Andreea Marta – voluntar ISU și un „Salvator din Pasiune” care-și merită uniforma!

Marta Andreea, voluntară ISU
Marta Andreea, voluntară ISU Arad

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Dăruire și empatie față de semeni, asta înseamnă să fii Salvator din Pasiune!

Marta Andreea, voluntară cu multe ore lucrate alături de paramedicii SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, ne-a demonstrat ce înseamnă să fii Salvator din Pasiune.

Era în drum spre Arad, în zona localității Zimandu Nou, când a observat că în fața ei, tocmai ce se produsese un accident rutier. Fără să stea pe gânduri, a oprit să vadă dacă poate fi de folos eventualelor victime și să se asigure dacă cineva a sunat la 112.

„Un participat la trafic mi-a spus că apelul la 112 a fost făcut și că în șanțul de pe marginea drumului există o persoană, motociclistul implicat în accident, care acuză dureri in zona toracelui.
Am ajuns la victimă, i-am acordat primul ajutor, constând în evaluare primară și așezarea capului în ax.
Bărbatul era conștient și cooperant, așa că am comunicat permanent cu el, liniștind-ul, până la sosirea echipajului medical, care l-au transportat la spital.”

Andreea este voluntară în cadrul programului „Salvator din Pasiune” de mai bine de un an. Este o profesionistă desăvârșită, dar, în primul rând, un om cu suflet mare.

Ruxandra Kein – ofițer de presă ISU Arad

Facebook Comments Box
Despre Critic Arad Articolele 6529
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.




I accept the Privacy Policy