale din punct de vedere artistic și am înregistrat, în timp ce fumam dintr-a șasea țigară, o propoziție demnă de a începe un roman francez de dragoste în maniera lui Mauriac sau Marguerite Duras: „Am o sticlă de votcă în mașină” – a zis ea… și nimic din ceea ce va fi fost până atunci putea să nu mai rămână la fel. Am pus-o la colecție.
Cerul înnobilat al serii de 20 aprilie n-a fost tulburat de niciun avion… da ce, parcă nu mai avem noi hale goale, clădiri de lux pustii sau proiecte în așteptarea vreunui înger cu bani!…
Hai… să treacă avioane deasupra Pădurii Ceala, să ne crească și nouă cota înapoi că… pe bune… nici caviarul nu mai e ce-a fost (întins zgârcit pe felii de baghetă cu unt, avea un gust de cauciuc folosit), iar să dai vin vărsat la protocol de aeroport e chiar de neam de traistă…
Mai bine stai afară, fumezi și aștepți să vină prima fată care are o sticlă de votcă în mașină – asta poți să faci la „noua Aerogară arădeană” transformată după ce „noul Terminal Cargo” a fost năpădit de păianjeni: să mergi acolo și să aștepți, până-n iulie gen – când Moșneag și Bălăcel zic că o să zboare porcul -, să vină o fată care are o sticlă de votcă în mașină.
Nu-i puțin!…:)
Foto: Cristina Chereji
3 comentarii. Leave new
Tomberoanele fara axe ,pubelele distruse maidanezi din primarie alergind dupa un pahar de suc oferit de jupinul Mosneag. Tolea si Falca in cautarea gloriei care tocmai se risipeste in ceata,nimic nu le mai apartine .
Frumos articolul.
Acum singurul lucru ce mai lipsește e o companie aeriana care sa facă treaba buna in ceea ce privește promovarea si atragerea de clienți.
Eu personal, nu am fost in viața mea in incinta aeroportului, deși mi-as fi dorit.
Momentan locuiesc in afara tării, iar pentru mine nu exista nici un aeroport mai aproape de casa decât cel din Budapesta. Iar de fiecare data când vin acasă sunt nevoită sa-l iau…
Rutele care funcționează in Arad, nu se potrivesc cu nimic din direcția mea…
Vreo propunere pentru rezolvarea problemei?
N-ar fi mai mult de-o notita pe un servetel pe care sa scrie asa: ok curse mici, cu chartere de 6-10 pasageri si cu autobuze de max 25 pers.
semnat cine trebuie olograf si gata 🙂