Balint, după meciul de la Craiova: „Ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta, să băgăm capul în pământ și să muncim cu toții”

balint, după meciul de la craiova
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Craiova a reușit să se impună cu 2-0 aseară, pe propriul teren, în fața celor de la UTA și a obținut a treia victorie consecutivă în Liga 1. Oltenii rămân la 4 puncte în spatele rivalilor de la CFR și FCSB, care au un meci mai puțin disputat.

Victoria s-a conturat după mai bine de o oră de joc, scorul final fiind stabilit din penalty în ultimele minute. Gazdele au avut ocazii de a se desprinde pe tabelă, dar finalul primei reprize s-a încheiat cu o bună ocazie pentru arădeni pe fondul unei greșeli în defensiva olteană când, la o centrare a lui Roger, Papp a lovit  defectuos mingea, care a fost respinsă de lângă bară de Pigliacelli. În minutul 31,  mingea a fost respinsă de Constantin, arădenii au cerut henț, dar Călin a dat nimic. După pauză gazdele au făcut două schimbări forțând ofensiva. În minutul 60, Camara a tras în Iacob chiar dacă avea varianta unei pase la Tudorie, anticipând golul.
Portarul Iacob a făcut un meci bun, fiind singurul jucător remarcabil de la arădeni.

 

„Chiar dacă știam că pornim cu șansa a doua, am venit cu alte gânduri la Craiova, am și pregătit meciul să încercăm să punem probleme. Cred că am avut momente în care am pus presiune, ne-am creat destul de multe faze fixe în zona careului, cornere, dar, din păcate, iată că nu reușim să fructificăm această presiune, iar Craiova are jucători care te taxează. Au fost spații, și-au creat ocazii. Realitatea noastră este că intrăm în play-out și că trebuie să fim foarte concentrați pentru a evita retrogradarea. Pentru că în ultima perioadă inclusiv eu, și-mi asum greșeala, am sperat, am visat că putem să ne batem pentru play-off. Ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta și să băgăm capul în pământ și să muncim cu toții. Trebuie să și demonstrăm că UTA este o echipă mare, pentru că avem trei înfrângeri consecutive fără gol marcat împotriva pretendentelor la titlu. Nu mă încălzește cu nimic dacă plecăm cu mentalitatea asta. OK, dacă mergem ca mielul la tăiat, eu atunci pot să mă duc acasă să îmi tai carnetul. Indiferent de ce adversar avem în față, eu o să abordez meciul la victorie. Dacă mentalitatea lor este că suntem o echipă mare, bun, trebuie să demonstrăm și în teren””, a spus tehnicianul arădenilor la finalul disputei cu oltenii.

Peste două zile UTA intră din nou pe teren, într-un amical împotriva divizionarei secunde, U. Cluj, echipă ce i-a scos pe arădeni din prezenta ediție a Cupei României. În Liga 1, UTA rămâne pe locul 10. Campionatul se întrerupe două săptămâni pentru acțiunile loturilor reprezentative.

Așa s-a marcat:

Minutul 69, Nistor a  pasat excelent pentru Baiaram, acesta  singur cu Iacob, portarul apără, mingea sare  la Nistor, care a fost mai rapid  ca Erico și trage plasat, 1 – 0.

Minutul 90+2, În cădere Erico face henț în careu, penalty executat de Tudorie în stânga portarului, 2 – 0.

CS U Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu, Cicâldău, Baiaram – Ivan. Au mai evoluat: Tudorie, Camara, Vlădoiu, Fedele, Căpățână.  Antrenor: Marinos Ouzounidis.

UTA: Iacob – Tomozei, Erico, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Albu – Buhăcianu, Roger, Miculescu, – Adi Petre. Au mai evoluat: Antal, Peteleu, Voinea, Rus, Rusu.  Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Iulian Călin (Șefănești – Argeș) – Ciprian Danșa (Satu Mare), George Neacșu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Sorin Costreie (Buftea – București).

Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu).

Categorie: Sport
Etichete: Arad, balint, Craiova, liga 1, UTA
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Florin Iacob e convocat în lotul lărgit al Naționalei României
Articolul următor
MEDALII NAȚIONALE şi la tineret pentru pistolarii de la CSM Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Krak
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
GLR Car Wash
Articolul următor GRUP ORGANIZAT DE „LOVERBOYS” – reținut de SCCO Arad și ARESTAT de magistrați pentru trafic de minori, viol, pornografie infantilă și act sexual cu un minor, în formă agravată Apasă aici pentru a citi
Secret Link