Avem înregistrarea-bombă în care Remus Guțu, fostul vice al CJA, dă în vileag corupția din PNL Arad. Ea a ajuns și la DNA – iar alegerile locale vor depinde și de asta!

avem înregistrarea-bombă în care remus guțu
Distribuie:

Atenție, vorbește un om din și despre sistem: Rumulul Remus Guțu, vicepreședintele demis al CJA, dă pe față ce se întâmplă în politica și administrația din Arad.

Șpăgi din bani publici oferite de directori de companii de stat politicienilor pentru a-i menține în funcție și a le cumpăra slugărnicia. „Cotizații la partid” constând în trei salarii deodată. Prime de 30 de milioane pentru activități inexistente, dintre care o jumătate se duce la cel care le împarte. Trafic de influență de cea mai josnică speță și cea mai mare încadrare juridică avem în înregistrarea asta. Se dau nume (aproape tot tabloul politic-administrativ al județului e „scanat”), se povestesc întâmplări care – toate! – ar putea face obiectul câte unui voluminos rechizitoriu.
Vrei să știi opinia vicepreședintelui CJ Arad – la data înregistrării, în funcție; acum, demis (…da… exact din această cauză!) – despre președintele  CJ Arad și despre primarul municipiului Arad? Iat-o pe scurt: „Me`ți, mă, în plm de gunoaie!”  Vreți să știți cum stă, de fapt, treaba, cu Zona Liberă Curtici? „Acolo-șa, la Zona liberă, ai mare grijă, că ai copii și din astea!” „Toți care s-or pus cu mine, or murit!”

Înregistrarea pe care o puteți accesa, în exclusivitate, pe criticarad.ro sau pe canalul privat de youtube al autorului articolului a fost efectuată de cineva a cărei voce a fost distorsionată – dar pentru publicarea ei s-a cerut și primit acordul autorului declarațiilor. Fișierul audio se află și în posesia procurorilor DNA, care, din informațiile pe care le deținem, au deschis o anchetă.



 

Categorie: Investigații
Etichete: Adrian Tolea, bomba, Calin Bibart, Consiliul Judetean Arad, criticarad, criticarad.ro, Gheorghe Banatean, Gheorghe Falca, inregistrare
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
[TEASER] În ce dulapuri ați încuiat dosarele cu corupții din Lipova, păcătoșilor?! – Episodul BRUȚ
Articolul următor
„Revista 22” o face pe rectorul UAV, Ramona Lile „doctor în copiat”, publicând o anchetă despre „nonvaloarea, impostura și frauda” din mediul academic

7 comentarii. Leave new

  • Gutu asta e atat de prost incat nu stie cum il cheama cu buletinul in mana. Lista aia de care vorbeste prostalaul asta este in ordinea zonelor nu a locului pe lista, dar prostul e prost frate. Lista a aparut si in presa la un moment dat. Acum Gutu asta dupa ce a frecat-o la CJ de cand s-a vazut acolo s-a trezit cu curu-n balta, el nu vrea nimic sigur, dar a inceput sa manance cacat cand se vede out.

    Răspunde
  • Inregistrarea pacii… Care-i diferenta intre ce o declarat Guțu si inregistrarea asta? Inregistrarea e cacat… pistol cu apa. Nu reprezinta nimic, decat spusele unui analfabet. Si sa fie adevarat ce zice, inregistrarea asta nu reprezinta nimic. Si pe deasupra e si bou, ca lista aia chiar era lista cu zonele, nu lista de candidati, dar el e prea idiot sa stie sa interpreteze o simpla lista cu organizarea pe zone.
    Suna senzational, da, sa dai inregistrari de genul asta, dar cand vin din partea unui individ dubios ca Guțu, nu reprezinta nimic.

    Răspunde
  • Eu nu-i pun niciunde si nu mi-a placut niciodata individul in mod special. Omul a ajuns printr-o conjunctura nefasta mare politician, dar el abia leaga doua trei cuvinte unul de altul. Vorba lui Guțu: „pula mea”

    Răspunde
  • analfabetul asta are ceea ce se cheama cuvant’de ce o fi el, deci la capitolul moralitate va baga in buzunar

    Răspunde
  • De ce va deranjeaza spusele omului mai Basistilor, pardon (Falcistilor,Tolistilor sau Fasc…..lor) se stie ca nu sant prea curate unele lucruri in CJA sau Primarie o spun de altfel dosarele di justitie.Haideti za asteptam sa vedem ce va iesii dupa ancheta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
Wise
Articolul următor Ușor cu independența și puterea pe scări, prețioaselor! Apasă aici pentru a citi
Secret Link