N-CAZURI

Așa s-a călit oțelul. Cu Enelul…

 

Fraților… am o problemă! Că io nu apar în spațiul ăsta decât atunci când mă mănâncă și nu mă pot scărpina.

De mai bine de două luni am început o nouă relație. Cu Enelul! Ne dăm telefoane ne scriem , ce mai, am devenit intimi. Și ca în orice relație de tipul ăsta, mai apar și probleme, certuri, răfuieli, scandaluri în toată regula.

Totul a început, cum spuneam,  acum două luni, când pentru prima oară în istoria căderilor de curent de pe strada mea, la repararea avariei, vecinii și-au primit drogul înapoi, în timp ce habitatul meu  plutea romantic în lumină de lumânare. Se uită Țițca pe contract și ce vede? Că Enelul se obligă să remedieze deranjamentele domestice în termen de 24 de ore de la reclamarea acestora. Pun mâna pe telefon și sun deranjamentele să anunț deranjamentul. Bă! M-a ținut robotul ăla la telefon și am apăsat pe taste de parcă descifram codul NASA, nu sunam la Enel. Într-un final răspunde și un operator care promite în mod solemn că cererea mea a fost înregistrată și atribuită unui echipaj de intervenții speciale din cadrul companiei. Îmi și imaginam cum vor descinde electricienii păcii din elicopter pentru a aduce lumină și în bordeiul meu. Și am stat. Și am așteptat. Și m-am enervat. Și am sunat din jumătate în jumătate de oră la Enel. Țin minte, parcă s-a întâmplat ieri. Era o zi ploiasă de vineri. Și a venit echipa. Era o seară liniștită de luni. Că atâta durează 24 de ore la Enel.

În tot acest timp am stat la lumânare și mi-am încărcat telefonul prin prize de birturi muncitorești, ceea ce mi-a creat un stres psihic de neimaginat, eu nefiind obișnuit să frecventez astfel de localuri 😉 Tot în această perioadă am realizat că dispeceratul Enel e la fel de confuz și greu de înțeles precum o adolescentă rebelă în perioada aia a lunii. Ba răspunde un operator din Hunedoara, ba unul din București, ba unul din Caraș. Cum suntem a șaptea țară ca mărime din Uniunea Europeană, vă dați seama că am învățat geografia patriei doar stând pe telefon. Mulțumesc pe acestă cale Enelului pentru că mi-a deschis mai multe orizonturi, iar acum văd lumea cu alți ochi! Toți operatorii aveau două texte pe care le repetau insistent. Că cererea mea a fost înregistrată și se va interveni în cel mai scurt timp, sau că abonatul Enel nu există!!!

A urmat apoi o perioadă de liniște. Aprope cinci zile am avut curent în casă. Utasem deja cum se trăiește în evul mediu. Eram baștan. Apăsam pe buton și se deschidea televizorul. Deschideam laptopul și aveam wi-fi. Frigiderul era rece iar în casă era cald. Dar, Dumnezeu e sus și le vede pe toate. Nu știu cu ce am păcătuit (dar eu cred că de la frecventarea birturilor muncitorești mi se trage), pentru că următoarea zi de vineri am rămas din nou fără energie electrică. De data asta, avaria a fost remediată mult mai repede. Duminică, la ora 22.30. Am intrat în noua săptămână cu curent în priză și apă caldă în boiler. Iar băștănie, iar viață în huzur, iar… telefon la deranjamente. Și tot așa timp de mai bine de o lună. Pica curentul, sunam, peste trei zile era reparat.

Ultima oară însă a fost altfel. Echipa venită la locul crimei s-a luat cu mâinile de cap. Zice unul dintre specialiști: „Domnule, sunteți conștient că puteați să muriți din cauza asta. Aici se produce scurt după scurt. Nu putem să vă lăsăm așa. Trebuie mutat contorul din interior pe exterior și refăcută această parte de instalație. Partea aceasta aparține Enelului, deci compania va remedia problema pe banii săi. Dar nu noi suntem ăia. Noi ne ocupăm doar de urgențe din astea. O să facem o improvizație ca să aveți curent în casă și vom întocmi o notă de constatare și o cerere de efectuare urgentă a lucrării. Ideea e că de contoare se ocupă o altă firmă, din Timișoara.” Cum au zis, așa au și făcut. Au anulat partea respectivă de instalației și au tras două cabluri de la firidă, peste casă și le-au băgat pe o fereastră pentru a le lega la contorul din interior. Inutil să vă spun că fereastra nu se mai închide din cauza cablului. Baiul e că de atunci  nu știu ce se întâmplă: ori iese căldura din casă pe acolo, ori intră frigul. Din două una.

De atunci a mai trecut o lună. Nimic. Stau în continuare la aceeași adresă, având totuși curent din două surse. De la priză și de la fereastră. Frumos, nu-i așa?

Exasperat de situație, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință să conving Enelul să repare dracului situațiunea. Nimic. Am fost chiar și în vizită la ei. Când am ajuns la sediu, am văzut coada de deranjați care reclamau deranjamente. Revoluționar din fire, am dorit să îi organizez cumva. „Tu spargi geamurile, tu spargi monitoarele,  iar eu bat angajații.”  Dar am uitat că trăim în România, unde maximul gest de rebeliune e să te plimbi cu câinele, pe banii lui Soros,  prin fața Parlamentului.

Povestesc saga mea în redacție, iar colegul Nicu Oprean mă luminează. Zice: „Bă, urâtule! Dar tu nu știi cum stă treaba cu Enelul? Și-au externalizat serviciile astea de intervenție. Și ca să poată fura liniștiți din țara noastră, frații de gintă latină de la butoane au oferit pleașca intervențiilor sindicatului. Habar nu ai ce mafie e acolo!”  Aflând acestea, m-am ofilit ca un rododendron pus în fața șemineului. Oi fi io mare, dar știu din experiența jurnalistică faptul că nu te pui cu două organizații pe lumea asta: cu masonii și cu Enelul. Sau, mă rog, cu sindicatul de la Enel. Acum mai trăiesc cu o teamă în suflet. Dacă masonii se apucă să își facă sindicat? Nu vom mai avea două organizații de temut în lumea asta: masonii și Enelul. Ci trei: Enelul, masonii și sindicatul masonilor!

Acum, în prag de sărbători, simt liniștea cum curge prin aura mea. Am învățat că nu poți  fi învingător tot timpul. Că în viață mai și pierzi. Important este să știi să gestionezi o înfrângere. Sunt exerciții foarte bine gândite de către mari nume ale psihologiei, care te ajută să scapi de stresul post – traumatic.  Pe mine, sincer vă spun, după experiența asta cu Enelul, cel mai mult mă calmează ascuțitul topoarelor. Că, până la urmă, tot va veni echipa aia să mă remedieze. Și nu vreau să mă prindă ne…liniștit!

 

Cristian Titca, 3 decembrie 2017 7:13