Călin Bibarț deja e sătul de UTA și orice discuție i se pare inutilă

bibi uta
Distribuie:

 

Orice om politic care nu e născut și crescut în Arad cade în capcana de a se lua la trântă, într-un fel sau altul, cu UTA. În Arad sunt puține lucruri cu care nu te joci, oricine-ai fi, oricare ți-ar fi scopul și durata vizitei în acest oraș, și, primul dintre ele este UTA. Majoritatea arădenilor, poate, și-a pierdut demnitatea în ochii cerșetorilor de voturi, o dată la 4 ani. Majoritatea arădenilor, poate, și-a uitat valorile din prea multa trudă a supraviețuirii într-un oraș care nu oferă nimic dar care i-a luat totul. Oricât de mare și de definit ne-ar fi simbolul, îl putem pierde uneori prin mormanele de probleme citadine, cotidiene, etern nerezolvate. Dar asta nu înseamnă că e uitat. UTA e singurul lucru pe care, oricare arădean care pleacă definitiv de pe aceste meleaguri, îl ia cu el oriunde și pentru totdeauna. Chiar și-n mormânt. UTA e singura particulă invizibilă care încă ne mai ține uniți. UTA e singura noastră comoară și UTA  e singura noastră speranță chiar și atunci când ne-am pierdut toate speranțele.

Un arădean, niciodată, nu cântărește UTA în câștig. Nici în sensul sportiv al termenului, nici în sensul lui pragmatic și exclusiv financiar. Un arădean, niciodată nu va pedepsi UTA pentru că pierde, ci îi va pedepsi crunt pe cei din cauza cărora pierde. Și, de 20 de ani (!) UTA mai mult pierde pentru că, de 20 ani, s-a tot găsit câte cineva care să-și dea toată silința și să-și pună la dispoziție toată nepriceperea ca să se ajungă la acest scop.

După patetica introducere, să definim și cui i se adresează

În primul rând, generic, oricui îi mai vine ideea să creadă că UTA e doar un ceva la „și alte probleme” și nu vrea să priceapă că UTA este „acea problemă” care poate da foc, la propriu, la oraș! În al doilea rând, primarului Călin Bibarț care, se pare, încă nu știe primarul cărui oraș îi este, care-i simbolul acelui oraș și ce trebuie să facă el pentru acel simbol.

Ce ne-a venit, așa brusc?

Un suporter al UTA-ei l-a abordat pe Călin Bibarț pe un subiect sensibil: halul în care este „NOUL” stadion Francisc Neuman și gazonul DEPLORABIL. Nemulțumirile cetățeanului au fost despre problemele generate de predarea arenei către club, despre gazon pentru că am ajuns cei mai vestiți din România și la acest capitol, evident, în sens negativ și despre faptul ca în interiorul stadionului, mai ales la etaj, încă e praful și mizeria ca după război. Iar clubul UTA nu poate să facă nimic pentru asta, nici măcar un cui să bată în perete, pentru că nu-i aparține stadionul, e doar închiriat de club și toate obligațiile îi revin administrației.

Și, ce a înțeles primarul nostru din această interpelare? Asta a înțeles:

Că omul se ia de el „din spatele tastaturii”, că „Aradul are și alte probleme, mult mai grave de rezolvat, înafară de UTA” – da, Aradul are foarte multe probleme, o recunoaștem cu toții, dar nu despre asta este vorba. Măcar pentru UTA mai există cineva care să se lupte să nu ajungă în situația Teatrului Vechi, a cinematografelor abandonate, a ruinelor pe care nici măcar istoria nu și le mai revendică, nici cultura, nici oamenii de rând și, cu atât mai mult administrația care, printre alte obligații o are și pe cea a CONSERVĂRII nu doar a demolării.

