Apicultorul Cristian Raica le-a demostrat copiilor de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” de ce ALBINA E INSECTA-MINUNE

albine-ghiba-birta
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]

În cadrul unui Proiect educativ numit „Albinele sunt prietenii noștri”, care se desfășoară la nivel național împreună cu Ambasada Sloveniei, elevii clasei I B de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, îndrumați de d-na înv. Henț Irina, au susținut o activitate la care au avut un invitat special, d-nul apicultor Raica Cristian Octavian. Acest om pasionat de universul albinelor a venit să le prezinte copiilor viața insectelor minune, căsuța lor, curiozități despre acestea și nu în ultimul rând produsul miraculos – MIEREA, pe care ni l-a adus in dar.

Cu „aurul” primit cadou, copiii și-au umplut, fiecare dintre ei, câte trei borcănele în care au adăugat pe lângă miere si alte plante magice: cătină, ghimbir și nuci.

Ce au învățat? Au învățat cât sunt de importante albinele, ce înseamnă munca în echipă, buna organizare, hărnicia și poate mai presus de toate – că MIEREA este aliatul nostru în lupta cu virușii și nu numai.

În școala noastră se manifestă continuu aplecarea către o învățare altfel, aproape de viață, prin experiențe/ experimente inedite, derulate în paralel cu activitățile formale. Credem că astfel îi determinăm pe copii să se aplece cu mai multă plăcere înspre descoperirea tainelor lumii înconjurătoare.

Categorie: Știri
Etichete: albine, Ambasada Sloveniei, apicultor Raica Cristian Octavian, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, elevii clasei I B, Henț Irina, miere, „Albinele sunt prietenii noștri”
Distribuie:
Articolul anterior
Conferința „Perspective în pregătirea elevilor capabili de performanță”, la C.J. Arad
Articolul următor
Un bărbat a căzut de la 14 metri într-un siloz de depozitare al cerealelor din Sântana. Operațiunea de salvare s-a încheiat cu succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie