Construcțiile imaginare din capul lui Gheorghe Falcă: „Eu am realizat pasajele din oraș (din PoTgoria spre Micalaca și spre Grădiște)”!

construcțiile imaginare din capul lui
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Fostul „nostru” primar (din fericire) își continuă etalarea grandomanelor și imaginarelor sale realizări în mediul online. Toate astea în speranța că se mai găsește cineva să-l bage și pe el în seamă, pentru că altfel, dacă ai face o plimbare prin centrul Aradului și ai întreba 100 de arădeni „ce mai face Falcă?”, ar răspunde la unison „who the fuck is Falcă?”.

În ciuda faptului că pentru 2021 dezideratul a fost să-l ignor mediatic cu desăvârșire, în scopul de a fi aruncat la gunoiul istoriei Aradului cât mai repede, am căzut în capcana de a-i urmări una dintre postările sale publice. Peste postarea în sine am trecut lejer, e din același registru de auto-flatare ( deși, pentru majoritatea celor care-i citesc elucubrațiile, e un exercițiu de auto-flagelare intelectuală) și e oarecum de înțeles că se laudă, mai ales dacă marea investiție i-a „îngrășat conturile”. Aceasta fiind postarea:

Construcțiile imaginare din capul lui Gheorghe Falcă: „Eu am realizat pasajele din oraș (din PoTgoria spre Micalaca și spre Grădiște)”!

Ceea ce e cu adevărat important, în cazul în care vrei să-i faci un profil acestui personaj și să te auto-convingi că n-avem noi „câmpi” câți poate el „să bată”, iese la iveală dacă mai pierzi câteva minute și urmărești comentariile la postare. Dincolo de „Felicitări”, „Mulțumim”, „aplauzele lupului de pe Wall Street” și alte „limbi grețoase” probabil din partea unor persoane care n-au ieșit din casă în ultimii 20 de ani, te izbește un iz de grandomanie, de nesimțire, de tupeu, de gargară ieftină a unui hoit politic care va duhni în aerul Aradului încă mulți ani de acum înainte. Deja ne-am obișnuit cu faptul că acest personaj nu suportă să i se arunce în față cu propriile sale nerealizări edilitare și orice intervenție care-l trage de mâneca delirului sigur este de la un „postac pesedist”, sigur e din partea unui cetățean care „nu are nicio realizare” și alte impertinențe.

La postarea cu pricina, o doamnă tratează la mișto „marea realizare” și, evident, distinsul om politic ( europarlamentar-doctor-inginer-om nou și reformator din PNL) îi cere socoteală pentru gest în stilul consacrat, într-o limbă pe care numai el o vorbește și o scrie: „…poște reușiți da ne dați un exemplu din realizarile d-stra” . Nu are rost să insistăm pe gramatica doctorului în comunicare, a autorului unor cărți publicate, comentariul în sine o face mai bine, dar are rost să-i amintim ofticatului că doamna pe care o apostrofează este un simplu contribuabil, nu a fost pe nicio listă candidat în alegeri, nu este persoană publică, nu a fost 16 ani primar al Aradului și nici nu a fost plătită din bani publici niciodată astfel încât să fie obligată să-i „raporteze” realizările personale.

Dar, ceea ce afirmă în comentariul care urmează, merită atenție și analiză. Mai mult pentru cei care chiar și cred o asemenea inepție: „… nu a fost responsabilitatea primăriei ( n.red. pasajul peste calea ferată din Micalaca)... eu am realizat pasajele din oraș (din Potgoria spre Micalaca și spre Grădiște)” și o luăm punctual:

1.„Nu a fost responsabilitatea primăriei” – păi, cum? Atunci de ce ne-a „bombardat” cu declarații și comunicate pe subiect, de câte ori a avut prilejul?. Una dintre cele mai recente declarații ( există nenumărate din perioada mandatului său de primar, a fost și temă de campanii electorale) fiind din februarie 2020:  „Problemele ivite în privinţa pasajului trebuie rezolvate la nivel local, nu la nivel de minister. Vorbim despre câţiva stâlpi de curent şi despre accesul la aceşti stâlpi. Există soluţii, iar în perioada viitoare, în cel mult două săptămâni, vom prezenta aceste soluţii”. Așadar, când nu are subiect  de conferință de presă, e bună și tema pasajului, are el soluții, e responsabilitatea lui. Dar când e luat la mișto și la întrebări „de ce nu e gata” după 10 ani, atunci nu mai e responsabilitatea primăriei lui.

