Arădeanul Cristian Videscu a fost numit secretar de stat la Departamentul CENTENAR, după demisia „de onoare” a lui Daniel Șandru din această funcție guvernamentală

videscu
Distribuie:

Arădeanul Cristian Ioan Videscu a fost numit joi în funcţia de secretar de stat la departamentul CENTENAR, după ce miercuri, Daniel Şandru, care a condus această structură guvernamentală în perioada 9 august 2016 – 1 februarie 2017, a demisionat, alături de echipa sa, acuzându-l pe Sorin Grindeanu că, „prin aprobarea OUG privind Codurile penale, a transformat serviciul public într-unul dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală.”

Cristian Ioan Videscu este consilier judeţean din partea PSD Arad, în urma alegerilor din decembrie, 2016. Decizia numirii sale în fruntea departamentului a fost publicată în Monitoul Oficial.

Ce este Departamentul CENTENAR

Guvernul Cioloș a aprobat, în ședința din 6 iulie, 2016, înființarea unei structuri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, numit Departamentul CENTENAR, ce are ca obiectiv coordonarea la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și Primului Război Mondial – conform site-ului oficial al Gurvernului.

Departamentul CENTENAR nu are personalitate juridică, se află în subordinea prim-ministrului și este finanțat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Departamentul exercită următoarele atribuții:

– supune spre aprobare prim-ministrului, prin decizie, pe baza propunerilor formulate de ministerele și autoritățile publice implicate, manifestările, acțiunile și proiectele de aniversare a Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– realizează dezbateri pe teme legate de marcarea și aniversarea Centenarului României României și a Primului Război Mondial;
– coordonează desfășurarea în mod unitar, la nivel național, a manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– elaborează opinii și informează Guvernul cu privire la acțiunile și manifestările dedicate aniversării și marcării Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– elaborează documente, analize, rapoarte și sinteze dedicate aniversării Centenarului României și a Primului Război Mondial, pe care le pune la dispoziția prim-ministrului sau instituțiilor implicate, după caz;
– fundamentează oportunitatea și propune prim-ministrului participarea, reprezentarea sau transmiterea de mesaje la manifestările naționale și internaționale dedicate aniversării și marcării Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– centralizează datele despre derularea activităților dedicate aniversării și marcării Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– întocmește și prezintă proiecte de mesaje sau declarații aferente aniversării și marcării Centenarului României și a Primului Război Mondial;
– stabilește și instituie măsurile de comunicare publică și identitate vizuală pentru acțiunile și manifestările dedicate aniversării și marcării Centenarului României și a Primului Război Mondial.

„Departamentul este condus de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului” – conform legii – cu data de 2 februarie, 2017. Cristian Videscu devine, astfel, primul arădean care face parte din Guvernul României în 2017.

 

Categorie: Știri
Etichete: cristian videscu, departamentul centenar, guvernul romaniei, secretar de stat
Distribuie:
Articolul anterior
Hai s-o punem de un mic război civil
Articolul următor
„Contre” politico-administrative pe complicatul subiect al gestionării deșeurilor

7 comentarii. Leave new

  • nu am auzit de el până acum.da e la mintea găinii că dacă te amesteci în lături zilele astea te papă porcu.dacă avea coloană vertebrală refuza din start postul ăsta în care va sta maxim 2 săpt.dar aşa e doar o gelatină umană

    Răspunde
    • Mai, Slayere, mai… tu nici „n-ai auzit de el pana acum”, da concluzionezi dupa o stire cu poza + un proverb ca-i o „gelatina umana”… Ce v-o-nvatat pe voi scoala… tara… lumea asta?

      Răspunde
  • pai, poti trage concluzii despre caracterul unui om si doar din actiunile lui.nu??

    Răspunde
  • Cum este posibil ca in fruntea unui astfel de departament care sa nu aiba habar cu istoria? Cred ca nu trebuie sa avem pretentii la nu stiu ce manifestari culturale de la cineva care nici nu stie exact ce se va sarbatori. Nu este posibil asa ceva! Ne vom multi cu cativa mici, cateva artificii si un concert ceva!???

    Răspunde
  • avatar of i. filipciuc
    I. Filipciuc
    5 martie 2017 1:51

    Cele 9 atribuţii sînt generalităţi exprimate într-o limbă lemnoasă, unele puncte se încalecă – 6 şi 8 – poate pentru a da impresia că departamentul … lucrează, după îndemnul actorului Caramitru!
    Opiniile nu se …elaborează, ci se primesc de la cei interesaţi de acest centenar al Marii Uniri şi nu al României, care, slavă Domnului, are mai multe centenare.
    Văd în alte proiecte şi cîteva autostrăzi, de la Bucureşti, la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. Probabil e vorba, cum se lucră astăzi în România, de …BICENTANAR!!!

    Răspunde
  • avatar of virgil florea
    Virgil Florea
    19 mai 2017 18:28

    Probabil cei care comentează doar așa în dorul lelii și-ar fi dorit în fruntea oragnismului de față, pe cineva care să fie veteran al Marelui război, și trăitor al unirii din 1918. Ghinion, cum ar zice Hanți, din ăștia nu mai prea există.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie