Comunele Bârzava, Beliu, Conop, Hălmăgel, Ignești, Moneasa, Tauț și Petriș sunt cele mai afectate de PRECIPITAȚIILE ABUNDENTE

7ea551e4 e891 4069 aeee c60f13412527
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Comisie constituită pentru constatarea și evaluarea pagubelor produse de precipitațiile abundente

Instituția Prefectului – Județul Arad împreună cu mai multe instituții deconcentrate acționează pentru constatarea și evaluarea pagubelor provocate de precipitațiile abundente căzute în ultimele zile. Astfel, astăzi a avut loc  o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad în urma căreia s-a stabilit constituirea unei comisii de constatare a pagubelor provocate de fenomentele meteorologice periculoase în Județul Arad, în lunile mai-iunie 2019, pe raza comunelor: Bârzava, Beliu, Conop, Hălmăgel, Ignești, Moneasa, Tauț. Din comisia constituită prin Ordin al Prefectului Județului Arad fac parte reprezentanți ai: Instituției Prefectului, Consiliului Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, Administrației Bazinale de Apă Mureș – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, Administrației Bazinale de Apă Crișuri Oradea – Sistemul Hidrotehnic Criș Alb Independent, respectiv ai primăriilor din comunele afectate. În perioada 4.06. – 6.06.2019, membrii comisiei se vor deplasa în teren în vederea constatării pagubelor provocate.

Conform procedurii legale în astfel de cazuri, comisia de constatare este constituită ca urmare a rapoartelor operative pe care comitetele locale pentru situații de urgență de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale le trimit către ISU „Vasile Goldiș” Arad după producerea unor pagube.  Activitatea de constatare se va finaliza printr-un proces verbal de evaluare a pagubelor care va sta la baza unui proiect de Hotărâre de Guvern ce va fi întocmit la nivelul județului Arad și înaintat cu celeritate conducerii Ministerului Afacerilor Interne. Săptămâna trecută a fost desfășurată o altă activitate de constatare a unor pagube produse de precipitațiile abundente, în localitățile Hălmăgel și Petriș. Așteptăm din partea Consiliului Județean, de mai multe zile, evaluarea pagubelor produse unei porțiuni de drum județean neasfaltat de pe raza comunei Petriș. Interesul conducerii Consiliului Județean pentru problema pagubelor provocate de fenomenele meteorologice periculoase este probat și prin faptul că la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi, instituția a fost reprezentată doar de un funcționar din cadrul Direcției tehnice, nu de Președinte – membru de drept al Comitetului, ori de unul dintre cei doi vicepreședinți.

Cancelarie Prefect

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL ARAD

Biroul de presă  

Categorie: Știri
Etichete: barzava, Beliu, Cancelarie Prefect, conop, halmagel, Ignești, inundatii, Moneasa, stiri arad, Taut
Distribuie:
Articolul anterior
A căzut cortina peste LIGA a IV-a [REZULTATE / MARCATORI]
Articolul următor
O parte interesantă a poeziei din Arad se prezintă la Dudeștii Noi, în cadrul unui eveniment LITERAR girat de personalități și public de calitate certă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

perchezitii arsat industrie

[ACTUALIZARE] Parchetul European (EPPO) a emis comunicatul oficial cu privire la perchezițiile efectuate la ARSAT Industrie de la Pecica. S-au confiscat peste 112 000 EUR, 17 300 RON, date și fișiere media stocate, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere

  [ACTUALIZARE]  Perchezițiile desfășurate luni, 11 martie, și coordonate de procurorii Parchetului European Biroul Teritorial Timișoara au avut loc la sediul grupului  Arsat Industrie, afacere deținută de familia Ghinea. Descinderile…