luni, februarie 6, 2023

Coronavirusul face o nouă victimă: Filarmonica din Arad!

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Autoritățile locale, împreună cu conducerea Filarmonicii Arad au profitat de starea de urgență declanșată de răspândirea SARS COV 2, cât și de lipsa transparenței în administrație și interpretabilitatea ordonanțelor de urgență emise, astfel că au reușit performanța de a își bate joc de instituțiile de cultură arădene prin aceea că au forțat artiștii Filarmonicii să intre în șomaj tehnic (se pare că nici actorii nu au scăpat).

Măsura controversată – care are drept consecință și o serie de litigii de muncă – a fost adoptată de conducerea Filarmonicii și acceptată tacit de către C.L.M. Arad și A.J.O.F.M. Arad, deși este evident că ordonanța nr. 30/2020 nu poate fi aplicată în acest caz. Filarmonica nu este fabrică, nu este o societate comercială și depinde doar de finanțarea publică asigurată din bugetul Municipiului Arad. Odată cu votarea și adoptarea bugetului de anul 2020, toți angajații Filarmonicii Arad au acoperite drepturile salariale pe întreg anul. De asemenea, au obligația de a studia și la domiciliu, conform clauzelor contractelor individuale de muncă, dar și conform Regulamentului de Organizare și Funcționare. Studiul la domiciliu reprezintă un timp dedicat angajatorului pentru pregătirea concertelor, timp plătit, și totodată o obligație a angajatului. Așadar rezultă că artiștii Filarmonicii Arad nu doar că pot, ci sunt obligați să lucreze de acasă, situație în care măsura șomajului tehnic este strict interzisă.

Nu este doar o concluzie a Comisiei de învățământ, cultură, tineret și sport a ALDE Arad, ci și a Agenției Naționale a Ocupării Forței de Muncă, cât și a Ministerului Culturii. În documentele care ne-au parvenit am putut constata în afara oricărui dubiu că interpretarea ALDE a textelor legale este corectă, autoritățile locale plasându-se în afara legii. Așadar a fost comis un abuz din partea conducerii Filarmonicii Arad, cu complicitatea Primăriei Arad, ale cărei victime sunt artiștii, ale căror venituri lunare au fost dramatic reduse fără drept.

„Ne exprimăm solidaritatea cu toți angajații Filarmonicii și îi încurajăm să nu se lase batjocoriți de niște vremelnici necunoscători ai legii. Abuzul trebuie să înceteze în actul cultural arădean!” a declarat domnul Daniel Trifon, președintele ALDE Arad. (FOTO)

„Solicităm demisia de onoare sau tragerea la răspundere a celor vinovați de actuala situație a instituțiilor culturale arădene. Este nepermis ca artiștii să fie tratați în acest mod!” a declarat președintele Comisiei de învățământ, cultură, tineret și sport a ALDE Arad, domnul Claudius Octavian Nichitean.

Biroul de presă al ALDE Arad

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.