miercuri, august 10, 2022

„Aradul va avea o nouă creșă, finanțată din fonduri guvernamentale“

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Consilierii municipali PSD Arad vor vota, în ședința de miercuri a Consiliului Local Municipal Arad, pentru adoptarea unui proiect privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, respectiv Compania Națională de Investiții ”C.N.I.”, a unui teren în suprafață de 15.921 mp, pe durata construirii obiectivului de investiție „Proiect tip – Construire creșă mică”.

„Una dintre marile probleme ale sistemului de învățământ din Arad o reprezintă numărul extrem de mic de creșe din municipiu.

Tocmai de aceea, Primăria Arad a depus un proiect la Ministerul Dezvoltării, pentru finanțarea unei astfel de unități de învățământ în municipiul nostru, proiect care a fost aprobat de minister.

În ședința de mâine a CLM, vom vota pentru predarea terenului destinat acestei creșe,

situat pe strada Voinicilor, către Compania Națională de Investiții, pe perioada realizării construcției, care ulterior va fi predată municipiului Arad.

PSD a prevăzut în programul de guvernare un capitol special destinat investițiilor în învățământul preuniversitar,

iar construcția de creșe a fost și va rămâne o prioritate în acest domeniu. Mă bucur că propunerile PSD au fost preluate și în programul actualului guvern, iar prin Ministerul Dezvoltării vom putea realiza această creșă în Arad.

Știu că cererea e mare,

iar viitoarea creșă va rezolva doar o parte din solicitări, dar am speranța că vom găsi în viitorul apropiat și alte surse de finanțare pentru realizarea unor unități de învățământ de acest tip în municipiul Arad“, declară viceprimarul Ilie Cheșa,  președinte al organizației municipale PSD Arad.

Biroul de Presă al PSD Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news