Azi scriu din anxietate. Sunt asemenea unui tânăr fără direcție, căruia viața îi râde în față (sau anturajul) atunci când spune, fără pic de ironie, că îmbătrânește).
Totul a început atunci când o cunoștință m-a întrebat câți ani am. I-am răspuns indiferentă că luna aceasta împlinesc 20 de ani. Răspunsul m-a lăsat perplexă: oh, ești bătrână deja, îți trece și ție vremea. WHAT? Replica aceasta mi s-a învârtit haotic prin cap și nu mi-a dat pace zile întregi. Eu care nu mă consideram nici măcar la apogeul vieții (încă îmi mențin ideea) am fost izbită de realitatea altora despre timp. Cum poți să-mi zici așa ceva? Ce se presupune să faci la 20 de ani? Ești prea bătrân să prinzi pokemoni? Trebuie cumva să ai fiecare aspect al existenței în ordine? Să știi ce vrei de la viață și ce așteptări ai de la viitor?
Cunosc oameni de 30 și ceva de ani, poate 40 care își trăiesc acum „a doua tinerețe”, pe care personalitatea îi dă de gol și nu le-ai da mai mult de 17 ani. Și mi se pare frumos să fie așa. Timpul și vârsta sunt chestiuni relative. Așa că vă rog oameni plitisiți, sobri și monotoni – nu mai îmi spuneți cum trebuie să-mi trăiesc viața și mai ales că ar fi cazul să mă gândesc la măritiș. Fuck off & Namaste!
Cuvântul de ordine care,sper eu, să-mi guverneze viața de acum înainte este „echilibru”. Să știu care este rețeta perfectă între responsabilități și distracție, între înțelepciune și spontaneitate, între armonie și haos, agonie și extaz, fericire și depresie.
Viața în sine abundă de diverse perspective, atât de diferite, interesante și absurde deopotrivă încât îmi servesc drept o sursă inepuizabilă de inspirație. Oamenii sunt frumoși. Încă nu mi-am pierdut întreaga speranță privind omenirea. La 20 de ani cred într-o revoluție a conștiinței și refuz să cred că orice am face este în van, lovindu-se inert de conservatoriștii care privesc cu pesimism orice schimbare.
Pentru că m-a cuprins puțin panica la auzul mai multor păreri similare despre cum trebuie să fii și ce să faci la 20 de ani, am întrebat mai mulți prieteni la nivele diferite de vârstă despre cum ar trebui sa fii la 20 de ani și cum văd sau au văzut ei viața la această iconică vârstă.
A.S. , 20 ani :
Viața la 20 de ani e suportabilă. Nu e nici atât de grea pe cât o portretizam înainte, nici atât de uşoară pe cât îmi spuneau alţii că va fi. E bine.
Aş schimba felul în care arat şi faptul că sunt prea politicoasă şi de frică să nu jignesc sau să fac pe cineva să se simtă rău, nu zic ce am de zis şi ,de obicei, iese mai rău pentru mine şi mă pun în situaţii neplăcute.
Ce aş face diferit? Aş învaţă mai mult, m-aş trezi mai devreme, aş trăi mai mult.
Ca tânăr mi-aş dori să am mai multe oportunităţi în ţară mea. Faptul că am experienţă „abroad”, şi că văd atât de multe lucruri şi atât de multe posibilităţi care sunt extrem de accesibile, mă face să mă gândesc cu o uşoară dezamăgire la faptul că mă întorc acasă.
Mă întorc la zero, la CV-uri împrăştiate prin oraş, la bani prea puţini, la oportunităţi educaţionale asezonate cu compromisuri şi promisiuni, la chirii prea mari, preţuri la mâncare prea ridicate şi un nivel de trăi sub mediocru.
E trist că la 20 de ani, cu un job care nu îţi oferă experienţă decât pe o singură feliuţă într-un domeniu de activitate, cu un salar de minimum pe economie, eşti nevoit să rămâi cu părinţii, sau dacă te încumeţi să locuiești singur, să nu îţi permiţi fructe de un anumit tip sau haine noi aproape deloc, cu atât mai puțin un mini trip de weekend spontan.
La 20 de ani ai totuşi nebunia necesară să le mai faci, să renunţi la banii de mâncare ca să ieşi în oraş, şi apoi te rogi de mama să îţi aducă mâncare gătită, ai curaj să schimbi locurile de muncă, mai ai curaj să crezi că ceva se va schimbă şi mai ai curaj, din când în când, să crezi în tine, în generaţia ta şi să te încurajezi cu chestia aia că „Noi suntem schimbarea” şi să mai mergi un pic înainte, o idee mai puternic decât ai fost în ultima perioadă. Însă revii repede la realitate.
