Cionca – la Psihiatrie!…

psihiatrie 4
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
Iustin Cionca: „Suntem singurul Consiliu Judeţean din ţară care a adus bani pentru două spitale noi de psihiatrie!”

Începe mutarea pacienţilor de la Spitalul de Psihiatrie de pe str. Octavian Goga, din Arad, ca spaţiul respectiv să fie pus la dispoziţia constructorilor care îl vor moderniza. Consiliul Județean Arad încearcă realizarea acestei lucrări majore prin Compania Naţională de Investiţii.

Pacienţii vor fi mutaţi în această săptămână în clădirea unde a funcţionat până în anul 2020 secţia de Boli Infecţioase Adulţi.

Secţia respectivă a fost relocată în Grădişte (la noul spital TBC) şi în incinta fostului Spital
Municipal, unde funcţionează şi în prezent.

Consiliul Judeţean Arad a investit 357.000 de lei iar alți 350.000 de lei au fost investiți,

din venituri proprii, de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, pentru modernizarea spaţiului unde vor fi mutaţi cei 62 de pacienţi de la Psihiatrie.

Practic, clădirea a fost modernizată din temelii. Au fost efectuate lucrări de reparaţii care au
constat în refacerea integrală a pereţilor, a fost refăcută întreaga instalaţie electrică, s-au realizat două izolatoare necesare pentru pacienţii violenţi, au fost luate măsuri de
securizare a saloanelor pentru protejarea pacienţilor, au fost igienizate şi refăcute spaţiile aferente activităţii cadrelor medicale. Toate obiectele sanitare şi toate corpurile de iluminat au fost schimbate, toţi pereţii au fost zugrăviți, uşile, tocurile ferestrelor au fost vopsite. Curtea interioară a fost pavată și este prevăzută cu băncuțe de odihnă pentru pacienți.

Astăzi, managerul Spitalului, Florina Ionescu, a solicitat avizul de la Direcţia de Sănătate Publică pentru mutarea secţiei.

„Imediat după primirea avizului DSP vom muta aici Secția Clinică Psihiatrie pentru a putea preda clădirea din strada Octavian Goga, Consiliului Județean Arad. Pe parcursul ultimelor luni clădirea din strada Ștefan Cicio Pop a trecut printr-un amplu proces de reabilitare pentru a putea oferi condiții decente de spitalizare și un mediu optim de lucru pentru personalul medical.

Secția Clinică Psihiatrie va rămâne în clădirea din strada Ștefan Cicio Pop până la finalizarea
lucrărilor la imobilul din Octavian Goga”, a declarat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

„Această mutare este necesară ca să putem renova clădirea Spitalului de Psihiatrie. Consiliul Județean ar putea obține o finanțare de 9,6 milioane lei de la Compania Națională de Investiții, prin care Psihiatria din municipiu ar fi, practic, refăcută total.

Suntem foarte atenţi la acest domeniu, în contextul în care cazuistica este în creştere. Vă reamintesc că finalizăm în această perioadă şi noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaş, unde construcţia este finalizată în proporţie de 99% şi urmează faza de mobilare a saloanelor.

Suntem singurul Consiliu Judeţean din ţară care a adus bani pentru două spitale noi de psihiatrie, pentru că înţelegem importanţa tratării acestor pacienţi”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Biroul de presă

Categorie: Politice
Etichete: Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, psihiatrie arad, Secția Clinică Psihiatrie
Distribuie:
Articolul anterior
Ca să fie de toate în „Vlaicu”… avem și McDonald’s
Articolul următor
Accident cu 7 victime între Horia și Șiria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie