Acasă ȘTIRI ATENȚIE, FRAUDĂ! Dacă primiți mesaje că ați câștigat premii de la Altex,...

ATENȚIE, FRAUDĂ! Dacă primiți mesaje că ați câștigat premii de la Altex, ANUNȚATI de urgență POLIȚIA

0

 

 

Un cititor ne-a semnalat astăzi o tentativă de fraudă care constă în primirea unui sms prin care suntem anunțați că am fost desemnați câștigători ai unui laptop și ai sumei de 10.000 euro din partea Altex. Vigilent, acesta a contactat imediat societatea ALTEX și NU a apelat numărul de telefon astfel cum i se solicita prin mesaj.

„Am primit un SMS care era semnat de Altex și care îmi spunea că am câștigat ceva concurs și trebuie să sun la numărul acela pentru detalii. Am contactat Altex și au negat categoric. Vă rog să înștiințați populația de metoda de înșelăciune și dacă puteți să publicați și numărul expeditor. Vă atașez SMS.”  – ne-a transmis acesta.

Numărul de telefon de pe care a fost transmis SMS către cititorul nostru este 0745417116.

Conținutul mesajului pe care trebuie să-l raportați de urgență este:

„Felicitari! In urma tragerii la sorti ALTEX v-a desemnat castigatorul unui laptop TOSHIBA si suma de 10.000 €. Pentru informatii apelati acest nr de telefon.”

Pe site-ul oficial al ALTEX este postată următoarea atenționare către clienți:

[ATENTIE la fraude!] – ALTEX vă recomandă să tratați cu precauție apelurile recepționate prin care sunteți anunțați că ați câștigat un premiu din partea noastră.  Concursurile derulate de către noi au, de fiecare dată, un regulament în care este specificată metoda de contactare a câștigătorilor (email, Facebook sau apel  telefonic). Niciodată ALTEX nu vă va solicita să achitați vreo taxă, vreun impozit pe un posibil premiu câștigat. Toate taxele pentru premiile oferite sunt suportate de către noi. Vă rugăm, de asemenea, să reclamați astfel de tentative de fraudă la operatorul dumneavoastră de telefonie (fixă sau mobilă), cât și la Poliție.

Am apelat și noi numărul relații clienți de pe site-ul ALTEX și reprezentantul acestora ne-a precizat următoarele:

„Nu este o campanie ALTEX. Noi afișăm campaniile pe site-ul oficial al companiei. Rugăm cetățenii care primesc astfel de mesaje să sesizeze autoritățile competente pentru că este un caz de fraudă”.

 

 

Exit mobile version