A mai înțeles și că „suporterii nu se obosesc să țină și ei echipa prin cumpărarea de bilete și abonamente virtuale” de unde deduce, tot el, că „ iubirea mare pentru UTA e comodă când e din banii tuturor arădenilor, inclusiv ai celor ca nu sunt interesați de fotbal” – și asta poate fi adevărat, doar că, arădenii ăia care nu sunt interesați de fotbal, poate nu sunt interesați nici de 98% din celelalte investiții care se fac în numele lor. Poate, dacă ar fi întrebați dacă sunt de acord ca banii lor să fie dați la Tehnodomus, de exemplu, pentru o lucrare care ține până „mâine” sau la UTA, pe pariu cu primarul că, și cei neinteresați de fotbal ar zice să-i dea la UTA. Oricum, un edil nu așa trebuie să pună problema, nu este el în măsură să divizeze contribuabilii pe categorii de iubitori de UTA sau nu, treaba lui e să fie primarul tuturor. Mai mult, aceiași „arădeni care nu sunt interesați de fotbal” să fie la fel de nemulțumiți și de faptul că, tot din banii lor, ar trebui reabilitate școli ( iar ei contribuie și-n fondul școlii pentru asta), ar trebui reabilitate spitale ( iar ei contribuie și prin donații pentru asta) și multe alte situații similare când, din banii adunați la grămadă, de la iubitori și neiubitori de orice, nu se face nimic.

Dacă ar fi să luăm de bună precizarea edilului cum că și „conducătorii clubului se plâng că acești înfocați suporteri nu se obosesc să susțină și ei echipa”, atunci acest articol le este dedicat și lor, cu precizarea că, ar fi bine să nu uite faptul că ei sunt azi conducătorii clubului pentru că încă mai există clubul care, dacă nu ar fi fost suporterii, nu ar mai fi existat de mult, iar stadionul era astăzi un Kaufland de toată frumusețea, pentru că, nu-i așa, și Falcă marșa tot pe lipsa de dragoste pentru UTA a arădenilor. Dacă într-adevăr au exprimat inepția asta, ar fi bine să-și ceară scuze.

 

bibi1

Interlocutorul îi răspunde punctual și nu are rost să intervenim:

bibi 2

Călin Bibarț continuă cu reproșurile și ajunge la concluzia că dialogul este inutil:

bibi4

 

Și, ca să fie clar pentru toată lumea, arădenii, în anul cu stadioanele închise, au luat bilete virtuale și abonamente de aproximativ 400.000 euro fără să poată măcar intra pe stadion, dar acolo au acces la meciuri gratis oameni și „cunoștințe”, care se trec pe listă la intrare „prieteni cu primarul”.

Și, apropo, UTA plătește chirie tot primăriei pentru folosirea stadionului, o chirie suficient de mare încât să-și asume responsabilitatea pentru întreținere primăria Arad.

„Nu e treaba clubului UTA să se bage în chestiunea legată de calitatea gazonului. Pentru acest stadion și teren, noi plătim chirie, iar proprietarul trebuie să facă toate demersurile ca să justifice această chirie. Adică achităm niște bani pentru vestiare, magazii, dar și un teren pus la punct, la cheie. Nu avem voie și nici nu dorim, nu avem capacitatea, să intervenim la gazon, este în sarcina titularului”, a declarat, în 10 februarie, Alexandru Meszar, conducătorul clubului fanion al Aradului referindu-se, bineînțeles, la Primăria Arad când vorbește despre „proprietar” sau „titular”.

În concluzie, îi dăm un sfat domnului primar actual și tuturor celor care vor veni după el: NU VĂ PUNEȚI CU UTA și cu SUPORTERII EI! Și, dăm acest sfat, înțelegându-i frustrarea că trebuie să dreagă tot ce a distrus predecesorul său, fără ca măcar să se poată exprima public despre asta, fiind în aceeași barcă a partidului.

 

Categorie: Politice
Etichete: aradeni, Calin Bibart, fotbal, stadion Francisc Neuman, suporteri UTA, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Idioții utili
Articolul următor
Am ratat examenul de la Cluj…

10 comentarii. Leave new

  • Jos palaria, Sasha!

