CULTURĂ

[CRONICĂ DE REVISTĂ] Poesis International

 

Poesis International reprezintă pentru societatea românească, destul de seacă din punctul de vedere a publicațiilor cu temă literară, o necesitate. De la proză, poezie, eseu, manifeste sau cronici până la interviuri și recenzii de film, m-am trezit că țin în mâini un lucru pe cât de cuprinzător, pe atât de bine structurat și educativ. Spre rușinea mea, mi-a luat 20 de numere să aflu de existența ei, dar cu siguranță nu voi mai rata vreun număr de aici înainte.

Pentru a vă familiariza cu contextul, era o zi banală la facultate când a venit la mine unul dintre colegii mei, de la o altă specializare, dintre cei pe care îi respect și mai avem subiecte de discuție în comun,  pentru a-mi oferi numărul 20 din Poesis International, cu gândul că poate o să-mi placă și, de ce nu, o să accept să scriu câteva cuvinte despre această „revistă” literară, destul de underground.

După știința mea, rar mai întâlnești o publicație cu pretenții de revistă de 323 de pagini, la prețul modic de 7 lei, mai ales una care să aibă conținut de calitate.

Am găsit multe subiecte interesante în Poesis International, însă pentru a vă atrage atenția și curiozitatea deopotrivă, m-am concentrat asupra a două materiale, care pentru mine au reprezentat centrul preocupării din ultima perioadă, le-am citit pe nerăsuflate și nu m-au dezamăgit.

Eseul lui Harold Hinter, intitulat Artă, adevăr și politică urmărește atât tema centrală a Poesis International 20, și anume poezia politică, cât și realitatea spusă prin artă, sub forma pieselor de teatru.  Sigur că da, mai există scrieri  care urmăresc realitățile politice ale vremii, dar când se întâmplă acest lucru prin artă… se întâmplă ceva tulburător și fascinant deopotrivă. Când asiști la o formă de expresie emoționantă a oamenilor care învață să folosescă resursele pe care le au la îndemână, iar aici vorbesc despre poeți, pentru a-și manifesta nemulțumirile sub formă de subterfugiu literar se întâmplă o revoluție. O revoluție a cuvintelor.

Acest eseu este mai degrabă un discurs. Un discurs care debutează cu declarația: Ca să îți menții puterea, este necesar ca oamenii să rămână în ignoranță, să fie ignoranți în ceea ce privește adevărul, chiar și în ceea ce privește adevărul vieții lor.

În același număr am găsit traducerea primelor două capitole din manifestul Muntele Întunecat, care a luat naștere sub penițele lui Paul Kingsnorth și Dougald Hine, în Anglia secolului XXI, mai exact 2009, urmând ca celelalte 2 să apară în numărul următor.

Grație internetului și a lipsei răbdării cu care, din păcate, am fost înzestrată, am citit continuarea în limba engleză online. Și nu am fost dezamăgită. Astfel, fără a strica farmecul așteptării părții traduse, voi scrie de ce m-a fascinat Proiectul Muntelui Întunecat și de ce cred că fiecare tânăr, îndeosebi generația mea, ar trebui să îl citească.

The Dark Mountain Project sau Proiectul Muntelui Întunecat e un manifest care vine drept răspuns la societatea pe care umanitatea singura a format-o. Într-o lume în care fiecare subiect tabu a fost deja epuizat, în care orice a fost de zis s-a zis deja și s-a ajuns la suprasaturație, problema fundamentală abordată este civilizația. Mai bine zis lipsa de civilizație. Oare chiar am reușit noi, ca indivizi, să ne depășim condiția?

Ideile prezentate în acest material nu sunt revoluționare, și cu siguranță nu sunt noi. Întreaga lucrare este structurată în patru capitole, urmată de cele opt principii ale lipsei de civilizație.

În primul capitol, Pășind pe lavă, disponibil în limba română în Poesis International, se abordează fragilitatea civilizației pe care se bazează omul. Fundația civilizației este comparată cu o crustă de lavă, face adesea trimitere la scrierile lui Joseph Conrad, pe care le consideră mai actuale ca niciodată. În viziunea lor, în momentul în care toate valorile, tradițiile și principiile omului vor fi zdruncinate, abia atunci acesta va realiza fragilitatea de care au dat dovadă toate credințele lui. Civilizația e o iluzie pe care omul și-a clădit viața.

Capitolul doi, Mâna rănită, unul dintre preferatele mele, aduce în discuție problema ecocidului și a mitului naturii. A omului care se zărește depărtat de natură. Citez: faptul că avem un nume pentru natură, dovedește că omul nu se vede parte din ea. Motiv pentru care homo sapiens crede că a fost singurul animal care a atacat natura și a câștigat. Din procentele pe care acest studiu ni le pune la dispoziție, am reținut că în medie, populația consumă cu până la 25% mai mult decât ceea ce planeta poate regenera. La fel de interesantă îmi pare perspectiva prin care omul modern se simte atât de prost pentru stilul de viată consumerist și dăunător pe care îl duce, încât merge la supermarket și cumpără produse bio.Vorbim aici despre o Planetă atât de consumată, încât fără o schimbare radicală, prin care omul învață să trăiască auto-suficient și eco-friendly, cert este că vom asista la propria distrugere.

Al III-lea capitol, și preferatul meu, cu titlul greu de tradus într-un singur cuvânt, Uncivilization, Lipsa de civilizație tratează subiectul culturii, al artei într-o societate însetată de cultură. Este dezbătută tema poveștii, aceea pe care omul a preferat să și-o spună timp de secole la rând. Indiferent de natura sa mistică, seculară, economică, religioasă sau de oricare alt fel, omul a trăit într-o bulă, într-o zonă de confort. Și continuă să trăiască astfel. Prin intermediul filmelor, a televiziunii,a jocurilor video, a nuvelelor sau într-o poveste mai mare spusă de politicieni, economiști, geneticieni sau lideri de corporații, pe care o percepem ca o realitate despre cum este lumea de fapt.

Astfel, acești doi gânditori ne propun să investim în artă, indiferent de domeniul ei, de la sculptori, la poeți, scriitori, pictori sau oameni care spun povești. Cert este că lumea, lumea noastră are nevoie de artă. E nevoie de artiști. Iar printr-o idee și mai radicală, e nevoie să ne depărtăm puțin de arta propusă de Vest și să privim în ansamblu și spre restul lumii. E nevoie ca arta și curentele artistice să nu fie propuse doar de către animalele urbane, e nevoie de artă și din partea oamenilor care au ales un stil de viață retras, rural, și care să fie băgați, pentru prima dată, cu adevărat în seamă.

Cel mai scurt capitol, cel de al patrulea, Spre poalele muntelui, sugerează că orice mișcare are nevoie de un început. Proiectul Muntele Întunecat propune Lipsa Civilizației în scris, în artă. Și spune că acest manifest nu a luat naștere doar pentru că cineva a avut ceva de zis. Cine nu are?! Ci pentru că cineva are ceva de făcut. Iar acesta este începutul prin care omul distruge zidurile pe care singur le-a creat în jurul său, încearcă să facă primii pași înapoi spre natură, o călătorie pe care omul, pentru a urca pe Muntele Întunecat, nu o poate face solitar.

Tot în numărul 20 o să găsiți o antologie a poetului arădean Romulus Bucur. Traduceri în exclusivitate în limba română a celebrului poet Arthur Rimbaud (acel despre care s-a iscat scandalul din județul Cluj, când o profesoară de Limba Română din Turda a sugerat elevilor săi să vadă filmul Eclipsă Totală- 1995 despre viața acestuia și a lui Paul Verlaine, fiind acuzată că promovează sexualitatea) de Octavian Soviany, traduceri din proza lui Kurt Vonnegut Te stinge candelă de o clipă de Claudiu Komartin și multe multe altele.

Considerațiile relatate mai sus sunt doar frânturi din ceea ce înseamnă această revistă, în care se simte grija cu care a fost mânuită, erudiția care îi stă în spate, valoarea literară, prin publicații, unele dintre ele în premieră, multitudinea de subiecte abordate și numărul mare de colaboratori.

Echipa din spatele revistei este alcătuită din:

Redactor-șef: Claudiu Komartin

Fondator: Dumitru Păcuraru

Profesor: Ion Mureșan

Redactori: Rita Chirian, Teodora Coman, Radu Vancu, Andrei Dósa, Mihók Tamás, Vlad Pojoga, Anastasia Gavrilovici

Concept grafic: Ana Toma

Și este marcă a Casei de Editură Max Blecher și se poate achiziționa online de pe maxblecher.ro și o serie de librării online.

Din păcate, în momentul de față, nicio librările din Arad nu are parteneriat cu această editură.

Patricia Hodăjeu, 13 ianuarie 2018 10:40

poesis