COLINDE și CÂNTECE de CRĂCIUN, în aranjamente vocal-simfonice de SABIN PĂUTZA, la FILARMONICA ARĂDEANĂ

sabin pautza
Distribuie:

 

Cele două concerte organizate de FILARMONICA ARĂDEANĂ au umplut până la refuz somptuoasa Sală a Palatului Cultural, o bijuterie arhitectonică, admirabil restaurată. Arădenii își doresc Filarmonică la Arad și au așteptat cu mare interes Concertul de colinde și cântece de Crăciun, dovadă că au fost , în final, două reprezentații, în 22-23 decembrie și nu una, cum se preconiza inițial.

Filarmonica arădeană are meritul de a-l fi invitat pe SABIN PĂUTZA, o personalitate de anvergură a vieții muzicale internaționale, cu o carte de vizită impresionantă: autor al peste 70 de compoziții și al unor importante lucrări de muzicologie, publicate în țară și în străinătate, laureat cu Premiul Academiei Române și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, cu două doctorate (la Londra și la Cluj-Napoca), profesor universitar la New Jersey și la New York, precum și la Universitatea „Emanuel”din Oradea , dirijor pe mari scene din SUA, Europa și Australia. Am subliniat succint personalitatea de mare vizibilitate internațională a d-lui SABIN PĂUTZA, spre a preciza șansa arădenilor de a asculta orchestra și corul sub bagheta unui important muzician.

Ne-au bucurat enorm cunoscutele colindele din repertoriul național și internațional. Dar să nu uităm că sărbătoarea Crăciunului înseamnă și inefabil și magie, dincolo de semnificația profund religioasă, presupunând o unitate de „suflet” a protagoniștilor și a publicului . Or Concertul de colinde și cântece de Crăciun din acest an, pe care l-am urmărit în ambele reprezentații, a fost sobru și strict tehnic, dar i-a lipsit sensibilitatea, vibrația interioară și vina nu este a marelui invitat, ci în mod regretabil, o parte din membrii orchestrei și ai corului au pierdut legătura cu muzica, generând conflicte, prin contestarea nu numai a tuturor directorilor din ultimii ani, ci și a oricăror inițiative de reîntoarcere la studiul muzicii, la perfecționarea  propriului act artistic .

filarmonica arad 3 scaled

Ne dorim noi, arădenii, o Filarmonică prestigioasă, dar atitudinea de contestare, cu sau fără acoperire în fapte,ne este teamă că va duce la diluarea nepermisă a interpretării instrumentale și vocale .

Să reținem că prima parte a Concertului l-a avut ca dirijor pe ROBERT DANIEL RĂDOIAȘ și a fost prefațat printr-o scurtă alocuțiune de către DORU ORBAN, directorul Filarmonicii arădene. Nu în ultimul rând , menționăm prestația artistică cu totul remarcabilă a mezzo-sopranei DACIANA RĂDOIAȘ și a tenorului DAVID BUZGĂU în a doua seară a Concertului , distinșii soliști aproape neauzindu -se în prima seară a acestuia .

În concluzie, să aplaudăm Concertul de colinde și cântece de Crăciun , ca semn de normalitate în condițiile dificile ale pandemiei și să urăm Filarmonicii arădene un real succes în anul 2022!

Categorie: Cultură
Etichete: Concertul de colinde și cântece de Crăciun, Filarmonica Arad, Lizica Mihuț, Robert Daniel Rădoiaş, Sabin Păutza
Distribuie:
Articolul anterior
Cu noi este Dumnezeu – PASTORALA IPS PĂRINTE TIMOTEI LA NAȘTEREA DOMNULUI 2021
Articolul următor
Noapte DE POMINĂ în „Subcetate” după ce o tânără cu alcoolemie 1,9 ‰ a avariat mai multe mașini și a plonjat în curtea unui imobil cu poartă și cu racordul la rețeaua de gaz cu tot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…