    Răspunde
  • Domnule Primar , eu ca si ce cetatean al Aradului , platitor de taxe si impozite , sa stiti ca nu sunt obligat sa cumpar acele bilete la fiecare meci , chiar daca o fac , momentan 10 20 de lei nu sunt o problema.Partidul din care si dumneavostra faceti parte , acum cativa ani sa alaturat proiectului de reconstructie a echipei fanion , UTA, prin aceastra „manevra ” predecesorii dumneavostra, au castigat niste mandate locale si nationale . Totul a culminat anul trecut cand s-a reusit promovarea si fiind an electoral , SUNTEM ALATURI DE UTA , praf in ochi pt noi , votantii .Stadionul daca nu stiti sa facut din banii mei , a parintiilor mei , a tuturor celor care locuim si platim taxe in acest oras , care moare in fiecare zi din cauza „bunei” administrari . NU vreau sa intru in detalii ,NU vreau sa fac politica (momentan toti sunteti o apa si un pamant.PARERE PERSONALA), dar ati reusit sa omorati tot ce reprezenta ARAD-ul candva .Acuma voi lasa diplomatia deoparte si iti spun tie CALIN BIBART sa lasi aerele de vedeta si atotstiutor , sa iti faci treaba pentru care ai fost ales , eu unul personal m-am saturat sa fiu prostul care trage pentru foloasele voastre .

    Răspunde
  • Eu nu sustin fotbalul si clubul UTA. Sunt si alte sporturi care aduc performanta si nu primesc banii pe care ii primeste echipa UTA. Sunt sportivi din alte ramuri care nu au nici macar 10% din banii pe care-i primeste UTA si care au rezultate la nivel international. Diferenta este ca ei nu au in spate niste oameni galagiosi care scriu isteric peste tot si striga peste tot.

    Inteleg ca asa este mentalitatea celor care sunt implicati in fotbal si sustinatorii fotbalului si la fel de isterici si galagiosi a tot meritori. Dar nu uitati, marea performanta in sport nu este la fotbal.

    Răspunde
    • Da cine te-a întrebat pe tine ceva, nearadeanule? Cand ti-ai mutat hoitul aici de prin locuri unde violul e sport local ( presupun ) te-a primit urbea! Daca stai in Arad iubești UTA, punct!
      Iar tie, dl Bibart, iti doresc sa iti merga viață de familie asa cum v-ati ocupat voi de Arad in ultimii 20 de ani. App, cum stai cu rondurile, măsura a penibilului care esti?

      Răspunde
      • ia te uita bre,sint aradean si ma doare la banana de uta,ce zici gabita?ii obligi tu pe aradeni sa iubeasca uta?da cina palaria mea esti?nu le place stadionul? sa-si faca,simplu sau sa mearga pe motorul,e mai ieftin si e pentru nivelul lor,banii bagati in stadion puteau foarte bine sa mearga intr-un spital nou,ce nevoie au aradenii de un loc numit stadion unde se duc toti retardatii sa-si dea in cap?sa-si vomite frustrarile?mai tica cind eu aveam abonament la uta nu imi era frica sa merg cu sotia si copilul la meci,acu,cum poti duce un copil intre haimanale, care nu stiu decit sa injure?da sotia?cind ati aplaudat ultima data pe stadion bre?

        Răspunde
        • avatar of sasha romanov
          Sasha Romanov
          12 februarie 2021 18:26

          Domnule Ștefan, mai periculos e pentru soția dumneavoastră să iasă seara de la coafor, pentru copil e mult mai periculos în parc, chiar și ziua, nu “ printre haimanalele” de la stadion. De câte ori am fost, erau mulți copii mici, cu tații, și nu a fost niciun incident. Nici eu, ca femeie, n-am avut nicio problemă cu “ haimanalele” alea de care spuneți, ba chiar m-am simțit în siguranță, chiar dacă înjurau. Dacă vă e frică să mergeți, problema poate fi de altă natură, nicidecum la “ haimanale”.

          Răspunde
  • Ce sa faci asta este rezultatul unui vot pe care îl dai degeaba .
    Sa ajungi primar conjuctural că vor uni in ziua de azi in Romania e un sport national .
    Dar când mai faci și pe deșteptu și te faci important asta deja se clasifică într-un alt mod
    După ce ani la randul nu au făcut nimic în acest oraș au realizat un pasaj după 5 ani și un stadion după 7 că am ajuns in cartea recordurilor și să vi sa spui că acum sunt atâtea de făcut ești chiar penibil mai ales dacă ești urmașul mentorului tau .
    Domnu Bibart in locul dumneavoastră m-aș abține să fac comentarii pe care nu le stăpânesc sunteți penibil și dv și mentorul.

    Răspunde
  • Felicitări, domnule Ștefan! Foarte bine punctat. Aș adăuga faptul că echipa de baschet (fosta ICIM) are trofee recent câștigate, și interne, și internaționale, nu ca UTA cu trofee (doar interne) câștigate acum o jumătate de secol. Și totuși nu sunt atât de pline de pretenții fetele de la baschet pe cât sunt plini de ifose utiștii pentru o echipă cel mult de nivelul ligii a II-a. Ca să nu mai spunem că majoritatea suporterilor „înfocați” merg de fapt la stadion doar ca să-și arate nivelul lipsei de educație.
    Pe de altă parte, sunt de acord că sportul trebuie ajutat, dar îi dau dreptate primarului când spune că sunt multe altele de făcut în Arad. Eu, ca om născut, crescut și care am trăit o viață în Arad am pretenția ca prioritățile să fie orientate în folosul tuturor arădenilor, nu doar în folosul frustrărilor unor suporteri care sunt în stare să dea vina pe oricine și orice, fără să recunoască faptul că echipa e de fapt incapabilă, deși jucătorii încasează salarii mult peste ale lor.
    Da, am fost și eu suporter al UTA-ei pe vremea când jucătorii erau plătiți cu un salariu obișnuit din fabrica UTA și chiar făceau performanță. Nu ca acum.
    Iar acum, știu că îmi voi lua o grămadă de invective, dar nu va fi altceva decât un qued…

    Răspunde
  • avatar of lucian ioja timisoara.
    Lucian Ioja Timisoara.
    12 februarie 2021 14:46

    Sunt fan UTA din 1963,l’am mai prins pe viu,pe marele „CSALA” Petchowsky, jucând.Sunt plecat din Arad,din 1974,am urmărit mersul echipei de la prima retrogradare și până la ultima promovare,din 2020.Nu’mi place parcursul echipei,în special pe propriul teren,am și spus’o de multe ori,dar niciodată,cât voi trăi nu mă voi dezice de această echipă.Sunt amărât,ptr.faptul că trei așa ziși primari,Dorel Popa,Ghe.Falcă și Călin Bibarț,și’au bătut și își bat joc de Arad și de valorile și identitățile acestui oraș.Vorbele lor,au fost și sunt fade,fără substanță,pline de minciuni,pline de desconsiderare față de arădeni și de Arad,față de ceea ce a fost până la „alegerea” lui Dorel Popa și continuând cu celelalte două pieze rele,Falcă și Bibarț. La fel de trist este și comportamentul Suporter Club UTA vis a vis de clubul fanion al ARAD’ului,unul dintre componentele ce au reprezentat și cred că încă mai reprezintă,acel spirit arădean. Este cazul,ca toți arădenii, vechi sau mai noi,să înceapă a lucra la a contracara distrugerea Arad’ului și a tot ce înseamnă Arad.Mulțumesc.

    Răspunde
    • Domnii Falca , in trecut, si domnul Bibart in prezent sunt doi insi fara nici o treaba (cu UTA),deci stau in cur si-o iau la laba.Lor li s-a sculat doar cand a fost la treaba Tehnodomus, care acum rezolva Teatrul si Muzeul.Ei ejaculeaza pe gazonul de la UTA, pentru ca le place sa se faca de cacat nu numai in fata aradenilor ci in fata intregii tari, iar labagiul de Falca in fata intregii Europe.Sa la de Dumnezeu dupa cat merita si dupa cate au facut pentru Arad si aradeni !

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie