PLEDOARII

Arădeni cu care ne mândrim: Falcă, Ando, Faur și Truță! În consecință, să ne mutăm la Labașinț…

 

Deh…  au venit și zilele comunei Arad. Un pic mai bine decât la Covăsânț, un pic mai rău decât la Vladimirescu. Ăștia suntem, cu ăștia defilăm. Mici, manele și monopol. De organizarea proastă a acestei sărbători nu avem a ne plânge, din moment ce an de an am tot fost dresați, ca în bancurile cu Pavlov, să acceptăm mizeria ca fiind normală și furtul ca fiind o virtute. Am vagul sentiment că la Brăila, spre exemplu, le iese mai bine o sărbătoare de asta decât la noi. (Era doar un apropos mizerabil. Îmi retrag cuvintele. La noi e ca la nimeni.)

Ei bine, vreau să vă deslușesc câte ceva din mecanismul de funcționare al răposatului meu creier care a dat în bengăneală, la finalul săptămânii trecute. Adevărul e că aveam un creier fain! Îl purtam cu mândrie peste tot. Precum la birt, așa și la Primărie. Și nici măcar nu făcea diferența. Acum însă, creierul meu s-a defectat total, precum cutia de viteze a unei mașini americane, spartă pe drumeagurile Moldovei. Nu mai am ce face cu dânsul și nici nu îi întrevăd o folosință în viitorul mediu sau îndepărtat. În sfârșit, după îndelungi chinuri, am devenit arădean neaoș.

Scurtcircuitarea inteligenței mele colosale s-a produs în decursul zilelor de sâmbătă și duminică, atunci când diavolul și a sa consoartă mi-a coordonat nervii degetelor, în timp ce țineam telecomanda în mână, spre a apăsa pe butonul pierzaniei. Căci, dragă cetitorule, Necuratul a fost cel care m-a împins spre păcătosul gest de a pune tembelizorul pe Realitatea TV! Care Realitatea TV s-a mutat cu arme și bagaje în comuna noastră dragă spre a sa glorificare pe ecranele patriei. În dimineața zilei de sâmbătă, atunci când am făcut gestul necugetat, respectivul post transmitea în direct ceremonia de deschidere a nu știu cărui campionat de judo, cu sediul în Arad. Printre oficialitățile prezente se numărau Falcă, cu bandană tricoloră trasă peste bustu-i atletic de primar (țucă-l unciu să-l țuce!), Fifor și Gușă. Cosmin Gușă. Care Gușă, cât și Fifor, s-au exprimat mulțimii de judoka aliniați ca pionierii de pe vremuri, în frumoasa noastră limbă engleză. Că care limbă nu se află în posesia primarului Falcă. Care Falcă a vorbit rumânește. Când parlea Fifor în limba lui Mr Bean, Falcă îl privea cu o admirație soră că iubirea de patrie. Ceva de genul: ,,Bă… da’ ce bine le mai lovește ăsta pe ungurește!’’.  Iar pe burtieră scria mare, cu majuscule: ,,Aradul-capitala multiculturalității’’.

După aproximativ o oră, Realitatea TV revine în direct din Piața Pompierilor. Zisă și a reconcilierii. Cu Orban – marele marilor lierali, Falcă-marele micilor liberali, Ando – nici prea mare, dar nici prea mic, Lazăr Faur – nici puțin, nici deloc, din toate punctele de vedere și Horia Truță – istoric specializat în istorie. Și s-au pus ăștia pe dezbătut. Aranjarea pe platoul de filmare spunea tot. Orban pe un scaun, aproape de moderatorul păcii, iar între el și restul invitaților o distanță anume, cât să exprime în limbaj non-verbal faptul că: ,,sunt aici, dar nu-s cu ei’’. Și au dezbătut de m-a durut capul, inima și sufletul. Dacă limba română ar fi fost inventată la Arad, de către cei prezenți pe platou, sunt convins că dezacordurile ar fi devenit o obligație.

Baiul e că de atunci s-a dezlănțuit apocalipsa. Două zile la rând îi vedeam la tv doar pe Ando, Faur și Truță. Care băgau niște platitudini cu pretenția de replici geniale. Ando știa un lucru sigur și clar: că la Arad s-au tipărit timbre franțuzești și din eclipsa asta intelectuală nu ieșea. Cum intra în direct, cum făcea pe filatelistul. Cap de bour, ce mai! Faur avea altă fixație. Repeta obsesiv faptul că el are prieteni unguri și că se înțelege bine cu ei. Suna asta ca societatea americană. Aia în care trebuie să ai în gașcă un negru, primit de milă, doar ca să nu spună lumea că ești rasist. Până la urmă, tind să cred că de aia au fost invitați ăștia doi la toate live-urile. Pe model american, să nu creadă lumea că ești un discriminator pe bază de IQ! E bine să ai în gașcă și pe unul ca Ando sau Faur, să vadă lumea că nu discrimnezi lipsa conexiunilor sinaptice din sistemul nervos central al populimii. Sau, mă rog, nu discriminezi populimea lipsită de conexiuni sinaptice la nivelul sistemului nervos central. Despre istoricul Truță, nu mai pomenesc, pentru că mi-e jenă de foștii mei profesori de istorie. Orice îl întreba cineva, Truță începea de la Primul Război Mondial. Dacă îl întrebi cât e ora, îți zice de Pacea de la Paris. E de înțeles. Are și omul o vârstă. Dar ăialalți doi ce argumente au?

Nu mai pomenesc de tâmpeniile debitate de aceste mici genii locale. Dacă doriți, puteți viziona emisiunile pe site-ul respectivului post de știri. Mi-a rămas în minte un amănunt strident. Timp de multe minute, Ando și Faur au dat cu presupusul în direct ținându-se de mână! O daaaa! Și chiar se potriveau! Din păcate însă, România e o țară care consideră familia ca fiind o uniune între un bărbat și o femeie. Nasol. Îi propun pe această cale, domnului Ando, ca din fondurile pe care le administrează la CJ să organizeze și un Gay Parade. Pe lângă Casa Jelen, aș sugera eu. Ca să demonstrăm lumii că suntem o comună fără complexe și deschisă tuturor, din toate pozițiile.

Trecând peste toate, întreb și eu ca prostul, dar în mod public: cât a costat această campanie de media? Că nu cred că a fost plătită din buzunarul personal al lui Falcă! Și mai am o dilemă. Dacă tot vroiam să ne vedem la tembelizor, nu puteam găsi și noi niște intelectuali mai de Doamne-ajută? Exact pe ăștia i-am găsit? Mă sună foștii mei colegi de facultate din Vaslui, Tulcea și Botoșani și fac mișto de mine și de comuna mea din cauza lor. Vai de noi și de Aradul nostru!

 

Cristian Titca, 23 august 2017 9:10