Bugetul municipiului pentru anul 2021 a fost aprobat. Toți consilierii PSD s-au abținut la vot pentru că „nu au putut vota un buget dezechilibrat care știrbește demnitatea arădenilor și a oamenilor de cultură”

vot buget arad
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ -Primăria Arad]

Bugetul municipiului pentru anul 2021 a fost aprobat

 

Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021 a fost doar unul dintre cele 25 de proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal din data de 16 aprilie. De departe a fost și cel care a stârnit cel mai mare interes. Cu excepția consilierilor PSD, toți ceilalți 20 de consilieri prezenți, au acordat vot favorabil proiectului căruia i s-au adus peste 10 amendamente.

„Poate nici nu este bine în democrație să existe unanimitate, deși cred că pentru subiecte majore cum este un buget, după discuții și înțelegeri, să spunem asumate, se poate ajunge și la unanimitate. Regret că domnii consilieri PSD nu au fost parte a acestui dialog constructiv. Le mulțumesc consilierilor PNL, PMP, USR-PLUS şi UDMR pentru faptul că au înțeles importanța proiectelor Aradului. Rolul administrației este acela de a se asigura că interesele arădenilor primează. Avem nevoie de acest buget pentru a putea da drumul la comenzi, la lucrări, la licitații și mă bucur că suntem una dintre primele UAT- uri din România care are bugetul aprobat ”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Capitolul “Învățământ” a fost suplimentat cu aproape 26 milioane lei, de o majorare a veniturilor cu 1 milion de lei reprezentând “Subvenții de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor pentru carantină ” a beneficiat Capitolul “Sănătate”, 500.000 lei au fost alocați pentru studiul de fezabilitate necesar construirii unui nou spital în municipiu. Cu 1 milion de lei au fost majorate și cheltuielile de personal la Filarmonică și cu 450.000 lei la Teatrul Clasic. 3 milioane de lei au fost alocați pentru obiectivul “Sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor “ și 40.000 lei pentru actualizarea documentației de reabilitare termică a Liceului Tehnologic de industrie alimentară din Arad.

Bugetul General de Venituri și Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021 este 702,7 milioane de lei. Accentul va cădea și anul acesta pe investiții în sănătate, infrastructură, învățământ și spații verzi.

***

[COMUNICAT DE PRESĂ – PSD Arad]

Soarta Filarmonicii din Arad nu este negociabilă!

Astăzi, ne-am abținut la votul pentru aprobarea bugetului local, pentru că PSD Arad nu va fi niciodată părtaș la genocidul cultural pe care primarul Bibarț este pe cale să îl comită la Arad. Consilierii local municipali social- democrați țin la principii și nu se lasă înduplecați de vorbele mieroase ale primarului, care ascund o serie întreagă de minciuni camuflate în „poate dacă”. Este și rațiunea pentru care nu am putut vota un buget dezechilibrat care știrbește demnitatea arădenilor și a oamenilor de cultură din această urbe. Existau suficiente resurse la buget care puteau fi direcționate chiar acum spre acoperirea integrală a cheltuielilor necesare bunei funcționări a Filarmonicii, însă Bibarț a profitat de naivitatea și (sau) interesele celor din USR, PMP și UDMR, pentru a împinge cârpeala spre o ipotetică și improbabilă rectificare în iunie. Am cerut garanții, negru pe alb. Nu le-am primit, pentru că nici nu aveam cum.

Dacă Bibarț era într-adevăr de bună credință ar fi acceptat amendamentul la bugetul local, formulat și înaintat de PSD, care prevedea direcționarea sumei de 4 milioane lei, o mare parte din suma necesară suplimentării alocării cheltuielilor de personal ale Filarmonicii. În viziunea PSD Arad, se puteau face economii necesare din diminuarea cheltuielilor pentru acțiunile de propagandă atât de dragi liberalilor, toate moștenite și însușite din era Falcă. Am primit un mandat de reprezentare din partea arădenilor și ne străduim să îl onorăm cu cinste și onoare.

Grupul consilierilor locali municipali PSD Arad
Biroul de Presă al PSD Arad

***

Articol asociat:

Bibi poate sărbători de azi. Mâine îi va fi aprobat bugetul

Categorie: Administrație
Etichete: bugetul Aradului 2021, Grupul consilierilor local municipali PSD Arad, Ilie Chesa, PMP, PNL, Primarul Călin Bibarţ, PSD, USR-PLUS şi UDMR
Distribuie:
Articolul anterior
Uneori e bună și critica la ceva: CJRAE a făcut primul pas și ne prezintă succint oportunitățile învățământului dual. De asemenea, ISJ transmite că, deocamdată, nu a luat decizia privind mutarea Liceului Tehnologic „Aurel Vlaicu”
Articolul următor
Debut cu dreptul în play-out: Hora a păstrat punctele acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie