Atletul Mihai Motorca este dublu campion naţional la Arad

motoc2
Distribuie:

 

Arena Gloria din Arad a găzduit timp de două zile,  Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru copii 1 şi 2, juniori II şi III (U18 şi U16). S-a concurat în trei probe, disc, ciocan şi suliţă, iar la start s-au aliniat 134 de atleţi de la 36 de cluburi din ţară. Printre performerii competiţiei atletice s-a numărat şi Mihai Motorca, cu dublă legitimare CSŞ Gloria Arad şi CSM Arad, dublu medaliat cu aur în proba de aruncare a discului, atât la U16 cât şi la categoria superioară, U18 (juniori II)! Mai întâi, în prima zi a întrecerii, elevul profesorului Constantin Miclea s-a impus detaşat, grație unei aruncări de 50,35 metri. Apoi, în a doua zi, Motorca a aruncat şi mai bine, 56,66 metri, câştigând la o distanţă de peste 12 metri faţă de al doilea clasat, rezultat remarcabil pentru categoria sa de vârstă! Motorca este component al lotului naţional de juniori mici şi speră să facă o figură frumoasă şi la întrecerile europene din acest an.

 

Categorie: Sport
Etichete: constantin miclea, csm arad, gloria arad, Greco Andrei, Trabok Raul
Distribuie:
Articolul anterior
Sentință în cazul Șiria: Instanța a decis că „UTA Arad trebuie să prezinte suporterilor ASU Politehnica Timișoara scuze publice printr-o scrisoare publică” pentru că le-a interzis accesul la meciul direct de acum trei ani
Articolul următor
Bugetul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pe anul 2021: 66. 497. 000 lei… deci NU BANII SUNT PROBLEMA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie