Animația „Savva. Inimă de războinic“, la Cinema Grădiște

savva inimaderazboinic 2
Distribuie:

 

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

 

În ultima sâmbătă din luna octombrie, la Cinema Grădiște, cei mici și cei mari sunt invitați la o nouă proiecție de film, care, conform criticilor „trezește eroul din tine“.

„Savva. Inimă de războinic“ va fi difuzat, sâmbătă, 27 octombrie 2018, de la orele 10.00 și 12.00.

Animația „Savva. Inimă de războinic”, produsă de profesioniști dn peste zece țări, aduce în fața publicului personaje variate şi extrem de bine conturate, care nu te lasă să te plictiseşti. Replicile amuzante fac deliciul celor mari şi mici, iar mesajul filmului ajunge, în final, cu brio la destinatar.

Filmul este dublat în limba română.

Pentru grupuri mai mari de 5 persoane se pot face rezervări la adresa de email: [email protected] și la telefon 0740-946 821 (între orele 10.00-12.00 și 18.00 – 20.00)

Proiecțiile de film de la cinematograful din Grădiște fac parte dintr-un proiect pe termen lung, finanțat de Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, care are ca scop revitalizarea cinematografelor din oraș.

Savva. Inimă de războinic (Rusia, 2015)

Durată: 87 minute

Rating: Audiență generală

Dublat în limba română

Într-o pădure fermecată îndepărtată, locuitorii au uitat de mult ce înseamnă pericolul, până când într-o zi armonia și liniștea tuturor este distrusă de făpturi malefice care le atacă sătucul.

Savva, un băiețel ascultător de 9 ani, reușește să scape și să se ascundă de răufăcători. Acum, întreaga răspundere pentru salvarea familiei și a satului îi revine curajosului băiat care trebuie să găsească o soluție miraculoasă.

Singur într-o pădure uriașă, Savva ajunge să cunoască noi personaje fabuloase și să își facă prieteni de nădejde.

Savva trebuie să ajungă la un Magician renumit, ce locuieşte într-un ţinut îndepărtat, spre care drumul este plin de pericole.

Îşi găseşte tovaraşi de drum inediţi, care are fiecare câte o meteahnă, pe care ar vrea ca Magicianul să o „trateze”.

Copii au numai de câştigat din vizionarea lui Savva. Vor înţelege şi vor reţine, datorită abordării pozitive şi pline de suflet, că doar tu, prin curajul, bunătatea şi inteligenţa ta – de a-ţi alege prietenii potriviţi şi de a sta alături de ei la nevoie – ai puterea de a schimba în bine lucrurile, atât în ceea ce te priveşte, cât şi atunci când vine vorba de cei dragi.

Vizual, „Savva – Inimă de războinic“ este un festin al culorilor şi cadrelor fascinante, cu imagini de ne duc cu gândul la universul Warcraft sau carele de luptă din Mad Max, dar şi tablouri vibrante, în acord cu trăirile eroilor.
Dublajul în limba română a fost asigurat, printre alţii, de Alina Eremia (Savva), Alexandru Papadopol (Angee), Andrei Aradits (Regele ţânţarilor) şi Nicole Cherry, care şi-a găsit perfect modulaţiile în aspiraţiile de creatură importantă – Magadunga! – ale pufoşeniei roz.

 

Categorie: Știri
Etichete: Cinema Grădiște, film animatie, universul Warcraft, „Savva. Inimă de războinic“
Distribuie:
Articolul anterior
Anunț-BOMBĂ făcut de ministrul Apărării, Mihai Fifor, la inaugurarea lucrărilor de reabilitare a Cazarmei de la Șepreuș: „Vom ceda Cetatea Aradului Primăriei, iar ARMATA va investi în Unitatea Militară din GAI”
Articolul următor
PISTA DE SCHI de la Moneasa va ajunge la DNA. Primarul Nuțu Herbei este acuzat că a executat lucrări de NIVELARE FĂRĂ AUTORIZAȚIE pe proprietăți care nu sunt ale Primăriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uns uvvg3

UNIVERSITATEA NOVI SAD, la UVVG ARAD

În perioada 18-19 iulie 2023, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut onoarea de a primi o delegație a Universității din Novi Sad, Serbia, în cadrul programului Erasmus+.
incendiu turnu

Incendiu la un lan de grâu, în satul Turnu

În aceste momente pompierii acționează pentru stingerea unui incendiu la un lan de grâu, în localitatea Turnu la iesire spre orașul Pecica. Intervin pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o…