Motto: „Sunteți niște frustrați… toți, niște poeți care n-aveți ADN-ul în sânge!” (un inspector în construcții)
Douăzecișinouă de oameni din Arad, care s-au înfrățit în Liga Scriitorilor Români, Filiala „Ioan Slavici” Arad, și-au unit pixurile pentru a scrie prima carte colectivă, intitulată Urzeala Cuvintelor. Apărută la Editura Fundației Ioan Slavici, cu o copertă marca Viorel Simulov, opul conține de toate: poezie, proză, critică literară, publicistică și Lucian Valeriu… un gen publicistic aparte.
Poezia
Eram pornit, în sensul cel mai bun, adică de la Pecica spre Arad, să mă întâlnesc, la diurna săptămânii, cu niște prieteni care s-au pus de-o poezie. E greu să ți-o spui, așa,-ntr-o doară, doară-doară-ți vin prieteni! Și au venit. Au venit cam toți aceia care n-au venit… Profesori, scriitori, agricultori fără pământ, cuvântători fără cuvânt… Dar, hai să lăsăm poezia „să zacă-n colbul ei de cronici”…
Să vorbească
Un discurs la locul lui, adică în dreapta Luciei Bibarț – un fel de Dumnezeu care ar fi în stare să-l iubească și pe Cel Rău, l-a avut profesorul Valeriu Ilica, om cu o catedră grea în spate. În spate erau nimeni alții decât antologații: Ioan Alexandru Ardelean, Lucia Bibarț, Virgiliu Bradin, Florica Rantea Cândea, Alexandru Ioan Chiș, Gervasio Curnis, Horea Gana, Ioan Emanuel Gruia, Vasile Ionel Heredea, Gheorghe Hodrea, Valeriu Ilica, Voichița Tulcan Macovei, Gavrilă Man Căvnicaru, Liliana Moldovan, Eugenia Ponta Pete, Lucreția Picui, Ion Stăncioiu, Emil Șimăndan, Carina Baba, George Bădărău, Gabriela Galbăn, Nicolae Nicoară Horia, Mircea M. Pop, Natașa Valentina Roman, Sifora Sava, Adrian Stepan, Mihai Ștefan Todoca, Paula Tomi, Lucian Valeriu. În schimb, mai în stânga celei care s-a îngrijit de carte, Lucia Bibarț, Anton Ilica, mai mult profesor decât critic literar, ca și cum cei din sală erau învățăceii lui, a explicat frumos, pe cartonașe roșii, cum stă treaba: pentru cretini e mare, pentru genii e mică! Am așteptat să aflăm, cuminți, când va trage apa peste carte, dar n-am aflat, pentru că, atunci când era în exercițiul funcțiunii, adică când (sic!) trebuia să facă recenzia, a vorbit…
Prostul intitulat „inspector în construcții la pensie” – beat-muci
Partea subiectiv-urâtă a poveștii… cum ar veni. Pe Mircea Pascariu îl cunosc de la Cenaclul Luceafărul, unde tăcea. Noi ne uitam la el ca la Perpessicius, combinat cu Patapievici, Papadat-Bengescu și Dan Petrescu. El se uita la noi precum Luceafărul la Cătălina. Cu îngăduință. Ce a căutat acest personaj la Xenopol, nu știm, dar știm că portarul instituției citea cărți pe care ăsta nu le văzuse nici pe rafturile magazinelor. Că se leagă de mine că cică am făcut sex cu Lucia Cuciureanu, sau Ciucureanu (că dracu știe cum o cheamă), treacă-meargă; că tata, la fel, așișderea, că io am sunat incognito (P.S. – purtătoare de acid dezoxiribonucleic, vă spun pe față ce am de spus… pe FB sau oriunde!…) ca să ce?! Deci, dragă ADN: dacă aceasta v-i elita, mulțam lu Dumnezo că nu fac parte din elitte. Doncafe…și eu.
Rezumat
Când dai de o carte, ai două căi: ori o arunci la gunoi, ori nu! Cartea aceasta e dincolo de literați. Doi profesori care n-au anima au vorbit de suflet! Anton Ilica a zis că nu-l are. Îl are, dar îi este rușine cu el! „Urzeala cuvintelor” e o carte bună, scrisă de oameni sensibili, cu oameni care trec strada să bea o bere la trei trepte…
