Comisarul-șef Adrian Șimon s-a pensionat la 48 de ani, după 25 de ani de activitate în vârful structurilor IPJ Arad

adrian simon
Distribuie:

Comisarul-șef Adrian Șimon a trecut în rezervă începând cu data de 1 noiembrie 2022, după 25 de ani de activitate în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, dintre care 17 la conducerea Serviciului de Investigații Criminale (S.I.C.).

Ofițerul a intrat  în anul 1997 în cadrul I.P.J. Arad imediat după absolvirea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, fiind repartizat la Poliția orașului Ineu.

Începând cu anul 2005 și până în 31 octombrie 2022 a ocupat funcția de șef al Serviciului de Investigații Criminale.

În perioada 2010-2012 și 2020-2021 a ocupat funcția de adjunct al IPJ Arad, iar din 15 martie, 2021 și până în 15 iunie 2022 a fost desemnat la comanda Poliției arădene.

S.I.C.-ul condus de Adrian Șimon a fost premiat pentru merite deosebite, iar arădenii îi atribuie multe rezolvări de cauze dificile

SERVICIUL DE INVESTIGAȚII CRIMINALE ARAD, premiat pentru merite deosebite

De-a lungul sfertului de secol în care a activat ca polițișt juriciarist și criminalist, Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad a instrumentat cazuri preluate de mai toate mass media locale și naționale.

Categorie: Știri
Etichete: adrian simon, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, IPJ Arad, pensionarI IPJ Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Se toarnă betonul aferent etapei 2 la noul pod peste Mureș
Articolul următor
O casă pe Calea Timișorii a ars pentru că proprietarul a lăsat nesupravegheat un aparat electric în priză

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie