Un arădean din comuna Vinga, recidivist condamnat în mai multe rânduri pentru furt și tâlhărie calificate și-a ucis binefăcătoarea, o femeie de 68 de ani, din Oradea. Conform ebihoreanul.ro, suspectul de omor a fost arestat în cursul zilei de vineri, iar potrivit portalului instanţelor de judecată acesta se numeşte Florin Mircea Lomotă. El a fost judecat în ultimii ani în mai multe dosare de furt și tâlhărie.
Pensionara a fost găsită moartă în propria locuinţă, cercetările pornind la sesizarea vecinilor, care au sunat la 112, îngrijoraţi că nu au mai văzut-o timp de cinci zile, iar lumina era aprinsă în apartament. A fost nevoie inclusiv de intervenția pompierilor pentru a se intra în apartament. „Ancheta preliminară relevă faptul că moartea persoanei a fost violentă şi a fost cauzată de multiple lovituri care i-au fost aplicate în zona capului”, spunea Maria Cotrău, purtătorul de cuvânt al parchetului din Bihor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Mircea Lomotă.
„Din mijloacele de probă administrate în cauză, rezultă că în data de 26 noiembrie, pe fondul unei posibile divergenţe, inculpatul, în timp ce se afla în locuinţa victimei, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu corp contondent dur la nivelul capului, care au provocat fracturi viscerocraniu şi care împreună cu fracturile de la nivelul creierului şi învelişurilor, produse prin căderea victimei, au dus la decesul acesteia. Totodată, după ce inculpatul i-a aplicat lovituri repetate persoanei vătămate, i-a smuls un lanţ de aur de la gât şi o brăţară de la mână, două inele de pe degetele acesteia, sustrăgând totodată un telefon mobil marca Samsung şi un laptop, aparţinând victimei”, transmite procurorul de caz prin ofițerul de presă.
Criminalul orădencei în vârstă de 68 de ani, găsită moartă în seara zilei de 3 decembrie într-un apartament de bloc din cartierul Velenţa, a fost prins, iar la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, instanţa a dispus arestarea individului pentru o perioadă de 30 de zile.