[AVANCRONICĂ] Sepsi vine la Arad cu obiectivul îndeplinit. Peteleu e testat pozitiv

bilete v
Distribuie:

 

În data de 17 decembrie UTA pierdea la scor, 3 – 0, pe terenul celor de la Sepsi, iar la finalul acelui joc antrenorul Laszlo Balint a avut prima reacție la adresa jucătorilor săi  în penultima etapă a turului. Nemulțumirea sa era legată de atitudinea acestora.

Duminică, pe arena din cartierul Aurel Vlaicu are loc partida retur ce survine după pauza competițională cauzată de campania de calificare pentru „Mondialul” din Quatar a loturilor reprezentative. Este ultimul joc pe teren propriu  din cadrul sezonului regular. UTA având convocați la lot doi jucători: portarul Iacob și atacantul Adi Petre. Acesta din urmă a și început titular în locul tricolorilor mici cu Germania, iar din păcate elevii lui Mutu nu au trecut de faza grupelor, deși nu au pierdut nici un meci, contabilizând o victorie și două remize.

Oaspeții de mâine vin la Arad cu obiectivul îndeplinit, acela de a își asigura prezența pe un loc de play off, loc pentru care a fost în competiție chiar și cu UTA. Avem  parcursul cel mai slab pe teren propriu din Liga I, iar tehnicianul lui Sepsi se așteaptă la o partidă dificilă, caracterizând „Bătrâna Doamnă” drept o echipă care „provoacă adversarul la luptă, bătăioasă, bine așezată, cu un antrenor ambițios”. Duminică, la ora meciului, se vor face 162 de zile de când UTA nu a câștigat acasă. P

entru meciul de mâine au fost recuperați Vorobjovas și Roșu, care fuseseră infectați cu Coronavirus, în vreme ce chiar pe 1 aprilie, Andrei Peteleu a primit vestea că e infectat – în schimb mai mult ca sigur va fi cuprins în lotul lărgit Claudiu Negoescu, mijlocaș dreapta în vârstă de 17 ani, crescut de FCSB și sosit la Arad de la Spal (Italia).

Lotul UTA-ei e al 8-lea ca valoare în Liga 1, totalizând 8, 56 milioane de euro. Echipa ocupă locul 10 în clsament cu 33 de puncte – dar nu a mai pus vreun punct în clasament de pe data de 27 noiembrie, din deplasarea de la Mediaș, când au și maracat ultima dată în Liga 1…  2-1.

Horia Mladinovici a condus și partida tur dintre cele două echipe și se va afa și mâine în iarbă alături de Bogdan Gheorghe, tot din București și Ferencz Tunyogi (Zalău). Arbitru de rezervă Florin Marcu din Oradea. Observator Adrian Comănescu, din Râmnicu Vâlcea. Clubul UTA anunță  că s-au pus în vânzare biletele virtuale pentru meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, programat duminică, 4 aprilie, de la 17:30. Biletele pot fi cumpărate de aici:  https://uta.iabilet.ro

Meciul va putea fi urmărit și la tv pe canalele de sport.

Categorie: Sport
Etichete: balint, fcsb, mladenovici, negrescu, sepsi, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Lui Bibi i s-a pus pata pe Filarmonică și Poliția Locală
Articolul următor
Se poate protesta și stând pe canapea. Cum?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uta poli iasi large

Șapte zile productive

Politehnica Iași – UTA 0-2 (0-0) 28 aprilie 2024, ora: 18,15, stadion: ,,Emil Alexandrescu”, temperatura 16 , spectatori: 4500. Au marcat: Imoh (62), Luckassen (84). Poli Iași (antrenor Tony da…
uta otelul 3 large

URA ȘI (ÎNAPOI) LA GARĂ!

UTA – OȚELUL GALAȚI 3-1 (0-0) Au marcat: Omondi (62), Luckassen (78), R. Pop (81) – Cisotti (90+4) 25 aprilie 2024, ora: 16.45, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 12°C, spectatori: 7500.…