DIALOGURI Front 8

Avocat arădean despre aplicarea deciziei CCR: „Amenzile nu vor fi automat anulate, ci trebuie contestate în instanță. Amenda plătită și necontestată nu se va restitui”

 

Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională ordonanţa de urgenţă prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea Ordonanţelor Militare pe motiv că nu au claritate şi predictibilitate. Suplimentar, Avocatul Poporului a mai sesizat iar CCR a admis, că sancțiunile date cetățenilor sunt aplicate subiectiv și arbitrar. Astfel, amenzile primite de cetățeni vor putea fi contestate în instanţă și vor putea fi anulate în baza deciziei CCR. În esenţă, CCR declară că restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale nu se poate face prin ordonanţe de urgenţă, ci printr-o lege organică adoptată în Parlament.

Pentru a înțelege tehnic și juridic cum se va proceda și cum ne vom raporta, după această decizie a Curții Constituționale, cu privire la amenzile aplicate, Dialectica.Ro a realizat un INTERVIU cu Alexandra Maciulschi, avocat arădean, cu un master la Université Paris 2 Panthéon-Assas,  interviu pe care îl redăm integral:

În conformitate cu decizia CCR de miercuri, 06 Mai, prin care admite sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 34/2020, amenzile din Starea de Urgență aplicate cetățenilor care nu au respectat prevederile Ordonanțelor Militare, sunt neconstituționale. Ce se va întâmpla de acum înainte? Cetățenii care au primit amenzi și le-au achitat, vor primi banii înapoi?

Până în acest moment nu știm concret ce prevede Decizia CCR dat fiind faptul că nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Cel mai probabil va fi publicată după data de 15 mai, astfel încât doar după această dată vom putea spune cu exactitate care va fi soarta amenzilor.

Totusi, cei care au plătit amenzile și doresc recuperarea banilor au posibilitatea de a formula plângere împotriva procesului-verbal contravențional în termen de 15 zile de la data încetării stării de urgență.

Sunt peste 300 de mii de amenzi la acest moment. Asta înseamnă că toți cei sancționați pot contesta amenzile primit în instanță?

 

Potrivit art. 41 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, precum și art. 62 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență, prescripțiile și termenele de decădere nu încep să curgă pe durata stării de urgență, ceea ce înseamnă că toți contravenienții pot să depună plângere la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, chiar dacă au trecut mai mult de 15 zile de la momentul înmânării procesului-verbal sau de la momentul comunicării acestuia. Ca o soluție pentru degrevarea instanțelor de judecată, autoritățile ar putea institui un mecanism de restituire a sumelor achitate până în acest moment de către cei sancționați, fără a mai fi nevoie de parcurgerea procedurii contravenționale.

 

Poliția va mai putea aplica amenzi până în 15 mai, după această decizie? Dacă da, în eventualitatea proceselor ulterioare, instanța va admite în mod corespunzător că ele au fost acordate după decizia CCR?

 

Situația este delicată, însă până la publicarea Deciziei în Monitorul Oficial toate actele normative vizate de aceasta rămân în vigoare. De asemenea, în virtutea principiului securității juridice nu există alternativă, altfel ne-am afla în prezența unui vid legislativ.

Până pe data de 15 mai Parlamentul ar trebui să pregătească o lege care să corespundă tuturor exigențelor constituționale pe care să o adopte în procedură de urgență conform regulamentelor camerelor.

 

Este justă sesizarea avocatului poporului si motivarea CCR?

 

Posibilitatea de sesizare a CCR intră în atribuțiile Avocatului Poporului. Nu doresc să speculez pe marginea oportunității sesizării Curții Constituționale.

 

Există posiblitatea ca această decizie să încurajeze nerespectarea caracterului prevederilor înscrise în Ordonanțele Militare?

 

Da, însă doar în măsura în care această Decizie va fi prost înțeleasă și interpretată. Responsabilitatea interpretării corecte revine în acest caz mass-mediei care este principala sursă de informare a cetățenilor. Asa cum spuneam, efectele Deciziei Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar până la publicarea în Monitorul Oficial dispozitiile legale actuale rămân în vigoare și sunt aplicabile.

 

Pe fond, decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați. Ce se va întâmpla cu cei care nu le contestă, dar au plătit? Sau cu cei care nu le contestă și nu le-au plătit?

 

Așa este, amenzile nu vor fi automat anulate, ci trebuie contestate în instanță. Amenda plătită și necontestată nu se va restitui. În schimb, cei care nu le-au plătit și nici nu le-au contestat vor putea să se apere într-o eventuală procedură de executare silită prin invocarea Deciziei CCR.

Critic Arad, 7 mai 2020 12:41