Casa Româno-Chineză și Consiliul Județean au proiecte comune privind crearea a unui „pol de interese cultural-economice” la Arad

casa româno-chineză și consiliul județean
Distribuie:

 

Vizita delegației arădene în provincia chineză Hainan  de la mijlocul lunii ianuarie a fost punctul de plecare al discuțiilor care s-au purtat astăzi, la Casa Româno-Chineză (CRC), în cadrul unei conferințe de presă în care s-au schițat proiectele pentru anul în curs ale administrației județene – proiecte care coincid cu cele ale Casei de sub tutela Ambasadei Chinei la București. Amănunt cu o semnificație evidentă: președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost prezent la conferință, dând astfel girul oficial evenimentelor care vor urma și care urmăresc mai mult decât întărirea relațiilor româno-chineze: crearea unui „pod de interese comune” în județul nostru.

„Am fost mândră că sunt arădeancă” – 

a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, amfitrioana întâlnirii. „Am fost primiți la Hainan la nivel de Guvernator al Provinciei (un fel de premier al regiunii cu 9 milioane de locuitori, aflată în plină ascensiune economică și culturală), iar acest fapt spune tot despre intențiile celor care ne-au fost gazde și ne vor fi oaspeți, în toamna acestui an. O delegație de oameni de afaceri va vizita Aradul, iar Guvernatorul va susține o conferință cu tematică economico-diplomatică la care vor participa înalți oficiali ai Ambasadei. Avem în vedere inclusiv o Gală a Diplomației, prezența oficialilor chinezi fiind aproape sigură” – a spus președintele CRC.
Prof. Lizica Mihuț a reiterat ideea înființării de cluburi Pro China în județul Arad, „a căror președinți onorifici ar fi primarii în exercițiu ai localităților, care vor numi executivi din rândul cetățenilor orașelor / comunelor pe care le administrează.”

„Conferință de presă la Casa Româno-Chineză, filiala Arad, pentru detalierea unor proiecte comune” –

este titlul unui comunicat emis de Iustin Cionca, urmare a întâlnirii de astăzi. Îl redăm integral:

„În noiembrie 2017 relațiile dintre Provincia Hainan, Republica Populară Chineză, și județul Arad, au împlinit 20 de ani. Cu această ocazie am avut o întâlnire cu guvernatorul Provinciei Hainan, provincie cu 9 milioane de locuitori, cu care am semnat un protocol de colaborare pe anul acesta.
Protocolul include:
-deplasarea unei delegații de oameni de afaceri chinezi la Arad, în luna mai a acestui an;
-deplasarea unor artiști plastici chinezi, într-un program de rezidențiat, la Arad;
-deplasarea unei delegații arădene la Hainan, la Festivalul Mondial de Turism;
-invitarea guvernatorului Provinciei Hainan la Arad, la Gala Diplomației, pentru a conferenția despre programele economice chinezești în Europa.

În cadrul aceleaiași vizite, în Provincia Fujian, am semnat un acord pentru dezvoltarea relațiilor cu Aradul și am invitat o delegație medicală să ofere consultații în Arad. La revenirea la Arad, am transmis invitații formale pentru concretizarea fiecărei discuții. Îmi doresc să extindem colaborarea și asupra liceelor și universităților. Aradul nu trebuie să se izoleze de oportunitățile chinezești. Avem o Zonă Liberă care oferă facilități importante tocmai pentru acești investitori din afara Uniunii Europene, unde nu avem, încă, nicio afacere din China. Vom prezenta această mare oportunitate în luna mai, delegaților pe care îi primim atunci.
Să profităm de faptul că la două ore de condus față de Arad, la Budapesta, există o importantă bază economică chinezească.
Dorința mea este ca în vestul României să fim principalul punct de interes al investitorilor chinezi!
Nu în ultimul rând, avem și importante evenimente culturale chinezești la Arad, conferința anuală despre cultura și civilizația chineză, proiecții de filme, spectacole de dans tradițional, expoziții de artă vizuală. Asta înseamnă că există, la Arad, un climat prietenos pentru primirea cetățenilor chinezi interesați de Europa Centrală și de Est.”

Ana Maria Dragoș a vorbit din partea Asociației „Con Brio”,

a cărei președinte este și din care mai fac parte avocat Viorica Popescu, psiholog Ramona Pencea, manager Tabita Alexa şi dr. Liliana Bran. „Ne vom aduce aportul atâta cât este necesar pentru ca relațiile româno-chineze să fie din ce în ce mai pozitiv receptate de arădeni. Felicit Filiala arădeană a CRC pentru ceea ce a realizat până acum grație doamnei profesor Mihuț și o asigur și pe această cale că vom fi alături de proiectele sale.”

Simpozionul „Cultura şi civilizaţia chineză. Dialoguri româno-chineze” , care anul trecut și-a consumat a doua ediție, ar putea fi re-branduit de anul acesta cu formula „Zilele Culturii Chineze la Arad” – o formulare, credem noi, mai potrivită vremurilor prin care trece. O altă noutate este proiectul „Zilele Filmului Chinezesc”, pentru care Centru Cultural Municipal Arad și-a exprimat disponibilitatea totală.

Categorie: Știri
Etichete: Ana Maria Dragos, casa romano chineza arad, Iustin Cionca, Lizica Mihuț
Distribuie:
taxe info
Articolul anterior
La Primărie se va derula un proiect de eficientizare a activității. Rezultatul îl vom vedea (poate!) în 2019. Până atunci poți trimite online sesizări Primăriei prin aplicația My Arad
Articolul următor
Orlando Toader, unul dintre cei mai respectați ziariști din Arad este „în cărți” pentru Primăria Orașului SEBIȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UAV
ULTIMELE ȘTIRI

Doctorița STURZ LAZĂR LUMINIŢA ANTONELA, care practica asistarea unor nașteri la domiciliu, a fost condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare după decesul unui nou-născut

0
Tribunalul Arad a condamnat-o luni, 24 august pe doctorița STURZ LAZĂR LUMINIŢA ANTONELA, practica asistarea unor nașteri la domiciliu, la 3 ani de închisoare pentru vătămarea fătului, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Condamnarea este dată la 6 ani distanță, în dosarul privind decesul unui nou-născut, la două zile după ce a fost adus pe lume la domiciliu, cu ajutorul doctoriței. Deși aceasta a fost trimisă în judecată, pe lângă infracțiunea de vătămarea fătului, și pentru alte infracțiuni (fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la sustragerea sau distrugerea de…

Percheziții la Arad

0
Perchezițiile sunt în desfășurare și vizează locații din județul Arad. Potrivit informațiilor obținute pe surse, în operațiune sunt implicate structuri ale DIICOT, ancheta desfășurându-se într-un dosar privind traficul de droguri. Până în acest moment nu au fost furnizate informații oficiale privind numărul perchezițiilor, persoanele sau locațiile vizate. Știre în curs de actualizare Foto – arhivă, rol ilustrativ Vezi și: Grupare infracțională care transporta sute de kilograme de droguri pentru traficanții albanezi în Europa, destructurată de DIICOT | „Matrix” – liderul grupării, cetățean român, a fost listat de către EUROPOL ca High Value Target  

UVT intră pe harta cercetării polare | Alexandru Onaca va participa la o expediție științifică în Antarctica

0
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) are bucuria de a anunța că va participa în luna decembrie, pentru prima oară, la o expediție științifică în Antarctica, prin conferențiarul Alexandru Onaca, din cadrul Departamentului de Geografie din Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie a UVT. Expediția va oferi cercetătorilor români acces la unul dintre cele mai dificile medii naturale pentru desfășurarea activităților științifice și va permite realizarea unor observații și măsurători direct în teren. Pentru Alexandru Onaca, participarea reprezintă o oportunitate de a contribui la activități de cercetare desfășurate într-un context geografic și climatic cu particularități deosebite. Organizatorul acestei expediții științifice în…

Un minor a fost arestat preventiv după o agresiune în fața unui bar de pe strada Cocorilor | A lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului

0
Incidentul a avut loc vineri, 21 august, în fața unui bar de pe strada Cocorilor din municipiu. Pe fondul unor discuţii contradictorii, tânărul a lovit victima cu o sticlă de bere în zona capului, aceasta necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale. Sâmbătă, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea de arestare formulată de procurorul de caz, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile. Se pare că agresorul minor nu este la primul incident de acest fel. Chiar în acest an, a mai fost implicat într-o agresiune și pe numele său a fost dispusă măsura educativă…

Gafă penibilă la Zilele Aradului: scriitorul-cetățean de onoare Gheorghe Schwartz a fost „rebotezat” | „Rog pe cei care-l cunosc pe un anume Schwartz Vasile să mă pună în legătură cu el”

1 comentariu
„Clasicul în viață” al literelor arădene, cetățeanul de onoare al Aradului din 2020, prozatorul Gheorghe Schwartz  a avut parte de o situație mai mult decât penibilă la ediția 2026 a Zilelor Aradului. Gafa organizatorilor a fost sesizată la momentul decernării titlurilor și distincțiilor din acest an, când scriitorul arădean – cel mai cunoscut scriitor arădean – a participat în calitate de invitat. Pe scaunul pregătit pentru domnia sa, a fost afișat numele „Vasile” Schwartz. După câteva minute de nedumerire, Gheorghe Schwartz și-a dat seama că „Vasile” este chiar el și s-a așezat. După eveniment, a taxat însă această indolență printr-o postare…

ACTUALIZARE | Scurtcircuitul electric – cauza incendiului la depozitul de electrocasnice

0
Știrea inițială, 22 august | Incendiu la un depozit de electrocasnice, în incinta fostei fabrici de spirt și drojdie Incendiul a izbucnit vineri seara, în jurul orei 19.00, la un depozit de electrocasnice din municipiul Arad, situat pe Calea Aurel Vlaicu intersecție cu Str. Meșterul Manole. La locul intervenției s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției hala era în totalitate inundată cu fum, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului,…
UAV
DE LA ACELAȘI AUTOR

Restricții de circulație pe str. Voinicilor și B-dul Nicolae Titulescu, până la sfârșitul lunii decembrie

0
Începând cu data de 26 august 2026 și până la data de 31 decembrie 2026, în municipiul Arad vor fi instituite restricții de circulație rutieră pe str. Voinicilor și pe B-dul Nicolae Titulescu, în vederea executării lucrărilor aferente proiectului „Modernizare Sistem de Transport Public cu tramvaiul în municipiul Arad – Tronson I: Lucrările de refracție tronsonul I/II”. Lucrările și restricțiile de circulație vor fi instituite etapizat, pe sectoare, în funcție de frontul de lucru și de desfășurarea lucrărilor. Pe măsura finalizării lucrărilor aferente fiecărui sector, balizele direcționale vor fi repoziționate între banda a II-a de circulație și zona în care…

Restricții temporare de circulație pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu

0
Participanții la trafic sunt anunțați că, în data de 26.08.2026, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu. Măsura este necesară în vederea executării lucrărilor aferente obiectivului „Alimentare cu energie electrică Piața Catedralei Arad”. Restricțiile de circulație vor fi instituite pe durata desfășurării lucrărilor, cu respectarea semnalizării rutiere temporare și a măsurilor de siguranță specifice zonei de intervenție. „Rugăm participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară, indicațiile agenților de dirijare a circulației și să manifeste o atenție sporită în zona lucrărilor.”- a transmis municipalitatea.  

Școala de Arte Timișoara deschide înscrierile pentru anul școlar 2026–2027

0
Situată în inima Timișoarei, în fosta clădire franciscană, Școala de Arte Timișoara oferă iubitorilor de artă spațiul ideal pentru dezvoltarea abilităților artistice, precum și profesori dedicați, care susțin programe de mentorat adaptate nevoilor fiecărui cursant. În perioada 1–27 septembrie 2026, cei interesați să-și dezvolte aptitudinile artistice, să-și valorifice creativitatea sau să dobândească noi competențe în domeniul artistic sunt invitați să se înscrie la specializările oferite de Școala de Arte Timișoara. „Școala de Arte Timișoara este un reper al educației și vieții culturale locale, oferind copiilor, tinerilor și adulților oportunitatea de a-și descoperi și dezvolta talentul prin muzică, arte vizuale, coregrafie…

SC IMPACT CONSTRUCT SRL | Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul:„REPOWER EU I7 IMPACT CONSTRUCT SRL” – RUE 24-C16/I7/AXA1

0
Comunicat de presă | „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” | Anunț privind finalizarea proiectului cu titlul:„REPOWER EU I7 IMPACT CONSTRUCT SRL” – RUE 24-C16/I7/AXA1 S.C. IMPACT CONSTRUCT S.R.L. anunță finalizarea activităților proiectului „REPOWER EU I7 IMPACT CONSTRUCT SRL”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul I. Tranziția verde, Componenta C 16. RePowerEU, Investiția 7. Schema de granturi sub formă de rambursare pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor, Axa 1 – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru…

habitat B1 lansează un open call pentru un club de improvizație teatrală

0
habitat B1 lansează un nou apel deschis pentru cei interesați să descopere improvizația teatrală și jocul scenic într-un cadru relaxat, accesibil și orientat spre experiment. Clubul de improvizație teatrală habitat _ improv se desfășoară în perioada septembrie–octombrie 2026, la habitat B1 Timișoara, în parteneriat cu Teatru Pentru Tine. Înscrierile sunt deschise până la 3 septembrie 2026, iar primii 8 participanți înscriși beneficiază de participare gratuită pentru întregul sezon. Clubul este destinat tuturor celor care vor să exploreze improvizația comică, spontaneitatea și jocul scenic, fără să fie necesară experiența anterioară. Prin exerciții coordonate de regizori și actori cu experiență, participanții vor…

Peste 1.100 de profesori au adus în clase o lecție pe care niciun manual nu o conține. Peste 13.000 de elevi din toată țara au învățat despre cyberbullying

0
Programul „Educație împotriva cyberbullying-ului în școli”, realizat de Asociația ADFABER cu sprijinul Orange Romania, sub umbrela #ForGoodConnections, deschide o nouă sesiune de înscrieri pentru profesori. În prima jumătate a anului, programul a format peste 1.100 de cadre didactice și a ajuns la peste 13.000 de elevi din peste 390 de școli și 41 de județe din România. Înscrierile sunt deschise până la data de 27 septembrie 2026 pentru toți profesorii de gimnaziu și liceu din țară, indiferent de disciplina predată.  O problemă vizibilă în date, invizibilă în clase Deși spațiul digital face parte integrantă din viața adolescenților, comportamentele de hărțuire…
GLR Car Wash
Secret Link