Consiliul Județean promite că va salva financiar Corul „Lira” din Lipova

corul lira
Distribuie:

 

Comunicat de presă

Acțiuni pentru revigorarea Corului „Lira”

Înființat în anul 1984 ca o corală feminină de voci egale a cadrelor didactice din Lipova, corul „Lira” s-a impus destul de repede – grație priceperii marilor dirijori arădeni Gheorghe Fluieraș și Ovidiu Boar, dar și datorită calității vocilor componente – în peisajul coral național și internațional. Până în anul 1990, corul „Lira” a obținut premiul I la prestigioasele concursuri naționale „Ioan Vidu” de la Lugoj și „Ciprian Porumbescu” de la Suceava. După 1991, cucerește medaliile de argint la concursurile corale internaționale din Italia și Ungaria, concertând apoi în Grecia, Portugalia, Spania, Germania și Danemarca, locuri în care a încântat auditoriul cu excelentele sale prestații muzicale. Din anul 2000 corul „Lira” din Lipova este membru în Federația Corală Internațională, tot în acel an ocupând locul I la concursul de muzică sacră din Orăștie.

În ultimii ani, corul Lira se confruntă cu serioase probleme de ordin financiar, astfel că riscă să se destrame definitiv. Conștientă de faptul că un astfel de brand cultural nu poate să fie pierdut de către județul Arad, iar o trandiție corală de primă mărime nu poate să fie lăsată la voia întâmplării, doamna Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, își propune să revitalizeze corul „Lira” din Lipova. Această nobilă inițiativă va prinde contur sâmbătă, 22 octombrie 2016, ora 17,00, la sediul Muzeului „Sever Bocu” din Lipova, cu ocazia unui regalului de muzică de cameră, de muzică folk și de artă plastică ce se va desfășura cu această ocazie.

Biroul de presă al Consiliului Județean Arad

 

 

 

Categorie: Știri
Etichete: boghicevici, campanii, Consiliul Judetean Arad, corul lira, Lipova
Distribuie:
Articolul anterior
Roesler (un neica nimeni) are dreptate: românii sunt vinituri pe aici… sau cum au picat dacii din manual
Articolul următor
O cină pe întuneric… și aproape că-nțelegi: nevăzătorii sunt semenii noștri care își cultivă, suferind, lumina interioară [FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie