sâmbătă, martie 25, 2023

Ce familie și copii apărați voi, bă’?

 

 

Să vedem: internetul e plin de statistici mișto, cum e faptul că ‘130 000 de femei au apelat serviciul de urgenţă 112 pentru a sesiza că au fost victime ale violenţei în familie în primele nouă luni din 2014. ‘În anul 2014, în România, au fost înregistrate 30.367 de fapte penale, prevăzute de Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie’ – altă statistică mișto.’

Înțeleg de aici că ne luptăm să avem doar familii pulanpizdă, cum zic trolli de pe net, să putem în continuare să ne batem nevestele. Că, cum zic alți troli, ar fi periculos să vii de la birt acasă cu pumnii încordați și să găsești un vlăjgan ca tine…ar ieși cam nasol, nu?

Copii, dezvoltare, educație zici? Breaking news! Suntem una dintre puținele țări retardate în care copiii încă mai sunt educați cu violența. Sau ați uitat cum au sărit românii de cur când statul norvegian a luat copiii familiei Bodnariu? Familie care a recunoscut că le-a aplicat „ corecții fizice”:

Într-un interviu difuzat de postul de televiziune Antena 3 în 17 decembrie 2015, părinții au admis că le-au aplicat copiilor „disciplină fizică” […]

„În situații de stres, cînd se ceartă copiii, cînd țin un copil în brațe și mîncarea e pe foc și doi se ceartă… În România nu e considerată violență. În Norvegia din păcate ăsta e caz penal”

—Ruth Bodnariu (sursa)
Idioții au inițiat și o petiție online pe care au semnat-o (citește mai departe)

Ultimele Știri

Related news