[APROAPE EXCLUSIV] Două comportamente recente ale primarului Gheorghe Falcă în fami(g)lie, care vorbesc despre josnicia sa: cum i-a bătut soția amanta și cum și-a mințit „frații” la Ekklesia

Zic [APROAPE EXCLUSIV] pentru că articolele astea două au mai apărut (nu cu „cântec, joc și voie bună”… să trecem peste… dar cu un trafic decent, pe specialarad.ro – cât or mai fi acolo, le mai găsiți, cu comentarii cu tot, AICI si AICI) pe net. 
Le reiau din pur și simplul fapt că eu le-am scris… nu cred să se supere cineva din cauza asta 🙂  – motivul numărul 2 – dar poate cel mai important – fiind că am intrat în campania electorală, iar eu, personal, nu-mi doresc ca Gheorghe Falcă să rămână în continuare primarul Aradului.
Cele două articole reprezintă două dintre motivele mele – cu restul urmând să revin.
Vă rog să luați acest gest ca și pe unul eminamente politic (inclusiv juridic punând problema). 

I. Faraoana a bătut-o pe Iubi și a plecat cu Zmeul – un episod superb al unei infidelități deloc pocăite

Exact în seara de dinainte de anunțul oficial al eșecului proiectului „Arad – Capitală Culturală Eurpeană” le-a potrivit fabulosul scenarist care se ocupă, din partea lui Dumnezeu, cu telenovelele la politicieni: exact în seara când am fost declarați, noi, ăștia, „oile, berbecii, măgarii și câinii din turma condusă de Falcă”, oficial submediocri s-a produs întâmplarea asta.

Ne gândim așa… ca niște ziariști de caracter ce ne pretindem a fi, că lumea care ne citește fidel sau infidel ar fi păcat să nu afle despre ce s-a petrecut într-un living al unei reședințe de lux populată cu personaje din „high-class”-ul arădean… nu atât pentru savoarea mondenă a culiselor de budoar cât  pentru faptul că întâmplarea asta, cum să zicem?… salvează telenovela, o scoate din banalul alcov de carton presat al promiscuității (cum zicea mituitorul lui Ioțcu, Alin Pătrașcu, despre curvele de la Județean), o sublimează în fabulă și mai că o introduce în categoria marilor capodopere despre infidelitate, pe raft cu Madame Bovary, Anna Karenina… în caz că s-o găsi în Aradul ăsta un Flaubert sau un Tolstoi.

Ne-ar da ăștia titlul de „Capitală Culturală” hors-concours dacă am scoate pe piață un roman care să graviteze în jurul a ceea ce s-a petrecut în acel living pe 10 decembrie, 2015… în seara de dinainte de a afla, de la o comisie avizată, că ni-s proști… cu Falcă și cu Ando în frunte! Ecranizată dac-ar fi, am lua Cannes-ul… cel puțin la categoria cancan.

Sinopsis

Deci, chef. Ziua cuiva din high-class. Iubi e prietenă de familie… nu se poate să n-o inviți… e „din decor”. Da-i spui: „fato, te rog… abține-te să vii cu faraonul… că știi că suntem vecini cu faraoana și știi și că nu-i ok să vă găsească împreună aici!” Asta, mică și credulă, „nuu, că Iubi e plecat, oricum, la București… dragul de el, cultu` lu` Iubi :*” „Bine, măi, așa să rămână!” – zice gazda.

Cei 12, cu Iubi cu tot, și-au văzut de treabă și, timp de câteva ore, petrecerea s-a derulat… cum se derulează petrecerile astea de bogătași plictisiți… complimente fade pentru „reușita în viață” a fiecăruia, bârfe din zona „care s-o mai dus pe tobogan dintre dușmanii noștri comuni”, pleonasme gen „planuri de viitor” și te pup pe portofel… Până la momentul fatidic… un „T Zero” al evenimentului de la care încolo, cum zicem, somnul conversației a început să nască fabule.

„Zbing” telefonul lui Iubi, so, într-un moment de tăcere parcă special ales de regizorul invizibil al frivolității noastre… În aer a început să se simtă miros de fitil ars și… iaca bomba – exact bomba de care se temeau gazdele… „băgami-aș picioarele în ea de treabă, că am bănuit că se-ntâmplă asta”, a și zis unul… „Nu-mi spune că faraonul e jos și guiță că vrea sus!” – mai că a implorat-o amfitrionul… la care Iubi s-a albit la față și a mieunat un „Haai… vă rog… numai puțin stă, și plecăm!… Pliiiizzz!”… pliz pă dracu… ce naiba să-i mai faci ireparabilului care lucrează mână-n mână cu iminența?!

Zmeul a intrat val-vârtej pe ușă… mai că a dat-o de perete, cum îi stă bine unui zmeu și, tot ca un zmeu, a urlat la publicul curios de totalmente altceva: „Yes! Am câștigat titlul de Capitală Culturalăăăă!” „Hai, mă, ne lași?” – nu i-a zis nimeni suficient de tare încât s-audă, iar dacă tot n-a auzit, a început un delir despre „să vezi ce de bani o să vină… să vezi tu acuma alegeri câștigate la prima strigare… să vezi contracte…” și tot așa… zeci de minute în șir… vorbind numa-n plezneli care chiar nu interesau pe nimeni… nici măcar acolo… sau mai ales acolo… inadecvând, cu obstinația prostului fudul, discursul la context de i-a umplut pe toți de pihe. Până se-nervează unu… personaj-cheie pe care nu-l cunoaștem (dar căruia-i mulțumim pentru spontaneitate, pentru că, fără el, povestea degenera într-o banalitate nepublicabilă)… se enervează, ia problema într-o mână și telefonul în cealaltă și-i trimite un sms Faraoanei personal: „Hai să-ți recuperezi craiul… că pe noi ne-a obosit!” – citește asta pe ecran și…

Șiii…

Faraoana apare direct la ușă, numa-n halat și papuci de casă… de ăia flaușați, cu iepurași sau ceva… după ce își împlântă degetul în sonerie, până la a se proțăpi în ușă durează cât o respirație tremurată… iar asistența se face la față precum cuburile din whiskey. După alte câteva secunde de panică, în care omuleților practic li s-a derulat toată povestea de amor infidel prin fața ochilor, intră home-grown-ninja cu părul prins a război… măria-sa ambetată și cu onoarea nereperată practicând următorul gen de discurs:

„Bă, parașută! Bă, zdreanță de muiere! Bă, distrugătoare de familii! Pupăzo, fraiero, bagaboanto”… în tot felul a făcut-o Faraoana ninja pe Iubi lu` bărba-su, scuipându-i în freză invective ce l-ar face să roșească până și pe un interlop proaspăt ieșit după 8 ani de pușcărie. Pe parcursul unui recital de 20 de minute (din care, dacă ai scoate cuvintele ce nu pot fi scrise decât sub sancțiunea legilor privind protecția sfinților, mai rămâi cu 19 minute și 55 de secunde), zeița blondă la bază, dar brunetă în simțiri, a spălat pe jos cu adversara sa de dormitor, și-a tăvălit încă-husband-ul oficial prin toate mocirlele posibile și imposibile, etalând o erudiție de profesor universitar de folclor argotic în a-i sudui pe amândoi deodată, separat și pe bucăți.

Ei bine (sanchi „bine”), la un momet dat Iubi a obosit să tot fie înjurată… așa… ea cuminte stând pe canapea, cu priviri de căprioară atacată de o armată călare. S-a ridicat în piciorușe și a dat să părăsească incinta… sătulă să mai spere aiurea ca Iubi să intervină și, „ca bărbatul”, să pună capăt odioasei tirade a marțafoaiei. Atâta i-a trebuit faraoanei-ninja! Cu o directă superb plasată în barba concurentei de dormitor conjugal, a proiectat-o pe draga de ea direct în clanța ușii de ieșire, de i s-a umflat, instantaneu, la asta falca… dublu decât o falcă normală i s-a umflat instantaneu, frate. Nu fără să-și luxeze mâna… ce-i drept (dovadă că, totuși, dă rar cu pumnul)… dar a fost o lovitură demnă de analele pugilismului de sufragerie de la noi și de pretutindeni!

Iubi a mai apucat doar să se rostogolească pe scări în încercarea de a scăpa cu viață de pe urma atacului… Cu fularul prins de (scuze pentru repetiția inerentă a acestui substantiv comun) falcă, a tăiat-o pe ușă și… dusă a fost… de nu mai știu despre ea nimic nici fetele de la club de-atunci.

Căci Faraoana… într-un gest care va fi fost exprimarea perfectă a Victoriei, a maternității și a feminității de leoaică rănită, tratată și pansată de una singură, și-a luat la braț Faraonul și l-a dus acasă: la copil, la bradul de Crăciun și la alte activități mult mai demne de un cap de familie și de oraș, nu-i așa?, decât escapadele cu fufa la Milano & smth. like that.

Ceea ce, cum ziceam, scoate din derizoriul monden povestea, mântuie liricul în epic și îi dă veleități de fabulă… dacă nu chiar de parabolă mistică.

Hopa-mistică… vorba lui James Joyce.

Epilog

La plecare, afară, în licărirea palidă a lunii în Săgetător, într-un gest de supremă satisfacție și ca un fel de încununare a victoriei supreme a femeilor însurate asupra amantelor parcă, Faraoana a scos un cuțit nimeni nu știe de unde și i-a tăiat cauciucurile mașinii nesimțitei de ea!
Nu mai știe nimeni cum a ajuns Iubi acasă la ea sau la cine… căci tuturor li se va fi fost rupt filmul 🙂

(5 ianuarie 2016) 

II. Falcă la Ekklesia – sau mumia lui Tutankamon mințind în fața a 1000 de frați întru Domnul

Despre apucăturile contra propriei naturi ale lui Ghiță Falcă și despre transformarea sa într-un predicator înspăimântător de mincinos încercăm să vă convingem povestind în manieră „pulp fiction” ce s-a întâmplat în seara de duminică, 31 ianuarie, 2016, în sala fostului Cinematograf „Dacia” – actualmente (și 20 de ani de-acum încolo… cel puțin) Biserica Organizației religioase „Ekklesia” (conform propriei prezentări pe pagina de Facebook, „comunitate de creştini care îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu și dorim cu orice preţ să ajungem în cer”.)   

Nemulțumit, bag samă, de statutul său de primar, președinte de partid, om de afaceri din umbră, „turnător” sub acoperire, redactor-șef și cotizant la enșpe ziare și televiziuni, bașca soț, tată, amant (?:P), ginere, fin și câte calități o mai număra un ins la rigoare mediocru și fără caracter, faraonul în curs de îmbălsămare Ghiță Falcă a compărut de data asta în calitate de pastor (cel puțin) pe scena așadar bisericii… cum ar veni, a lui personală… din moment ce dacă nu era el, acolo biserică nu era… ca să vorbim ca-n Biblie. A întârziat vreo oră jumate de la slujbă pe motiv că era ocupat cu altă slujbă care și aia presupunea alte slujbe… câte slujbe poate să aibă un faraon… de aia, aproape scuzabil, întârzie de la toate. Era așteptat… dar nu mureau enoriașii de grija că nu mai vine… cine își dorește să-l asculte pe Ghiță Falcă debitând cretinități autoflatante până la narcisismul cel mai obscen pe o scenă?… să obscenizeze scena, cum ar veni… mai ales într-un loc în care – bănuiesc și eu – oamenii au venit să citească din Vechiul Testament și să cânte despre Isus… nu să asculte o combinație de oltean cu moț pe care nu și-o revendică nimeni cum își laudă prostiile mințind. Cel mult doamna Geani… o știți pe doamna Geani… aia, da, incompa… incompe… incombatabila de Geanina Pistru – ea ce îi ducea dorul lui Ghiță… că, na, ea trebuia să-l preia de la ușă, când dă bip, să-l introducă în sală pe înalt-prea-luminăția-sa-politico-religioasă, vezi bine, să-l planteze pe scaunul încălzit după care direct pe scenă, în fața a 1000 de frați întru Domnul…  grea slujbă are și Geani, nu?