S.T. , 20 ani:
Hmm. Viaţă la 20 de ani?
Pentru mine, cel puţin, nu s-a schimbat cu mult față de adoleșcență. Atât că acum lucrez. Dar, în schimb, mi s-a schimbat mentalitatea. Oamenii din ziua de azi sunt într-o fugă constantă. Fie fizică sau psihică. Cu toţii ne dorim o schimbare, însă mulţi nu facem nimic pentru ceea ce ne dorim, iar pe cei pe care îi vedem că se zbat ca să îşi atingă ţelul sau să aducă o schimbare în bine, fie râdem de ei , fie îi ignorăm. Un alt lucru pe care l-am remarcat este că oamenii îşi urmăresc propriile interese, puţini ţinând cont şi de bunăstarea altora. Așadar, odată cu vârsta apare constatarea că lumea în care trăim este bazată pe egoism și individualism.
Un alt lucru care mă deranjează este viteza cu care se propagă ignoranţa, ba chiar se încurajează de multe ori. Replica mileniului trei este ” Ignorance is bliss”(tr. Ignoranța este de aur) .Trăim într-o epocă în care avem acces la informaţii aproape peste tot , dar din păcate este o lamă cu două tăişuri. Zvonurile, ştirile false sau inutile, ex. cele de can can, umplu paginile de Facebook, Twitter, Linkedin etc. a mai multor persoane. În timp ce multe informaţii utile sunt ignorate în întregime.
Mă enervează faptul că mulţi tineri pe care îi cunosc se simt extrem de mândri când se laudă ”Eu nu am citit nicio carte vreodată”….Nu înţeleg de ce ar fi motiv de laudă.
Per ansamblu, lumea în sine mi se pare un loc trist, crud şi vicios. Dar există mai multe părţi bune. Tineri programatori,ingineri, manageri şi lideri sau creatori ai unor fundaţii încearcă să facă o schimbare în bine.
A.D. , 20 ani:
Eu una, la 20 de ani mă simt că la 16, doar că acum sunt mai hotărâtă cu privire la lucrurile importante din viaţă mea. Ca şi aşteptări, să reuşesc să duc la capăt ce îmi propun, să fac ceva de care să fiu mândră şi să fie realizat din muncă mea. Ar trebui că la această vârstă să ne punem pe noi pe primul loc şi să încercăm să evoluăm , să nu ne fie frică de „nou” şi să îi lăsăm deoparte pe cei care nu ne inspiră,bcare nu ne ajută să creştem şi de la care nu avem nimic de învăţat. Stay crazy, ride far! (tr. Rămâi nebun,ajungi departe!)
La 20 de ani este interesant. M-am mutat într-un alt oraş, singură. Nu ştiam pe nimeni, nu cunoşteam oraşul şi încercăm să mă integrez în ceea ce reprezintă o nouă etapă din viaţă. Au fost şi momente neplăcute: de la furatul noului telefon în tramvai, până la a fi muşcată de câine în gară. În cele din urmă, totuși, au devenit povești bune de zis și pe seama cărora râd copios. Cred că viaţa la 20 de ani ar trebui să fie exact aşa cum îţi doreşti TU, nu cum îşi doresc persoanele din jurul tău. Ascultă sfaturile celor mai în vârstă, dar fă ceea ce simţi că trebuie să faci pentru tine. Încerc să schimb ceva în fiecare zi, ca peste 2-3 ani să se vadă rezultatele care contează. Nu aş face nimic diferit, ( probabil doar să învăţ din timp pentru sesiune). Toate întâmplările şi persoanele de până acum m-au învăţat diferite lucruri şi unele sunt doar poveşti amuzante sau veritabile învățături de viață.
D.D., 25 ani:
La 20 de ani, metaforic vorbind ,habar nu aveam cum mă cheamă.
Consider că nu aveam ce căuta la facultate, deoarece nu mi-a deschis nici o oportunitate. Probabil din pricina că nu eram un tânăr determinat și nu aveam chef să învăț.
Studenția, în schimb, e frumoasă pentru că descoperi și înveți lucruri noi. Trăiești cu impresia că nicio greșeală nu e prea mare și ți se iartă orice.
Am fost constrâns să mă angajez din nevoia de bani. Am cheltuit tot ce am produs. Nu trăiam cu grija zilei de mâine.
Perioada din jurul vârstei de 20 de ani completează un gol, umplut de experiențe și informații. Trebuie să fii şi cretin că să devii înţelept.
Contează mult pe cine întâlneşti și ajungi să cunoști.
Dacă stai doar în cămin şi investești doar în aventuri pasagere sau şi pierzi nopțile cu anturajul, ai șanse mici să evoluezi.
Grupurile și asociațiile de studenți, cred eu, îți asigură cel mult un viitor de corporatist.
Aşa că, îndemn tinerii de 20 de ani să aleagă calea de mijloc, să nu îţi rupi capul nici cu universitatea, nici cu viaţa de student.
Nici una nici alta nu te ajută.
Ce aş face diferit… Aș renunța la lene.
H.C. , 35 ani:
La 20 de ani am văzut doar partea bună a lucrurilor. Credeam că sunt nemuritor şi că toată lumea e a mea.
Dacă ar fi să am din nou 20 de ani m-aș incuraja să nu-mi fie frică de fetele faine, aparent inaccesibile şi să ajung să cunosc mai multe din ele.
Pe de altă parte, aş accepta să studiez undeva în străinătate. Când am avut posibilitatea, am refuzat pentru că mi-a plăcut prea mult țara asta și era confortabil. Ulterior, mi-am dat seama că e foarte important să trăieşti într-o altă ţară cât eşti student, pentru că ajungi să înveţi o cultură diferită, să călătoreşti, să împărtășești experiențe care te îmbogățesc și te ajută să evoluezi. Cel mai mult mi-a plăcut că am simțit că timpul îmi e prieten și sunt nemuritor. Încurajez tinerii de 20 de ani să nu le fie frică și să aibă curaj să facă tot ce își doresc.
Am colectat informații de la persoane cu maximum 15 ani mai în vârsta, deoarece am fost curioasă să aflu regretele, frustrările și genul de experiențe pe care ți le amintești în viitorul apropiat. Nu am întrebat persoane mai în vârsta pentru că nu vreau să forțez viața să mi se descopere precoce. Din ce am învățat, la 20 de ani, asupra vieților tinerilor domnește misterul și frica. Probabil asta e și ceea ce ne ține în spate în lupta noastră pentru materializarea viselor.
Îndemnul meu pentru tinerii de 20 de ani este: Cultivați încrederea în voi!
5 comentarii. Leave new
Trebuie mereu să crezi că ai 20 de ani. Hai, poate 30, când eşti de vârsta mea. E drept, nişte indicii intime, dacă raţionez la ce este în jur, găsesc vectorul infulenţabil : FEMEIEA ! Această creatură divină! ………….. Am constatat că acum îmi plac aproape toate femeile, le admir desigur, de la vârste de 20 de ani până la 50 ! …… Când aveam 20 sau 30 de ani, nu le admiram pe cele peste vârsta mea. ………. Cum trece timpul !!
Un articol subtire, cu o imagine pe masura. O imagine dintr-un club probabil, destul de reprezentativa pentru cei care acum au 20 de ani. 20 de ani si nici o directie, nici un vis, nici o aspiratie, doar cluburi, distractie, fete & baieti, sa fii cool, sa fii nimic pana la urma.
Ce sa vorbim de moralitate? Ce sa vorbim de vise? De idealuri? De dorinta de a face ceva? De fapt despre asta ar trebui sa fie vorba la 20 de ani, despre vise, despre aspiratii, despre idealuri. Despre dragoste, despre puritate, despre frumos.
Unde-s toate astea? Nu-s.
Si hai sa iti spun si de ce mi se pare nefericita alegerea pozei. Ori este chiar potrivita, nu stiu.
In planul apropiat se vede o fata. De 19-20 de ani, undeva pe acolo. Genul de fete pe care le vezi prin toate cluburile. Vad un chip lipsit de expresie acolo, vad o fata gata consumata deja, o fata care a trecut peste adolescenta, sarind de la copilarie direct la maturitate. O tampenie, daca ma intrebi pe mine. Mai vad o fata cu ochi goi, care cred ca stie despre sex si droguri mai multe decat voi sti eu vreodata, care e foarte probabil sa fi exersat la greu saritul dintr-un asternut in altul.
E, asta nu e viata la 20 de ani. Asta se cheama altfel.
Poza am ales-o eu, dintre fotografiile de pe facebook ale autoarei – nu am consultat-o… ca un dictator ce sunt 🙂 Am ales-o pentru ca reflecta, dupa parerea mea perfect, atmosfera din reportaj. Puteam alege, stiu, una in care autoarea sa fi atras mult mai multe clickuri – dar nu genul acela de cititori care intra pentru o poza cu o fata frumoasa ne intereseaza… dupa cum probabil ca v-ati prins (sau daca nu, ma rasfoiti pe-aici)
Nu ma asteptam sa imi fie postate comentariile, mai ales ca nu am folosit manusi. Decat de box eventual.
Da, mai rasfoiesc, ca unul plecat din zona Aradului, care cauta ceva de pe la el, ceva care sa fie cat de cat obiectiv.
P.S. Sa ma ierte autoarea pentru descrierea ce am facut-o imaginii, dar chiar asa se vede de aici de departe.