2. „... eu am realizat pasajele din oraș (din Potgoria spre Micalaca și spre Grădiște)” – dincolo de faptul că nu există în Arad zona „Potgoria” ci PODGORIA ( măcar atât ar fi putut să știe un fost primar în 4 mandate), nu există niciun pasaj din PODGORIA spre Micalaca, ci din zona Polivalentă spre Micalaca. Mai mult, un inginer de drumuri să nu facă diferența între „a realiza un pasaj” și „a reabilita un pasaj” e grav rău. Cele două pasaje „realizate” au fost de fapt doar reabilitate ( și nu are rost să insistăm pe faptul cum au fost reabilitate, e plină presa locală de imagini despre „calitatea lucrărilor” vezi AICI și AICI, de exemplu), acestea fiind construite cu mult înainte ca horoscopul să fi prezis descălecarea lui în Arad.

Pasajul din Micalaca a fost construit în anul 1980, iar cel din Grădiște a fost construit între anii 1974-1975.

Apropo, știe cineva vreun drum sau pod sau podeț sau șanț „realizat” de inginerul Gheorghe Falcă?

Construcțiile imaginare din capul lui Gheorghe Falcă: „Eu am realizat pasajele din oraș (din PoTgoria spre Micalaca și spre Grădiște)”!

 

Despre „aportul” său în realizarea investiției la care face referire în postare nu ne-ndoim că este unul „mare” și numai din simplul motiv că documentația necesară PUZ-lui a fost întocmită de firma soției sale.

Construcțiile imaginare din capul lui Gheorghe Falcă: „Eu am realizat pasajele din oraș (din PoTgoria spre Micalaca și spre Grădiște)”!

 

Categorie: Politice
Etichete: drumuri, ela falca, Gheorghe Falca, gradiste, investiții, micalaca, PUZ
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: Incompetența PNL a generat un deficit istoric, cel mai mare din ultimii 30 de ani
Articolul următor
Călin Bibarț: „Avem soluții pentru relocarea familiilor din zona Mărului! Am început discuțiile către un parteneriat cu societatea civilă și ONG-uri”

2 comentarii. Leave new

  • Avatar of agrisumijlociu
    agrisumijlociu
    29 ianuarie 2021 19:31

    Priviți-l,acest DOCTOR în COMUNICARE (cu extratereștri) un POTGOREAN din Oltenia (țigănească) EUROPARLAMENTAR…..o RUȘINE a NAȚIEI,un VÂRCOLAC al politicii LOCALE…un HOȚ (ar sta bine lângă TOADER) un mincinos, susținut de PUPINCURIȘTI locali (GEANI,CRISTINA,STAN,LILA și alții) o RUȘINE……..LA GUNOI….MONȘER

    Răspunde
  • DE ACEST PERSONAJ TOXIC, ABIA NE-AM SCAPAT DIN ARAD ,DIN PACATE NU NOI( ARADENII) L-AM TRIMIS LA BRUXELLES, DACA DEPINDEA DE VOTURILE ARADENILOR,PLECA LA BRAD

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 1 17 persoane reținute ca urmare a perchezițiilor de marți | Procurorul cere mandate de arestare pe 30 de zile pentru 9 dintre acestea și arestul la domiciliu pentru restul

0
UPDATE | PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC În urma celor 33 de percheziții domiciliare efectuate, ieri, în județul Arad, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, a fost dispusă, în două cauze penale, reținerea a 17 persoane (dintre care două minore), cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, punerea la dispoziţie, a locuinței pentru consumul ilicit de droguri și deținere…

Platforma oficială a Guvernului României pentru angajarea lucrătorilor străini a fost blocată în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti

0
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă (PIFM) solicită oficial Ministerului Muncii şi Inspectoratului General pentru Imigrări să repună în funcţiune platforma WorkinRomania.gov.ro, prin care angajatorii pot face demersurile pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene. Platforma a fost blocată în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Ministerul Muncii a anunțat că nu a primit încă decizia instanţei, dar va ataca sentinţa. Decizia instanţei Platforma Work in Romania are în prezent dezactivate mai multe funcţionalităţi, după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat executarea ordinului Ministerului Muncii care stabileşte lista ocupaţiilor deficitare pentru care pot fi recrutaţi lucrători străini.…

Proteste violente ale fermierilor, în Piața Victoriei | Jandarmii au folosit gaze lacrimogene | Delegația oierilor a depus oficial o listă cu revendicări la Guvern

0
  Fermieri și crescători de animale din întreaga țară protestează marți în Capitală, nemulțumiți de restricțiile impuse exporturilor și de sacrificarea animalelor din focarele de boală. Producătorii reclamă și scăderea prețurilor la cereale și lapte, în timp ce costurile de producție și ratele bancare continuă să crească. Manifestația neautorizată are loc în Piața Victoriei, în fața Guvernului, unde mii de oieri și producători din întreaga țară s-au ciocnit cu forțele de ordine. Jandarmii au folosit spray-uri lacrimogene pentru a dispersa mulțimea, iar traficul auto și cel al tramvaielor în zonă au fost complet paralizate. Protestatarii speră ca acțiunea din București…

Pensii recalculate greșit, în minus, pentru 2,2 milioane de români | Printre cei afectați de recalculările eronate sunt și pensionari arădeni | Persoane decedate au continuat să primească pensia

0
  Un raport al Curții de Conturi a scos la iveală mai multe nereguli de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP): pensii au fost recalculate în mod eronat, persoane decedate au continuat să primească indemnizația, iar pensia de urmaș a fost acordată deși beneficiarii nu mai îndeplineau condițiile legale. De exemplu, la recalculare, există „suspiciuni” că a fost acordat un punctaj mai mic pentru circa 2,2 milioane de oameni. Printre cei afectați de recalculările eronate sunt și pensionari arădeni. În același timp, angajații CNPP au primit spor de confidențialitate, contrar legii, și-au majorat salariile și chiar au continuat să…

Escape Truck ajunge și la Timișoara | Traficul de persoane, văzut din interior | Proiectul se adresează în principal adolescenților, tinerilor și viitorilor polițiști

0
  Escape Truck ajunge în România. Într-un escape-room mobil, adolescenții descoperă, prin scenarii inspirate din realitate, cum acționează traficanții și cum pot fi recunoscute semnele exploatării. Inițiativa face parte din cooperarea dintre România și Regatul Țărilor de Jos pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. Recunoaște semnele. Înțelege pericolul. Protejează-te.   Cum poate începe recrutarea într-o situație de trafic de persoane? Care sunt vulnerabilitățile de care profită traficanții? Cum putem recunoaște semnele care indică faptul că o persoană ar putea fi victimă a exploatării? În această toamnă, adolescenții, tinerii și viitorii polițiști din România vor putea căuta răspunsurile la aceste…

RECONS | O nouă tentativă de fraudă prin mesaje transmise în numele serviciului TPARK

0
S.C. RECONS S.A. Arad aduce la cunoștința cetățenilor existența unei noi tentative de fraudă (phishing), desfășurată prin mesaje transmise pe telefon în numele serviciului de plată a parcării TPARK. Mesajele frauduloase sunt transmise de la adrese de e-mail din străinătate și conțin linkuri către domeniile „gk-tpark.top” și „qk-tpark.top”, care nu sunt domenii oficiale ale serviciului TPARK și nu aparțin S.C. RECONS S.A. Arad. Destinatarii sunt îndemnați să răspundă cu „Da” pentru activarea linkului și sunt informați, în mod fals, că ar putea suporta penalități sau alte sancțiuni în cazul în care nu efectuează plata într-un termen scurt. S.C. RECONS S.A.…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Arădeanul Matei Mangu, campion mondial la Arc Istoric

0
Arădeanul Matei Mangu, în vârstă de 14 ani, a devenit CAMPION MONDIAL la categoria TR-RB Cadet – M. Sportivii de la Nexus Archery Arad au reprezentat România la World 3D Archery Championships 2026, desfășurat la Szilvásvárad,Ungaria. La World 3D Archery Championships care s-a desfășurat în perioada 01-06.09.2026 în Ungaria, România a fost reprezentată de sportivi legitimați la Federația Română de Arc Istoric cât și de arcași independenți pasionați de trasul cu arcul. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/09/WhatsApp-Video-2026-09-14-at-15.01.33.mp4 Clasament la categoria TR-RB Cadet 13 / 14 ani – M Pe primul loc s-a clasat arădeanul Mangu Matei pentru România, urmat pe podium de sportivii țării…

VIDEO Ciclistul arădean Arthur Krieb, grav rănit într-un accident rutier, este în comă pe secția ATI a Spitalului Județean Arad

6 comentarii
Arthur Krieb, un cunoscut ciclist arădean, a fost grav rănit într-un accident rutier, produs duminică la orele amiezii, la Curtici. Bărbatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Arad, fiind în comă, internat pe secția ATI. Conform imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere montată chiar la urcarea pe pasajul care face legătura între DJ 709B și orașul Curtici, accidentul a fost provocat de un șofer care nu a acordat prioritate biciclistului care circula regulamentar, lovindu-l din plin. Conform marcajelor rutiere, drumul cu prioritate este cel care coboară de pe pasaj și merge spre Arad, nu segmentul de drum…

Kimi Antonelli a căștigat prima cursă de Formula 1 pe Madring

0
Kimi Antonelli (Mercedes) a câștigat duminică Marele Premiu al Spaniei, prima cursă de Formula 1 din istorie desfășurată pe noul circuit stradal Madring din Madrid. Pilotul italian a profitat la maximum de o fază de Virtual Safety Car (VSC) și și-a adjudecat a opta victorie a sezonului 2026, distanțându-se considerabil în fruntea clasamentului general. Marele Premiu desfășurat la Madrid, o premieră absolută pentru calendarul modern din Formula 1, a oferit un spectacol intens pe un circuit tehnic cu 22 de viraje. Lando Norris (McLaren) pornise din pole-position după un tur fabulos în calificări, dar norocul nu a fost de partea…

A venit de la Sibiu la Arad să-și agreseze prietena | Bărbatul a fost reținut de polițiști și s-a ales cu ordin de protecție

0
Incidentul a avut  loc în 8 septembrie 2026, când polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că, un bărbat de 33 de ani, din Sibiu, și-ar fi lovit prietena și i-ar fi distrus două telefoane mobile, în timp ce se aflau în locuința din Arad a victimei. După săvârșirea faptei, bărbatul a plecat. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru lovire și distrugere, iar în urma investigațiilor bărbatul a fost găsit în localitatea de domiciliu. ​„Pa numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, care a fost pus în executare de polițiștii Secției 1 Urbană,…

F1 | Marele Premiu al Spaniei, pe noul circuit hibrid Madring din Madrid | Calificări strânse și Pole Position pentru Norris

0
Marele Premiu al Spaniei, desfășurat pe noul circuit hibrid Madring din Madrid, este etapa aflată în plină desfășurare în Formula 1. Pentru prima dată în ultimii 45 de ani, capitala Spaniei găzduiește o cursă din Marele Circ, înlocuind tradiționalul circuit de la Barcelona-Catalunya. Evenimentul reprezintă runda cu numărul 14 din sezonul 2026. Sâmbătă, de la ora 13:30, a avut loc ultimul antrenament, iar calificările au început de la ora 16:45. Marele Premiu al Spaniei are loc duminică, de la ora 15:45. Circuitul are o lungime de 5,414 km, cu 22 de viraje. În cele 57 de tururi, piloții vor parcurge…

Actualizare 1 Un bărbat a fost arestat în urma perchezițiilor de la Arad

0
10 septembrie, ora 18.00 | Un bărbat a fost arestat în urma perchezițiilor de la Arad  În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, astăzi, în județul Arad, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de mare risc (4MMC), țigaretă confecționată artizanal, un cântar electronic de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă. Procurorii DIICOT au dispus reținerea a 3 persoane (două femei și un bărbat), ulterior una dintre acestea fiind prezentată cu propunere de arestare pentru 30 de zile, solicitarea fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad.…
Salon Marem
Articolul următor Cursurile organizate de Camera de Comerţ Arad continuă în online! Apasă aici pentru a citi
Secret Link