joi, mai 26, 2022

Avocatul Vladimir Theodorescu, fiul fostului ministru al Culturii, a fost găsit mort după ce a fost mușcat de un șarpe

 

Fiul fostului ministru al Culturii Răzvan Theodorescu, Ion Vladimir Theodorescu, a fost găsit mort în casa de la Corbeni de către menajeră, care a sunat la 112. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul, medicii presupunând că bărbatul murise cu câteva ore înainte. Duminică, el şi-ar fi sunat un prieten şi i-ar fi spus că crede că l-a muşcat un şarpe. Menajera care avea grijă de casa de vacanţă de la Corbeni, judeţul Argeş, este cea care l-a găsit mort pe Vladimir Theodorescu. Potrivit unor surse din Serviciul de Ambulanţă Argeş, care a intervenit la acest caz, apelul la 112 a fost dat luni după-amiază, în jurul orei 17.20, iar în momentul în care medicul a ajuns la Corbeni nu a mai putut face altceva decât să constate decesul şi să anunţe Serviciul de Medicină Legală. Cadrele medicale presupun că Vladimir Theodorescu murise cu câteva ore înainte sau chiar în timpul nopţii, având în vedere semnele de moarte avansată, respectiv rigiditatea şi paloarea. Aceleaşi surse susţin că, în cursul zilei de duminică, Vladimir Theodorescu, în vârstă de 43 de ani, ar fi sunat un prieten spunându-i ca a fost pe munte şi  crede ca l-a muşcat un sarpe. Nici în cursul zilei de duminică, şi nici în noaptea de duminică spre luni, bărbatul nu a sunat la 112 pentru a cere ajutor medical. În urma necropsiei, urmează să fie stabilită cu certitudine cauza decesului.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news