[BULETIN DE PRESĂ – IPJ Arad] Scule electrice, sticle cu vin, telefoane și bani se fură în Arad

ipj arad
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – IPJ ARAD]

PENTRU PREVENIREA FURTURILOR DIN AUTO, I.P.J. ARAD VĂ RECOMANDĂ:

-NU lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;

-NU lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;

-În stațiile PECO, NU lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;

-NU lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp;

-Inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc);

-Asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.

********

Depistat în flagrant delict, de polițiștii din Vlaicu

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii au depistat în flagrant delict, ieri, un bărbat de 58 de ani, din Secusigiu, în timp ce sustrăgea diferite bunuri dintr-o locuință de pe raza municipiului. Bărbatul, prin escaladarea porții de acces, a pătruns în incinta unui imobil din municipiu, de unde a sustras scule electrice și mai multe sticle cu vin, iar când părăsea imobilul cu bunurile asupra sa a fost surprins de polițiștii de ordine publică, aflați în serviciul de patrulare.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a bărbatului.

********

Autorul uni furt din auto, identificat de polițiștii din Curtici

Polițiștii orașului Curtici cercetează un tânăr bănuit de un furt din auto.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 25 de ani, din Curtici, care, în noaptea de 26/27 august a.c., ar fi sustras  dintr-un autoturism parcat pe raza localității Curtici un telefon mobil și suma de 800 de lei, cauzând prin fapta sa un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a celui în cauză.

********

A furat din supermarket

Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca cercetează un tânăr pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Polițiștii cercetează un tânăr de 19 ani, din jundețul Hunedoara, depistat în flagrant delict în timp ce sustrăgea bunuri alimentare și alimentare din incinta unui supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 105 lei, a fost recuperat, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

********

Poliția rutieră în acțiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 169 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei.

Dintre acestea, 37 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 132 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

 

Biroul de relații publice

 

 

Categorie: Știri
Etichete: contracventii, furturi, infractiuni, infractori, politia rutiera arad, Polițiștii orașului Curtici, Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu, Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca
Distribuie:
Articolul anterior
Ultimele zile de înscriere la cursul Competenţe antreprenoriale, oferit gratuit în cadrul proiectului „Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale din Regiunea Vest”
Articolul următor
Polițistul arădean Daniel Lazăr – locul I la Campionatul Național de Judo al M.A.I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie