Cei de la ingenius-hub.eu propun să „Construim împreună #Viața după COVID-19”

viata dupa covid
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Construim împreună #Viața după COVID-19

Situația actuală a determinat schimbări semnificative în organizarea companiilor și a instituțiilor. De la sistarea sau convertirea producției, la mutarea activității la distanță sau chiar închidere temporară, companiile au trebuit nu doar să găsească soluții, dar să își regândească modelul de business. În acest context, Ingenius HUB, prin Rețeaua Ingenius NET, a lansat în aceste zile o cercetare privind impactul COVID-19. Datele colectate vor fi utilizate pentru a fundamenta un memorandum adresat Președinției, Guvernului și autorităților locale, care să conțină un set coerent de măsuri necesare sprijinirii organizațiilor românești în contextul crizei generate de
COVID-19.

Demersul nostru este alimentat de neliniștea crescândă din toate zonele relevante pentru economie românească: companii, organizații non-profit, instituții publice sau de cercetare. Am decis să realizăm o evaluare realistă și corectă a situației, astfel încât în baza acesteia să putem construi un apel unitar către autoritățile îndreptățite să aplice un set închegat de soluții adaptate la nevoile și așteptările reale ale mediului de afaceri.

„Dacă dorim să obținem măsuri concrete și cu adevărat utile de la guvern, este necesar să le formulăm împreună și să le fundamentăm pe cifre concrete, pentru a putea intră în normal în cel mai scurt timp. Avem nevoie de scutiri sau amânări la plata de taxe, de finanțări ușor de accesat în scurt timp, de mecanisme de redresare pentru industriile cele mai afectate și nu numai. Dar orice măsuri vor fi adoptate, ele trebuie să reflecte voința și să răspundă la nevoile tuturor antreprenorilor, și nu se pot formula fără o consultare reală la nivel național.” – Rodica Lupu, fondator Ingenius HUB.

Astfel, organizațiile care doresc să participe la această cercetare pot accesa chestionarul pe link-ul: https://forms.gle/Z8aq4wKWM1d7X1PfA . Participarea la studiu este o oportunitate de a furniza un input real care să ducă mai departe la propuneri fezabile. Participanții vor avea acces în final la rezulatele acestuia și vor putea face ei înșiși propuneri în cadrul memorandumului care va fi realizat la final. În plus, Ingenius NET pune la dispoziția acestora, în mod gratuit, una dintre
publicațiile rețelei – Ghid de inovare pentru IMM-uri, Barometrul IMM-urilor din România 2020 sau Metodologie pentru dezvoltarea de microclimate care susțin crearea și dezvoltarea start-up-urilor.

În același timp, invităm toate organizațiile cu obiective comune, să se alăture acestui demers și să participe activ la elaborarea unui set de măsuri comun, ce va fi pus în dezbatere prin consultări publice ce urmează a fi organizate online, zilnic, începând din 23 aprilie.
Ingenius NET este o rețea de stakeholders interesați de dezvoltarea antreprenoriatului în România, precum și de sprijinirea cercetării și inovării, în special în industriile strategice. Astfel, din Ingenius NET fac parte autorități publice, universități, companii, ONG-uri și structuri patronale, acestea din urmă fiind și actori importanți în susținerea inițiativelor.

Pentru detalii suplimentare despre Ingenius HUB și proiectele sale, ne gășiți la www.ingenius-hub.eu, sau puteți urmări emisiunile noastre, zilnic, de la ora 11.00, pe canalul Ingenius Live. Acestea sunt disponibile pe pagina de Facebook a Ingenius Hub sau pe canalul de Youtube.

Pentru detalii suplimentare, sugestii sau propuneri, ne puteți scrie la [email protected].

Contact: Rodica Lupu, 0762 248 170.

viata dupa covid

Categorie: Știri
Etichete: covid 19, fondator Ingenius HUB, Ghid de inovare pentru IMM-uri, Ingenius HUB, Rețeaua Ingenius NET, Rodica Lupu
Distribuie:
Articolul anterior
Doliu la Șofronea: fosta viceprimăriță, mama actualului vice-edil al comunei s-a stins din viață
Articolul următor
Teatrul Național din Timișoara propune noi „Întâlniri la voi acasă” pe canalul său YouTube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie