ATENȚIONARE cu privire la VIITORUL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU“    

banca nationala vedere frontala
Distribuie:

 

Având în vedere că:

1. UAV are cea mai slabă admitere din ultimii 30 de ani și multe specializări nu se vor realiza în absența unui număr minim de studenți.

2. UAV a pierdut mult, ca imagine și abordare, exemplificările fiind numeroase, dar propun să reținem doar una și anume, incredibila  declarație a rectorului că „cercetarea este un hobby”,  or se bine știe că aceasta reprezintă dimensiunea fundamentală a unei universități.

3. UAV a risipit foarte mulți bani, fără să se gândească la „ziua de mâine”, finanțându-i regește pe unii „șefi” și pe gălăgioși.

4. Fosta Fabrică de ceasuri, aflată în proprietatea UAV a fost vândută și banii, sper, nu „s-au dus” la finanțarea miilor de ore efectuate, anual, în plus față de norma de bază, chiar în condițiile învățământului on-line, fapt ce NU s-a întâmplat la Universitățile din Timișoara și Oradea, dar la UAV s-a asigurat, astfel, liniștea confortabilă a Ramonei Lile. Precizăm că imobilul de pe strada Paul Chinezul a fost achiziționat cu fonduri de la Minister.

5. Să reținem că UTILITĂȚILE în anul universitar 2020-2021 au fost, în medie, pentru toate spațiile UAV, cuantificate în euro, peste 20.000 (douăzeci de mii) de euro lunar, în condițiile, în care, în prezent, sunt  2 imobile goale, la care se adaugă noi spații și anume: sediul fostei Bănci Naționale (foto), clădirea de pe strada Paul Chinezul și noul Cămin studențesc, or, mai mult ca sigur, prețurile pentru utilități vor crește vertiginos. Subliniem că imobilul achiziționat prin licitație de la Rompetrol, în care s-au investit peste 2 milioane de euro, cu gândul de a fi profitabil pentru UAV,  în prezent, în mod surprinzător, nu aduce niciun venit, fiind atribuit unui ONG, situație incredibilă, la care nu doresc să mă refer.

În CONCLUZIE, ca urmare a faptelor prezentate mai sus, PROPUNEM o largă și corectă dezbatere, în întreaga comunitate academică și administrativă a UAV, cu privire la SITUAȚIA REALĂ a instituției, eventual, cu invitarea unor experți din afara acesteia  în vederea elaborării unei STRATEGII, care să cuprindă SOLUȚII CONCRETE, viabile pentru prezent și pentru viitor. Sunt sigură că EXISTĂ aceste soluții  pentru ieșirea, la modul real, din situația dificilă în care UAV se află, în prezent, dar, mai ales, se va afla în viitorul apropiat.

De aceea, urările mele sunt de SUCCES tuturor!

 

Categorie: Opinii
Etichete: imobilul de pe strada Paul Chinezul, Ramona Lile, uav arad, Universitatea Aurel Vlaicu
Distribuie:
Articolul anterior
Medalii naţionale pe covorul ritmicii
Articolul următor
„Sebiș Opera Concert” va aduce în fața publicului un regal de muzică simfonică, în acordurile fine ale Orchestrei de cameră Adagio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

gheorghe schwartz

Răspunzându-le prietenilor

Nici nu mai este necesar un cutremur pentru a se prăbuși clădirile. Îngrozită, proprietara unei firme mi-a spus că pereții au început să crape. ATENȚIE! ÎN FOSTA PIAȚĂ A CATEDRALEI…
pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…