Pe scena-ecran a cinematografului Dacia, așadar, pe care de-a lungul multor decenii s-au perindat  Spider Man, Bruce Lee, Marlyn Monroe, Raj Kapoor, Hannibal Lecter și uneori chiar Dumnezeu, a compărut, așadar, în fața comunității de creștini, Ghiță Falcă din Brad… primarul de Arad care a făcut posibilă inclusiv trasformarea unui cinematograf-bombă socială într-o biserică neoprotestantă de tip american… un fel de toți-eroii-la-un-loc s-a autoprezentat Falcă în fața enoriașilor de la Ekklesia.
„Viața-i o poveste spusă de un idiot” – cum a formulat definitiv marele Shakespeare… și fii atent aici dovada că așa e:

Povestea lui Falcă despre el însuși – sau cum să-l minți pe Dumnezeu de față cu 1000 de martori

Fac pariu că-s înregistrări o droaie și fac pariu că nici nu-i extrem de greu să procuri discursul integral al lui Ghiță de pe scena pe care atâtea drame, tragedii, comedii și pornoșaguri or rulat încât… hai… o minciună-n plus n-o huluit stâlpii – dar io unul nu-s curios. Prefer să-l reproduc la a 3-a mână… așa cum mi l-a șoptit un omuleț care l-a auzit pe un prieten de-al lui înjurând în limba ortodox-penticostală (adică un „Doamne, iartă-ne, da` fii tu atent ce pastori avem!” – subtil și dur… ca o autoînjurătură) acolo-șa… la fața locului.

 „Frați creștini, să știți că Domnul lucrează prin mine – și de aceea am și întârziat de la întâlnirea cu dumneavoastră. Vin de la Deva (în sală s-au auzit niște chițăieli gen „iarăși la Deva?!”), iar cum conduceam eu, așa, cu viteză să ajung la dumneavoastră, iată că Domnul mi-a scos în cale o mamă cu doi copii – o familie care stătea la autostop și nu o lua nimeni pe frigul ăsta… Am oprit, frați creștini… vedeți ce bun creștin sunt eu?! (a așteptat să aplaude cineva… n-a aplaudat nimeni!) Ei bine, am luat eu în mașină acea familie de creștini – și am dus-o până în buza casei, în satul acela de pe deal (erau vreo doi care notau… așteptau să audă satul… județul… ceva nume… nimic… Ghiță nu-și prelucrase suficient vrăjeala încât să ajugă la detalii nominale), timp în care am vorbit… am discutat despre viață și Domnul… am aflat lucruri noi și m-am înnobilat. După ce i-am lăsat acasă, în creierii munților, am intrat pe autostradă (hmm!… și-o pus un observator atent care știe drumul Deva – Arad degetu-n barbă)și, la un moment dat, răpus de oboseală am adormit la volan! Numai Domnul a decis să nu-mi apară nimic în față în momentele acelea… vă dați seama – putea să vină un TIR („nu, nu putea, din moment ce erai pe autostradă, fraiere!” – s-a putut auzi între frați)… dar tot Domnul a făcut să mă trezesc cu bine din această mistică experiență și să ajung viu și nevătămat aici, în fața dumneavoastră („io zic să-l propunem pentru sanctifiare!” – o pufnit unul) – unde, după cum vedeți, Domnul lucrează prin mine… pen’ că dacă Domnul nu-mi scotea în cale familia aia sărmană, eu poate acum nu mai eram în fața dumnevoastră, că mă călca TIR-ul” – vă dați seama ce filme și-o dat Ghiță Falcă acolo, pe scenă… în fosta capitală a filmelor din orașul ăsta… ca o caricatură „media-best-of” în manieră Charlie Hebdo a Omului Păianjen, Burebista, Avram Iancu… un amalgam kitsch între Tutankamon gata îmbălsămat și Isus americanroz, din fier, cu luminițe… un individ tunat rău… da rău, mă frate!

P.S: La care „Domnul” se referă Ghiță Falcă când (scuze!) îl invocă pe Domnul… Cine-i „Domnul” lui Falcă, numai Domnul știe!
Se cere un update pe subiectul „Cine-i „Domnul” lui Falcă?”

(6 februarie 2016)