Av. Radu Ghidău: Cum este ca bolnav de Covid în România?

radu ghidau
Distribuie:

 

 

În data de 05 noiembrie, am apărut și eu în raportul public despre Covid, la capitolul infectați! Deci sunt „beneficiar” potențial al sistemului sanitar, deoarece nu am ascultat sfatul „înțelept”, dar lipsit de orice conținut al lui Superman să mă vaccinez și în plus altă blasfemie, nici nu cred că existența certificatului verde mă salvează de boală (adică un soft mă slavează!!), așa cum a spus un titan al gândirii de canal madam Mihăilă fostul Ministru al Sănătății (cum Dumnezeu s-a procopsit această sărmană țară cu incompetenți în funcții publice?).

La testul făcut acasă m-am procopsit cu 2 liniuțe, perfect vizibile, așa că am discutat cu o tăntică de la DSP, care mi-a spus să stau cuminte acasă că sistemul mă ajută! Nu trebuie să merg să îmi fac oficial testu’, că vine la mine sistemul să mă testeze.

Stau acasă, cuminte însă nu, că am telefon și am ajutat sistemul să vină mai repede, ca să nu stau până la adânci bătrâneți așteptând, nu salvarea sistemului, ci salvarea mea. Așa că am fost identificat și în scris pozitiv, ca pot să primesc „mizeria verde” la sfârșitul perioadei. M-au anunțat și pe SMS că sunt pozitiv și mi-au spus să „șed acasă” și să „iau legătura cu medicul de familie”.

Acu’ am și eu o întrebare, nu e mai bine invers, ca medicul de familie să ia legătura cu mine? Nu de alta dar de aia plătesc o căruță de bani la stat sub forma CASS, pentru ca o dată în viață când sunt bolnav (prima oară până acum) să facă ceva și statul pentru mine, nu numai eu pentru stat! Dar nah, statul e ocupat să îmi numere impozitul pe care trebuie să îl dau, nu are timp de mizilicuri! În paranteză medicul de familie e anunțat de DSP că i s-a îmbolnăvit pacientul!

În mod firesc după țidula (hârtie în Ardeal) prin care eram anunțat de către stat, că sunt pozitiv (sunt pozitiv din naștere, nu de alta dacă era negativ plecam draq de mult din țară, ca și restul familiei mele!), trebuia să mai primesc una, aia de carantinare, adică să îmi spună până când trebuie să șed blând în casă! Au trecut 3 zile de la recoltare și pauză.

covid

Acu’ referitor la ceva recomandări medicale pentru un bolnav de Covid, care nu are studii medicale, speram să le primesc. Poate vă închipuiți că m-a sunat cineva (parcă vorbea Cîțu de telemedicină…) să îmi spună cum să îmi pun termometru, ori măcar să bag o frecție cu Diana, la piciorul de lemn (nu îl am, dacă l-aș avea aș da după Cîțu cu el), nu vă îngrijorați, nu a sunat nimeni. Mergem pe principiu, e nevaccinat? Are „tupeu” că a „refuzat” vaccinarea, să se descurce, cel mai bine este să moară că noi statul, ne facem datoria, raportăm zilnic morții și numa’ bine așa mai crește și procentul de vaccinați!

Revenind, normal ar fi trebuit să mi se spună ce să iau, iar mai apoi să cumpăr și să iau medicația prescrisă. Fiind în prima perioadă a bolii, ar fi fost bun Favipiravir, dar nu avem că România nu produce (cei de la Terapia, au uitat să ceară licența, deși au aparatul) și nici nu importăm, deoarece România, folosește frecția Diana, la Covid, dă rezultate remarcabile, cuantificabile de la 400 în sus pe zi, nu de vii, ci de morți ! Puteam să iau Antivir, ori varinta sa rusă Arbidol, dar ”niet”, nu există, așa că mă consolez, cu piciorul de lemn, pe care nu îl am, ca să îl dau cu frecția Diana, că în rest nu ai nimic ce poate fi folosit în tratamentul eficient anti-Covid.

Deci ce face statul pentru mine ca și bolnav? Nimic, mai iese și tanti aia Mihăilă și mă „încurajează” că nu are rost să iau medicamente că nu ajută la nimic. Dacă se va înființa un minister al cioclilor, dânsa ar fi perfectă ca și ministru!

Deci, ce fac eu bolnavu’? Vă spun eu, sunt de capu’ meu, dacă scap, scap singur, dacă nu scap, statul mă raportează la „pierderi” de vieți omenești și îi îndeamnă pe cei care rămân să se vaccineze!

Măi Statule, hai să lămurim ceva, în primul rând vaccinul este o facultate, nu o obligație, Constituția îmi garantează această liberate, la fel cum ție îți interzice să îmi condiționezi exercitarea drepturilor cetățenești de o țidulă, fie ea verde și europeană! În al doilea rând vaccinul este un sistem de prevenție! Când apare boala, tu ca stat trebuie să oferi tratamentul, nu să îți lași cetățenii să se descurce cum pot ei, cu ce știu ei, ori chiar să moară! Vaccinul nu te scutește de boală, ci în cel mai bun caz faci o formă ușoară, boala se vindecă prin tratament, nu doar cu oxigen și ceva antibiotice similare cu Diana. Eee și tratamentul ală, tu ca stat trebuie să îl asiguri, nu să dai din umeri ca orice imbecil și să treci sub tăcerea obligația Constituțională, pe care o ai de a garanta sănătatea cetățenilor!

Deci pe scut, mă descurc cum pot și voi scăpa! Dar nu datorită statului, statul a devenit contemplativ, contemplă proprii săi cetățeni, dar morți!

PS deși am scris pe un ton, ușor glumeț și foarte acid, boala este foarte serioasă!

Av. Radu Ghidău

Categorie: Opinii
Etichete: coronavirus, covid, radu ghidau, SARS-CoV-2
Distribuie:
Articolul anterior
Loc de priveghere pentru Antonia, la Podgoria, în fața Catedralei. Măcar zborul să-i fie însoțit de dragoste…
Articolul următor
Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu” i-a fost acordat Climate Action Project School of Excellence

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

Subgenerația

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu. Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și…
florin remetan

[Profile în câteva linii] FLORIN REMEȚAN

Nereușind să-i găsesc CV-ul, întreb un important ziarist din presa arădeană despre studiile lui FLORIN REMEȚAN și aflu că „nu prea are studii”. Cum nicicând nu consider suficientă doar o…
virgil florea

Nu veți reuși…

Să stricați tot… Și știți de ce? Pentru că noi ne încăpățânăm să trăim. Care noi? Cei care mai știm ce înseamnă normalul și bunacuviință. Ați încercat să ne omorâți…
teodor caciora

[Profile în câteva linii] TEODOR CACIORA

Compozitor, profesor universitar doctor, dirijor, organist, pianist, producător, TEODOR CACIORA constituie o personalitate complexă, pentru care muzica nu este numai o profesie, în sine, ci un MOD DE EXISTENȚĂ. A…