Andrei Ando își dorește fabrica de drone sârbești lângă Aeroportul Arad aproape la fel de mult ca sârbii

andrei ando
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Andrei Ando: „Demarăm procedura pentru concesionarea terenului, o fabrică de aparate de zbor se va construi la Arad!”

Consiliul de Administrație al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Curtici-Arad a hotărât astăzi aprobarea începerii procedurii de concesionare a unui teren de trei hectare, pentru construirea, la Arad a unei fabrici de aparate de zbor. Hotărârea de astăzi este primul pas pentru realizarea contractului de concesiune care, potrivit calendarului stabilit de Consiliul de Administrație, se va putea semna la sfârșitul lunii august. Procedural oricine va putea participa la licitația pentru concesionarea terenului. Consiliul de Administrație al Zonei Libere susține că există suficient teren și pentru alți investitori. 


Investiția urmează să  se realizeze pe platforma de la Aeroport a Zonei Libere. 

„Am primit solicitarea de la compania interesată și am tratat-o cu prioritate. Este în interesul tuturor ca un astfel de investitor să se stabilească la Arad. Administrația locală va câștiga din taxe, universitatea va putea pregăti o specializare adecvată profilului noului investitor, aeroportul din Arad va avea o utilitate suplimentară. Și să nu uităm de locurile de muncă, unele mai bine plătite pentru că și specificul fabricii este diferit de ceea ce există acum la Arad. Practic, avem șansa ca după 100 de ani de când la Arad erau realizate prototipurile unor aparate de zbor, această industrie să reînvie. Și suntem mândri că Zona Liberă Curtici-Arad își poate aduce contribuția la asta”, a declarat dr. Andrei Ando, președintele Consiliului de Administrație al RA Administrația Zonei Libere Curtici-Arad. 

În acest moment, pe platforma de la Aeroport a Zonei Libere funcționează compania BOS și exceptând suprafața de 3 ha asupra căreia s-a decis astăzi, mai există aprox. 2 hectare pretabile pentru investiții.

CLICK AICI pentru articole asociate


 

Categorie: Politice
Etichete: Andrei Ando, fabrică de aparate de zbor, Gheorghe Seculici, președintele Consiliului de Administrație al RA Administrația Zonei Libere Curtici-Arad, Tibor Gibanica
Distribuie:
Articolul anterior
Două spade din colecția de arheologie a Complexului Muzeal Arad – de pe vremea când în Aradul Nou se băteau CELȚII
Articolul următor
Festivalul Părădăicilor, la a XII-a ediție: 8-9-10 iulie 2022 [PROGRAM]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie