…credeți-ne: nici măcar cei cu care (încă) mai face combinații, nici măcar Meszar, la modul cinstit, iar la testul poligraf nici nevastă-sa… nici socru-so. Nici Falcă – cel mai notoriu dintre mincinoși și cel mai periculos dintre aceștia – , oricât de antrenat ar fi în acest „sport”, n-ar vorbi în termeni de „băiat bun” despre Cristian Păcurar, antrenor la C.S. Atletico Arad decât maxim la televizor, evitând să-i pronunțe numele și doar redirecționând mesajul spre Meszar.
Credeți-ne pentru că în cadrul acestei documentări am discutat cu zeci de oameni despre această hienă
care trăiește din exploatarea copiilor și din ratarea carierelor lor, cu un comportament de prădător și un caracter infect – cu oameni din toate mediile din nișa asta: de la copii și juniori din generațiile `90 și 2000 și părinți de-ai lor, cu oameni implicați până la dedicare totală în fenomenul fotbal, cu lideri și cu „simpli membri” de galerie, cu foști apropiați, colaboratori și parteneri ai lui Păcurar: nimeni nu-l scoate din „cine – gunoiul ăla?!”
Mai aplicat, Păcurar e un tomberon care adună „gunoaie de bani”, împărțind cu „tutorele” său Alexandru Meszar banii alocați de stat cuveniți exclusiv copiilor – însă mult mai prost decât acesta… Meszar barem acoperindu-se cu chitanțe (pentru un anchetator nepărtinitor, chiar chitanțele alea ar fi motiv de cerere a arestării).
Dintre ziariștii de sport, cei (puțini, totuși) care scriu din când în când despre el o fac cu slugărnicie, inventându-i merite cât să-i iasă lui de-un „articol de promovare” (căutați pe net și veți înțelege exact ce spunem) și lor de-o ciorbă. Îi plătește cu bani de nimic și îi consideră, în forul său interior, „niște terchea-berchea”… sper că ei știu asta și, la rându-le, îl consideră așișderea, doar că… „trebuie să-și plătească și el facturile cumva”.
Să începem cu mărturia unui copil, care s-a lăsat de fotbal din cauza lui Păcurar
– un caz care, personal vorbind, m-a tulburat mai mult decât foarte multe altele: pentru că discutăm despre un tânăr sportiv cu un potențial intelectual uriaș, cu un fizic pe măsură, cu stofă de lider… un copil pe care nimeni nu l-ar fi ratat, indiferent în ce mediu l-ar fi întâlnit!
„Cum să-ți bați joc de un copil ca ăsta?!” – îmi tot sună în cap de sâmbătă dimineața, de când am înregistrat convorbirea cu el… o mărturisire care mi-a risipit orice urmă de toleranță față de acest trist fenomen (căci Păcurar e un fenomen în țara asta: nu e nici pe departe singurul terorist de minori și hoț de la copii… veți găsi Păcurari și la Parlament, și-n Judecătorie, la toate Ministerele, la Poliție, în toate sporturile, în toate redacțiile de ziare, în fiecare birt, în fiecare scară de bloc și pe fiecare stradă și chiar și la pușcărie e plin de Păcurari de-ăștia – nu destui, ce-i drept!).
Nu voi da numele băiatului! L-am rugat de la început, de când mi-a acordat permisiunea de a discuta cu el despre Păcurar, să îmi permită să nu-i dau numele – și bineînțeles că asta a fost și condiția nu atât a sa, cât rugămintea părinților lui…
„Dar vin la proces dacă vă dă în judecată! Și aduc și câteva sute de martori” – mi-a zis exact când am pus telefonul pe „recorder”.
Metoda de furat „unde-i mult se face ieftin”
„Totul a început în 2015, când a început să ducă jucători la Hotel Subcetate … au adus atunci doi jucători, la domnul Florin. Acolo nu erau cele mai bune condiții, mai ales din punct de vedere al mesei… copiii mâncau numai cârnați cu carne… cartofi copți, cartofi-tocană… aceeași tocană trei zile la rând… «unde-i mult se face ieftin»… așa se făcea. Bine, erau și zile în care se făcea mâncare bună, dar rar, iar aia nu era alimentația pe care ar trebui să o aibă un tânăr sportiv!
Din 2015 și până prin 2019, totul a fost așa: au mers lucrurile relativ normal… adică normalitatea aia… mă rog. În 2019 și-a dat seama Păcurar cum poate să mai facă niște bani. Au ajuns să fie la hotel, în 2020, 19 jucători – născuți în 2004 doar – pentru care clubul Atletico primea câte 3000 de lei pe lună de la Consiliul Județean (pentru cazare și masă). Deci gândiți-vă că lotul avea 23-24 de copii.
În momentul ăsta, acum când vorbim, din toată generația care am făcut fotbal – am fost campioni naționali, am câștigat turnee pe afară… chiar am făcut palmares la Clubul UTA – nu mai joacă niciunul fotbal!
„Practic, Cristian Păcurar a distrus o generație: absolut pe toți!” Cum? Cu «hotelierii»!
Poate să dea vina pe pandemie? – îl întreb.
„N-are cum! Nu-i vina pandemiei. Aici au început să vină «hotelierii», care au început să ne dezbine. Au făcut în așa fel încât nu mai eram un colectiv… cu atât mai puțin o echipă. Noi, care înainte eram un lot de 23 de copii arădeni, ne știam fiecare, foarte bine! În momentul în care ajungi să fii la un club din Arad – de juniori, nu vorbim de echipa mare, că acolo… înțelegi… vin de afară… vine cine joacă.
În cazul nostru nu se putea spune că vii pentru bani sau pentru ascensiune… vii că stai la hotel, că să joci fotbal – nu să faci performanță… pe Păcurar îl interesa în primul rând numărul – ca să tragă din bani mai mulți pentru el – nu neapărat calitatea (bine, a mai adus și jucători buni… că de fapt de aia se duc jucători din țară!)… dar măcar aveai 5 de bază, cu care să-ți faci primul 11. Mediocri avem și noi și toată lumea – iar rezervele măcar puteau să fie din Arad – nu să duci un lot de 18-19 jucători, toți aduși de-afară! (Mai erau 2-3 arădeni)”
Cerea Păcurar bani în plus față de ce primea de la stat, așa cum am auzit?
– întreb. „Dădea întotdeauna de înțeles. Păcurar avea așteptări ca să mergem să cotizăm ca să jucăm. De exemplu, în momentul în care a fost dus un portar la echipă, titularul a început să fie tras pe linie moartă. El, la 15 ani, a avut oferte de la Lipova, a fost o săptămână la antrenamente, era pregătit de transfer, aproape de ștampilă (cel mai bun pas pentru un fotbalist de 15 ani să plece din Liga a III-a), a fost și o lună în pregătire.
Exact atunci a venit Păcurar și a oprit transferul… «Nu, că nouă ne e comod să te ținem pe tine, la Arad, la UTA, că pentru tine nu se plătește absolut nimic, cu tine nu avem cheltuieli și putem să te mutăm dintr-o parte în alta cum vrem noi» – exact așa, pe față a pus problema!
Atunci a început revolta asta… cum să spun?… Atunci am început să mă scârbesc… a fost o perioadă de un an în care tot m-am mutat de la un club la altul. Eu am fost la 2004 al Atletico… am considerat că nu mai am ce căuta acolo, fiind un colectiv, pe românește, de căcat, din care mai făceau partea doar «hotelierii», antrenorul era doar Donca – un șters, de la care n-am învățat niciunul nimic – noi i-am făcut palmaresul câștigând trofee naționale doar cu arădeni, turnee în Barcelona, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, Germania.
Singurul dintre noi care a supraviețuit și a reușit să se ridice cât-de-cât este Cătălin Vulturar (actualmente la Lecce Primavera – n.red.), dar meritul este exclusiv al lui.
Singurul dintre noi care a ajuns la echipa mare este Rareș Pop – da… un jucător talentat… are, și el, tot meritul.”
„Pot să vă jur că noi, cei din grupa 2004, eram o generație exclusiv de arădeni foarte bună!”
„Toți fotbaliștii eram arădeni, când am început să câștigăm tot: peste tot unde mergeam am bătut. În câțiva ani am făcut între 35 și 40 de turnee în care nu ne bătea nimeni! Jucam în Barcelona, băteam echipe din top 5 din Germania, am câștigat finala contra echipei de generația noastră a campioanei naționale a Finlandei! La ora aceea, doar noi ieșeam campioni naționali.
Când am ieșit a doua oară campioni naționali a început să ducă hotelierii – începând ușor, cu doi… iar în 4 ani asta a început să devină practica curentă. La grupele de 2001, știu că erau, la domnul Gaica, la fel – erau veniți de peste tot… nu cred că erau mai mult de trei arădeni în echipă, dar măcar antrenorul Gaica știa să-i gestioneze altfel, având experiență.”
„Vorbim aici despre bătăile repetate care, zilnic, își aveau locul la antrenamente ”
– picioare-n fund, înjurături, pumni… Nu mai zic că Donca, când aveam 6-7 ani, ne băga și ne scotea din **zdă de la mame în ultimul hal! Așa vrei să educi o generație?! Metodele lui de-atunci au dat roade, însă… iar cu asta se poate scoate, nu?… Ulterior, Donca a rămas singur, pe puterile lui, încercând să facă rezultate… nu-l interesa cine iese fotbalist și cine nu.
Am fost, după, la Grupa 2003 un an și jumătate, și la 2001… tot așa, jucam acolo, unde am început să dau roade – aveam serii de 10 meciuri legate… eram coleg cu Roșca, acum la Pecica, făceam cu rândul. Ne-au schimbat antrenorii: au venit Bogoșel cu Petcuț și Țamboi… n-am nimic să le reproșez: adică chiar au fost oameni profesioniști și au știut să facă din noi un colectiv cu nu mai mult de vreo 5-6 aduși din altă parte… nu cei mai buni, dar cât să spargă eventuala monotonie.
Am ajuns… cum v-am povestit!”
Donca fiind zdreanța lui Păcurar așa cum e Păcurar a lui Meszar, iar Meszar a lui Falcă
„La 2003 evoluând, grupa 2004 a rămas fără portar de rezervă sub conducerea lui Donca, care mi-a cerut să mă întorc la grupa lui. I-am spus că la câtă teroare a băgat în mine, nu mai am ce să caut acolo, printre hotelieri. A venit momentul în care a venit de vreo 4 ori la mine într-o săptămână, să-mi promită… știam de mic că tot ce spune sunt minciuni, abureli. A rămas cu curu-n ploaie, cum se zice – la un meci cu U Cluj rămânând fără portar (infectat cu SARS-CoV-2), noi fiind pe locul 1 iar ei pe 3… chiar avea nevoie de mine. Am fost la negociere, i-am explicat că nu vin pentru echipă, nici pentru colectiv, nici măcar pentru rezultat, că mi se pare o situație de căcat ce se întâmplă la club și că vin, dar doar ca să joc pentru mine însumi – deși eram după o perioadă în care nu m-am putut antrena din cauza unei operații la genunchi. I-am câștigat meciul cu 3 – 0, am apărat la trei faze grele pe o mocirlă de nedescris. După acel meci am reînceput să joc la 2003 și totul părea ok – eram respectați în ordinea valorică… jucam un meci eu, un meci Roșca – așa e la juniori”.
„Clubul nu mi-a oferit niciun cost al niciunui tratament medical la care am fost supus!”
„Pe banii părinților mei – provin dintr-o familie medie, dar niciodată n-am dus lipsă de nimic – am ajuns să mă operez, după multe peripeții urâte cu clubul, la Budapesta. Înainte, țin minte, prin 2015-2016 suferind operația, a venit Donca la mine să mă pună să joc… atunci nu veniseră încă hotelierii. Eu eram în pauză… n-aveam cum să joc, trebuia, la recomandarea medicului, să stau minim trei luni departe de minge. Răspunsul lui Donca a fost: „Pe mine nu mă interesează, vii și cu acu-n cur să joci – că eu trebuie să câștig!” În momentul ăla aveam niște dureri infernale – în timpul meciului, na, eram cuprins de adrenalină, dar după, seara, când se relaxează mușchii, aveam dureri de nu puteam să dorm noaptea. Așa am jucat turnee un an și…
Gazonul sintetic de pe „Motorul” și „Șega” – platforme de tortură care distrug sportivi!
„A venit din nou momentul în care să mă operez – mă accidentasem și la gleznă, între timp, am avut rupturi musculare nenumărate, din cauza terenurilor sintetice (niște platforme de tortură, așa cum sunt făcute la noi) – căci apropo: noi n-am mai făcut fotbal pe altceva – nici tinerii de vârsta noastră, nici copiii de acum nu mai fac antrenamentul pe teren de iarbă!… de când s-au desființat cele de la Subcetate – doar pe sinteticele de la Șega și Motorul!
Să joci pe acele terenuri… nu vrei să știi: cartilagiile aproape că nu mai sunt, gleznele ți le face praf, spatele, nu mai zic, te doare non-stop… acum încep, după ce m-am lăsat de fotbal, să resimt acele dureri. Pentru cei mai grei, ca și mine, care întotdeauna am avut 80-85 de kilograme, e distrugător! Am avut o mulțime de colegi care s-au accidentat urât și au avut operații complexe din cauza suprafețelor sintetice.”
Metoda „cum furi venitul minim garantat al juniorilor”: NICI NU ÎI INFORMEZI CĂ EXISTĂ AȘA CEVA!
„Anul trecut, după rezultatele de la grupa 2003, au venit oferte pentru mine de la Chișineu-Criș – acela a fost momentul în care Păcurar a zis «Da, poți să pleci!». Eu eram în ultimul an de liceu, el m-a condiționat să vin la antrenamente dimineață, iar eu i-am spus că nu las școala pentru fotbal! Că-mi dădea 2000 de lei Crișul, aia nu presupunea să îmi abandonez școala. Eu știu că, prin lege, fiecare junior trecut de 16 ani să aibă un contract cu clubul și să fie plătit cu minimum-ul garantat: 600 de lei. Așa știu că e normal. Banii ăia mă gândesc că veneau de undeva, de la stat… CREDEȚI CĂ AM PRIMT VREUN BAN?! Legea mai impune câte un echipament de prezentare odată la minim 3 ani – n-am primit nimic. Am ajuns la momentul la care ne antrenam cu niște mingi SKITA – așa se numeau – și ne-am dus la Păcurar și l-am rugat să ne cumpere MINGI! Atunci se bătea UTA pentru promovarea în LIGA I. Răspunsul lui a fost „Dacă vreți mingi, cumpărați-vă, că toți banii merg la echipa mare… n-avem noi bani să vă dăm vouă! N-am dat bani.”
Ne-a cumpărat, până la urmă, câteva, că mingile alea s-au distrus în nicio o lună și jumătate… erau niște mingi de care nu am auzit niciodată.
Voia performanță fără să ne ofere absolut nimic”
Nu-i convenea să ne vândă, pe noi, arădenii, pentru că nu aveau comision – ne-a zis-o în față!
„Când s-a văzut că am ajuns la performanța cu Criș a considerat că prind gură mare. Le-am spus că nu mai stau în condițiile astea. M-au pus portar de rezervă, mă puneau să mă antrenez până transpiram, iar la -6 grade mă țineau pe bancă. Au început discuțiile în vestiar și au continuat în autocar. De atunci au început să nu mă mai înghită… iar Păcurar m-a sunat imediat să-mi spună că „Bă, tu nu faci ce vrei în clubul ăsta!” . Mi-au zis că plec doar cu grila de formare, pe care o fac ei cum vor. Când am fost la Cermei, unde aveam o altă ofertă, am fost la Pizza 5 colțuri să discutăm eu, Donca, părinții mei și Păcurar. Înainte vreme, s-a făcut un comunicat, prin care se informa că noi, cei din grupa 2003 urma să intrăm în juniorat și, nu știu cum, dintr-odată, am primit un mesaj de la antrenor că ni se desființează grupa. Directivele au venit de la Păcurar – nici antrenorii nu știau motivele. Noi am descoperit să șmecheria era că dacă noi ieșeam din juniorat, veneau după noi hotelierii – care trebuiau să joace. Eram mai mulți care aveam oferte de la Liga a III-a, fiind în ultimul an de juniorat. Nu-i convenea să ne vândă, pe noi, arădenii, pentru că nu aveau comision – ne-a zis-o în față!”
„Antrenorul ne-a zis că să ne căutăm echipe la ora 11 seara… Momentul m-a prins foarte dezamăgit! Am făcut atunci o postare pe facebook, pe care v-o trimit:”
„Cristian Păcurar, figura oficiala a academiei UTA, care taie si rupe după bunul plac, asta când nu este marioneta. S-au întâmplat multe chestii înăuntrul academiei de-a lungul anilor, dar odată cu instalarea fostului antrenor al Utei, Cristian Păcurar, au început să apară tot felul de manevre. Una dintre ele este o decizie pe care nu am s-o înțeleg cât o să trăiesc: „Grupa 2003 se desființează”. Cu câteva săptămâni înainte de reunirea echipei pentru ultimul an de juniorat, conducerea Utei a pus în fața faptului împlinit, staff-ul de antrenori de la vremea aceea, să anunțe printr-un mesaj că grupa de 2003 se desființează. După multe reacții de la jucători și părinți, pe site-urile de socializare și nu numai, inculpatul s-a ascuns după scuza: „A fost o neînțelegere, grupa de 2003 se va uni cu grupa de 2004″. Si chiar dacă ar fi fost să fie o neînțelegere, de ce trebuia ca grupele să se unească? Ca grupa 2004 să nu stea pe tușă? Din câte țin minte, grupa antrenată de Sandu Gaica, grupa 2001, a fost înscrisă la liga a 4-a, nu s-au unit cu grupa 2000. Pentru cei care nu știu, grupa 2003 a fost o grupă plină de potențiali jucători, jucători care au fost puși să-și găsească echipă, jucători care au adus rezultate clubului. Începând de la grupele de copii mici până la ultimul sezon în care grupa a fost unită. Cea mai mare performanta a fost când în 2018, au ieșit vicecampionii României, când au pierdut finala cu FCSB. O singură înfrângere si 171 – 9 golaveraj!
În ultimul sezon după cum ziceam, grupa 2003 s-a unit cu grupa de 2004. Aproape toți jucătorii au plecat sau au fost puși să plece de la echipă (pentru a prinde experiența la echipa de seniori, pentru că atunci când erau juniori nu „erau” buni să fie la echipa mare, sau măcar să primească o șansă să fie acolo. Trimiși în împrumut, UTA a început să aducă jucători juniori din diferite părți, cei mai mulți dintre ei neavând meciuri la echipe de seniori cum ar fi Fabian Cibi sau Iurasciuc, pe când jucători ca Patrick Pascalau se antrenează si joaca la liga a 3-a.”
„I-am transmis și un mesaj lui Păcurar, ulterior, în care îi reproșam că a desființat o echipă de arădeni în interesul altora!”
„Am scris frumos, cât am putut de finuț – nimeni în afară de ei nu știau la ce mă refer exact. Dimineața, la ora 8.30, aveam trei mesaje de la Păcurar – că cum îți permiți să scrii așa ceva despre colegii tăi – în condițiile în care colegii mei fie s-au lăsat de fotbal din exact aceste motive, ori nu joacă acolo unde sunt. Mesajul l-am trimis în numele echipei – niciun coleg nu m-a sunat să mă contrazică – toți m-au susținut!
El era revoltat pe mine deci – iar la „5 colțuri” a început discuția mai aprinsă, de față cu ai mei. Mama și tata au rămas șocați când au văzut ce am făcut cu el, aruncându-i toate adevărurile în față… lucruri pe care nici lor nu le-am spus.
I-am zis, răspunzându-i la întrebarea De ce nu mai vrei să rămâi la UTA?, că NU MAI VREAU SĂ LUCREZ CU GUNOAIE, PENTRU CĂ ÎN CLUBUL ĂSTA CU O ADMINISTRAȚIE DE CĂCAT, LA JUNIORI, NU SE PUNE ACCENTUL PE CREȘTEREA JUCĂTORILOR, CI PE INTERESE PERSONALE!
Exact așa era la toate grupele: pe nimeni nu interesa jucătorul, ci banii veniți de pe urma palmaresului.
„Păi la Păcurar nu juca portarul ăla, Mara, că și-o trăgea cu mă-sa? Pe portarul titular Răzvan Stanciu l-a făcut să se lase de fotbal exact din cauza asta. Actualmente îi e nevastă doamna, iar ăla a devenit brusc și titular, și căpitan de echipă.” (nu trebuia să dăm pasajul ăsta, așa-i?…)
Păcurar: „O să îți pun o grilă de formare de n-o să te mai ia nicio echipă – și o să rămâi la UTA cât vreau eu!”
„Păcurar s-a revoltat, și-a pus șapca în cap și a strigat că cum pot să vorbesc așa, că sunt un copil; i-am răspuns că da, sunt un copil, dar am mai mult caracter decât ei, toți, și nu pot să tac în legătură cu acest lucru. Vreau să mă fac ofițer de Poliție și vreau să întru în Trupele Speciale. Noi cred că putem schimba țara asta și mentalitățile ei!
Revoltat de ce a auzit – noi, repet, întâlnindu-ne doar ca să mă lase să plec la Cermei, mi-a zis că „O să îți pun o grilă de formare de n-o să te mai ia nicio echipă – și o să rămâi la UTA cât vreau eu!” Nici măcar împrumut n-a vrut să mă dea jegul! Știa că nu m-aș mai întoarce.”
„A mai urmat o… ultimă accidentare gravă – capăt al unei serii de rupturi musculare din cauza sinteticului ”
„Cică tratamentele la domnul Zsolt erau gratuite pentru juniorii UTA-ei. Când au văzut că s-au strâns la mine vreo 15-20 de ședințe pentru toată recuperarea, respectiv costurile aferente – vreo 1.500 de lei – am fost informat că nu plătește clubul, și am plătit din banii mei… părinții au zis treacă-meargă…
Am ajuns la momentul la care m-am accidentat la genunchi, am făcut un RMN de vreo 7-800 de lei la Timișoara, m-am dus cu rezultatele la medicul Szolt… mare doctor… mi-a zis să stau vreo 2-e zile acasă și pot să joc liniștit, că n-am nimic, iar pe Păcurar l-am întrebat „cum facem cu banii”. Mi-a zis că… „na… noi avem contract cu un cabinet din Timișoara care face RMN cu 300 de lei pentru jucătorii de la UTA. Atunci am primit de la el 300 de lei – și cu chestia asta mi-a scos ochii, că mi-a dat 300 de lei. Am făcut și acel RMN, dar logic că nu s-a văzut pe RMN-ul ăla nimic clar. Am ajuns la București, la un doctor renumit pentru operații de ligamente, Codoreanu, unde am mai dat pe un RMN 1300-1400 DE LEI.
Am primit o ofertă de operație costând în jur de 4.500 de Euro la un spital privat, am trimis rezultatele și la o clinică din Viena și am primit o factură în PDF
– o am și acum – în valoare de 25.000 de Euro, cu internare de o zi… probabil prețul corect, dar imposibil pentru mine de suportat. Nu aveam de gând să mă operez acolo, dar am vrut eu să știu cât costă, de fapt, o operație profesionistă la o clinică de afară.
Am trimis acel PDF la Păcurar. Când l-a văzut, cred că l-a luat inima… m-a sunat în minutul 2… că „ce, ce-mi trimiți tu asta mie?… că „ce pretenții am”. I-am spus că am dreptul la un tratament plătit de club, câtă vreme m-am accidentat la antrenamente la club, nu la un fotbal cu prietenii… A început gunoiul să-mi zică că dacă ar fi taică-meu, nu m-ar crede, că nu m-ar opera, că mă prefac doar ca să am motiv motiv să mă las de fotbal” – iar atunci am rupt toate legăturile, orice… asta fiind anul trecut (2021) prin septembrie-octombrie.
Îmi băga aia cu „Bine… hai că mă sună soția… te puuup!” de câte ori aduceam discuția de bani. Am ajuns tot la Szeged, la doctorul care m-a operat la gleznă, el a făcut treabă bună, tot pe costurile mele, desigur. Clubul mi-a dat 300 de lei: asta a fost tot ce am primit.”
Cum a fost, ca atmosferă, relația ta cu clubul? – o ultimă întrebare
„A fost o atmosferă dereglată total. Eu cred că din cauza celor care-l țin la Club pe Meszar… după părerea mea, omul ăla nu are ce căuta în fotbal! Credeți că e normal să-ți vină antrenorul și să-ți *ută pumni până nu mai știi de tine, până te-nvinețește?! Aveam colegi la hotel – mergea și-i bătea la hotel: în vestiar și la hotel. A aruncat unul, nu știu cum, prosopul sub scaun – și nu știu ce nu i-a convenit lui. Și s-a dus, a luat crampoanele, și a început să-i dea cu crampoanele-n cap, de sus… cât putea de tare!
Vi se pare normal ca un antrenor de juniori să facă chestia asta?!
Asta era atmosfera din vestiar.
Păcurar venea pe acolo când erau meciuri, la Motorul, să se prezinte drept șeful Academiei… Mi-a venit într-o zi să îl iau și să dau cu el de toate gardurile! Până când îți bați joc de copii?!
Am un coleg, încă activ… are contract de 300 de lei pe lună. Are 11 luni restanță… nici măcar banii ăia nu i-i dă!
Mie îmi explica că nici el nu și-a mai luat banii de la club de nu știu câte luni… și că a fost acum să-și facă analizele și nu mai are nici asigurare medicală – și atunci cum pot să-i cer lui bani”
„Meszar n-a fost niciodată la vreun meci al juniorilor!”
„Patronul clubului până la urmă… Să nu vii tu la niciun meci al juniorilor?! Era prezentă doar marioneta lui, Păcurar. Eu vă garantez că dacă acuma întrebați orice jucător de la hotel cine-i Meszar, sigur n-ar ști nici măcar cum arată – numai au auzit de el!”
A, de Apostu am uitat să vorbim!…
Nu-i nimic – ne reamintește tot puștiul:
„Apostu taie și spânzură cum vrea! Majoritatea jucătorilor de la hotel erau oamenii lui Apostu – de aceea aproape toți jucătorii de la hotel erau ai lui Apostu (unu sau doi nu erau) – pentru că se plăteau niște comisioane bune, se aduc jucători liberi de contract, sau antrenori la echipa mare chiar – cum a fost du domnul Badea, care e fin cu Apostu… sau ceva de genul. Acolo s-au mai spălat niște bani – Apostu are hotel prin București… de unde banii ăștia. Când a început Apostu să se apuce și de juniori, Păcurar ne prostea în față înjurându-l, că «Da, Apostu-i un gunoi – da` io n-am ce să-i fac că e mai sus în club ca mine!»”
***
Și chiar dacă ar fi fost arhisuficient acest interviu pentru un prim episod de… orice, să rezăbovim asupra postării pe care, în urmă cu o săptămână, a făcut-o Sebastian Bulumac – unul dintre cei mai respectați lideri ai galeriei UTA și fondator al SCU.
CONTEXT – ca să înțeleagă despre ce vorbim când strigăm „Meszar – la pușcărie cu tot cu Păcurarii lui!”…
Atletico Arad încasează anual sume mari de bani publici, prin CMCA pentru diferite proiecte cu titluri onorabile, dar contrazise de realitate. De exemplu:
Dar după cum chiar Meszar recunoaște, antrenorii Atletico sunt plătiți de UTA, iar mesele și cazarea sunt plătite de părinți, echipamentele probabil sunt la comun cu cele de la UTA, unde tot Șoani dispune de bani.
Iar ca să n-avem niciun element lipsă, iată mesajul prin care am încercat să luăm legătura cu Păcurar,
trimis aseară, la o oră de maximă audiență fotbalistică și, după cum se vede, recepționat și ignorat:
În episodul următor al acestei investigații
Despre situațiile mai vechi, dar actuale (documentate cu un morman de acte de la cluburi precum Manchester City, Wolverhampton etc.) prin care au trecut fotbaliști arădeni precum Adrian Petre, Denis Man, Popa David, Oaidă Razvan, Vasi Emanuel… toți născuți 1997 – `98 , vom relata în episodul următor.
