Se pare că nu există nimic în Arad care să nu ajungă, la un moment dat, să iște demersuri și acțiuni de genul „Jos labele de pe…” În acest registru, se pare, că urmează să ajungă și unele școli arădene dacă rămânem indiferenți și mai tolerăm decizii din pix cu privire la relocarea unor școli sau desființarea lor, acceptându-le fără explicații și ca pe un „așa s-a decis” fără să încercăm măcar să lămurim cine a decis, de ce a decis, care este beneficiul pentru moment și pentru viitor. Și nu cred că există cineva care să aibă convingerea că închiderea unei școli reprezintă vreun beneficiu. Mai mult, orice decizie care se ia cu privire la „reorganizarea” școlilor, la noi este tradusă prin desființare și asta o confirmă realitatea și cele „n” cazuri de până acum. O asemenea decizie trebuie să înceapă să fie taxată chiar de către societatea civilă care resimte într-un fel sau altul efectele acesteia, dar e prea târziu. Dacă nu mai sunt bani pentru întreținerea și reabilitarea școlilor în municipiu, dacă nu se găsesc soluții pentru a concepe un sistem clar care să asigure un număr de elevi suficient pentru fiecare școală (nu doar pentru cele de elită), este strict o problemă de slabă și proastă gestionare a resurselor atât financiare cât și umane din administrație, ISJ sau ce entitate pompos-inutilă se mai inventează.
Episodul – Jos labele de pe Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”
În luna ianuarie s-au întâlnit acești „iluminați” (Iustin Cionca – președinte CJA, Călin Bibarț – primarul Aradului, Marius Gondor – inspectorul școlar general și Răzvan Cadar – vicepreședinte CJA):
-și au pus la cale „ reorganizarea rețelei școlare din municipiu și județ, ca elevii să fie orientați spre școli care să îi ajute în dezvoltare. Învățământul trebuie să fie adaptat vremurilor, iar interesul principal este interesul elevului, al nimănui altcuiva! Liceele cu rezultate slabe la bacalaureat trebuie reformate, fiindcă este inacceptabil ca după atâția ani de școală un elev să nu fie capabil să obțină nota de trecere la examenul de maturitate. Iar vina nu întotdeauna este a elevului, ci a sistemului incapabil să îl educe corespunzător! Iar sistemul este perfectibil! Îmi doresc și întărirea învățământului profesional, să avem meseriași mai mulți pentru firmele arădene.” , lăudându-se cu asta pe Facebook (28 ianuarie este data postării).
Numai că „reorganizarea” lor a fost gândită politic, de imagine, să se adune ca să-și facă poze, fără directorii școlilor arădene prezenți, fără să-i asculte, fără să cunoască realitatea și problemele reale cu care se confruntă. Nu știm dacă „reorganizarea” din postarea din ianuarie are legătură cu postarea apărută pe Facebook de la care a pornit acest demers jurnalistic (vezi articolul asociat Decizii din pix ale ISJ Arad: Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, cu laboratoare și ateliere cu tot, pe cale de-a fi „mutat” într-o clădire-internat pentru că „trebuie fluidizat traficul” în zona „Peda”) pentru că încă nu am primit răspunsul la întrebările adresate ISJ.
Dar am vrut să vedem cu ochii noștri ce vor să distrugă de fapt și să înțelegem rațiunea acestei decizii în contextul în care, într-adevăr, va exista o decizie în acest sens și am mers la Liceul „Aurel Vlaicu” și am intrat în sălile de curs, laboratoare și ateliere. Ce am descoperit confirmă faptul că decidenții habar nu au că este imposibil să vorbești de „relocarea” într-un alt spațiu (un fost internat) a acestei școli
Un „Aurel Vlaicu” pus la colț – este imaginea cea mai reprezentativă pentru descrierea acestei situații
și de la imaginea a ceea ce a reușit administrația să facă pentru Liceul „Aurel Vlaicu”, în ultimii 15 ani, adică să înceapă construirea unui corp nou de clădire pentru ateliere și sală de sport și s-o abandoneze, trebuie pornită orice interpretare și analiză:
Și ce vor să distrugă…
Cam asta vor să distrugă și să mute într-o clădire de internat care nu corespunde nevoilor specifice și profilului Liceului „Aurel Vlaicu”, la „comun” cu alte licee: săli de curs spațioase și impecabile pentru cursurile de liceu (zi și seral), ateliere dotate (de mecanică, electronică, electrotehnică, strungărie, simulator auto, CAD etc) pentru cei de la profesională sau post-liceal etc. Pentru orice om normal, care doar urmărește imaginile din galeria foto, această decizie nu numai că este percepută ca imbecilă dar este și una de rea-intenție, de lipsă de viziune, de incompetență, de necunoaștere a realității nu numai din școlile tehnice arădene ci chiar a necunoașterii realității economice și a nevoilor pieței muncii. Dacă cei patru „iluminați” și cel care le-a făcut poza aveau discuția despre reorganizare la fața locului, concluzia lor ar fi fost cu totul alta. Dar e mai ușor să cunoști școlile arădene din birou, doar după denumirea dintr-un tabel sau după cât de apropiat și de fidel partidului îți este directorul.
(vezi mai multe în galeria foto)
Dotările atelierelor, cu bancuri de lucru, scule, strunguri, aparaturi, sisteme etc pentru modulele practice, sunt exclusiv făcute din donații și ajutor primit de la oameni de afaceri. Inclusiv terenul de sport / curtea liceului a fost amenajat/ă din resursele școlii.
Chiar dacă administrația poate invoca motive financiare pentru întreținerea imobilului care-i aparține (!) – cheltuieli prea mari pentru întreținere, plata încălzirii etc – este singura vinovată de acest fapt din simplul motiv că NU a făcut nimic pentru reabilitarea imobilului (care este și unul istoric) în ciuda faptului că s-au făcut mai multe solicitări de către conducerea liceului ca acest imobil să fie trecut pe lista de reabilitare. Nici măcar un răspuns nu s-a primit la aceste solicitări, nici măcar o promisiune că „o să fie cândva”. Dacă acest imobil ar fi reabilitat, dacă ar avea sistem de încălzire propriu, costurile ar fi reduse considerabil.
Motivul invocat neoficial că un liceu tehnic trebuie mutat din zona istorică a orașului și din acest imobil, este aberant și fără logică. Cum ar putea fi „afectată” zona istorică de activitatea dinăuntru? Nicicum. Pe cine deranjează? Pe nimeni.
Problema e alta, dincolo de miza pe care o reprezintă această clădire pentru alte școli din apropiere
Este una de sistem care a minimalizat în 30 de ani importanța școlilor profesionale și tehnice, care le-a banalizat, care a construit mentalul colectiv pornind de la premisa că numai elevi mai puțin dotați ajung în aceste școli, că numai cei care nu au resurse financiare ajung aici, că aceste școli „nu sunt de prestigiu”, că aceste școli sunt cumva de mâna a doua sau a nșpea în sistemul educațional din România, că societatea nu are nevoie de oameni calificați în ceva, că e rușinos să înveți o meserie. Dovada construcției acestui mental colectiv păgubos o reprezintă toate deciziile și „reformele” din educație în ultimii 30 ani.
Într-adevăr, este mai ușor să închizi o școală decât să te zbați să-i aduci elevi și să găsești soluții la nivel macro pentru reglementarea corectă a acestor școli, pentru stabilirea unor criterii specifice și nu generale de evaluare a promovabilității la bacalaureat (dacă ne raportăm la partea din declarația președintelui CJA conform căreia „liceele cu rezultate slabe la bacalaureat trebuie reformate, fiindcă este inacceptabil ca după atâția ani de școală un elev să nu fie capabil să obțină nota de trecere la examenul de maturitate”) , nu prin comparație cu licee teoretice pentru că despre asta este vorba.
Puteau, de exemplu, să invite la o discuție reprezentanții unor firme din municipiu și din județ care au nevoie de personal calificat în aceste meserii (mecanici, electroniști, strungari etc) și care-i găsesc extrem de greu la recrutare. Să-i întrebe cum văd ei evoluția și nevoile de resursă umană în domeniul lor, pe o perioadă de 5 ani, care s-ar suprapune unui ciclu de școlarizare. Să încheie acorduri cu aceste firme prin care elevii de la liceele tehnice și școlile profesionale pe durata ciclului de școlarizare să facă obligatoriu practică în acele firme, iar după obținerea diplomei de școlarizare, aceștia să fie angajați în acel domeniu, chiar la acea firmă.
După discuția cu reprezentanții firmelor, să invite directorii liceelor tehnice, să-i pună la aceeași masă cu reprezentanții firmelor, și să-i lase să coreleze oferta educațională a liceelor tehnice cu nevoia de resursă umană a firmelor. Atât ar trebui să facă administrația și exact asta nu se face. Liceele tehnice / școlile profesionale se promovează singure, cum pot, fără resurse de promovare, fiind la mâna „norocului” în fiecare an în ceea ce privește numărul de elevi, pentru că, la examenul de capacitate la intrarea în liceu, opțiunile elevilor pentru liceele tehnice / școli profesionale sunt ultimele și numai dacă numărul de locuri al „elitelor teoretice” este limitat, ajung repartizați „din sistem” la acestea.
Ce ar trebui să facă decidenții locali să vină în sprijinul acestor unități de învățământ și chiar și presa și societatea civilă
1.Să facă în mod constant campanii de informare prin care să fie schimbat mentalul colectiv astfel încât să fie evidențiate beneficiile reale nu numai pentru individ ci pentru economie și piața muncii în ansamblul ei ale absolvirii unor astfel de școli.
2.Să fie explicat faptul că aceste licee oferă un parcurs educaţional complex, maleabil care poate fi optimizat şi ajustat pe parcursul studiului. Că acest tip de învățământ oferă calificări, competenţe profesionale, abilităţi practice şi valori care îi vor ajuta să-şi găsească cu uşurinţă un loc de muncă.
3.Să se prezinte pe larg specializările din oferta educațională și de formare profesională, să se explice în ce va consta, concret, activitatea profesională a elevilor care optează pentru clasele de liceu, de exemplu:
-Tehnicianul proiectant CAD va dobândi competenţe care-i vor permite să proiecteze şi să deseneze pe calculator în 2D și 3D, cu aplicabilitate în diverse ramuri ale industriei.
-Tehnicianul mecatronist va dobândi un sistem de cunoștinţe şi competenţe din domeniul mecanicii, electronicii şi utilizării calculatorului, care-i va permite să lucreze cu sisteme de producție moderne.
4. Să fie promovată ideea de Școală profesională și conștientizat faptul că aceasta reprezintă, cu siguranţă, cea mai bună opţiune pentru elevii care au abilităţi practice și că există oportunitatea unor burse suplimentare oferite elevilor care vor alege să devină sudori sau operatori CNC, de exemplu. Trebuie conștientizat inclusiv faptul că școala profesională nu reprezintă obligatoriu finalul parcursului educaţional al unui tânăr, că acesta poate alege continuarea studiilor, la învaţământ seral, în paralel cu desfăşurarea activităţii profesionale sau la învăţământul de zi.
Dar, da, e greu să faci toate astea și „lacătul” e cea mai convenabilă variantă pentru că ne scapă de griji și de cheltuieli. Dar cu ce costuri în viitor?
Vom reveni cu prezentarea în detaliu a ofertei educaționale și profesionale a Liceului „Aurel Vlaicu” în articole viitoare.
Articol asociat:
