REPORTAJE

Cum mi-am pierdut nevasta într-un resort turcesc

 

S-a întâmplat şi asta. Am reuşit să îmi pierd nevasta. Dar am reîntâlnit-o, deci pierderea a fost temporară. Merită să vă spun cum s-a întâmplat. Dar, înainte de asta, vreau să mulţumesc tuturor prietenilor mei din presă, colegi de infotrip cu mine, îndeosebi fetelor, pentru că mi-au căutat-o. Nevasta, desigur. Şi, revenind…

Turcii sunt de vină pentru asta. De asemenea, şi faptul că, la capitolul orientare turistică, Oti nu este, să zicem, prima. Turcii au ales să construiască masiv. Când spun masiv, mă refer la enorm, cu mult bun gust, dar enorm, genul acela de enormitate prietenoasă, însă hipnotizantă. La Nirvana, locul unde soţia mea a mers la toaletă şi nu s-a mai întors, sala de mese e cam cât catedrala mântuirii neamului. Plină cu de toate, chiar de toate, dar imensă. Nu e de mirare că s-a pierdut. Pur şi simplu, a intrat pe altă uşă, s-a aşezat la altă masă, şi m-a aşteptat. Eu făceam acelaşi lucru, şase kilometri mai departe. Cam după o oră jumate, am început să îmi fac scenarii. Cele patru pahare de vin roşu, pe care mult prea amabilul ospătar mi le tot punea în faţă, nu au ajutat la o cântărire judicioasă a problemei. Aşa că, iată-mă chemând ajutoarele mele, reprezentanţii presei arădene, în ajutor. Pentru nişte aşi în investigaţii, nu prea ne-am descurcat. În final, ne-am reîntâlnit, nu fusese decât o simplă rătăcire într-un mare complex hotelier. Acum râd, dar atunci mi-a ţâţâit fundul, deşi nu ştiu de ce. Probabil firea noastră de români e oarecum mai aplecată spre posibilitatea dezastrului.

Deşi, sincer, în Antalya m-am simţit mult mai în siguranţă decât în Paris sau Roma. Antalya e o superbă grădină, cu munţii Taurus într-o parte, şi marea în cealaltă. Eşti în sânul lui Avraam, asta în situaţia în care numitul Avraam ar avea sânii pe care mi-i imaginez eu. Totul este construit şi calculat în aşa fel încât să ai parte de maximizarea plăcerii. E ceva de vis, ceva ce cu greu poate fi egalat. Amabilitatea oamenilor, serviciile în mare parte impecabile, dorinţa tuturor de a crea un sejur excelent, toate astea te îmbie la reflecţie. De ce ei da, şi noi nu?

În primul rând, e vorba de seriozitate. Turcii iau industria turismului în serios. Nu fac lobby pentru nimic, chiar au printre cele mai bune hoteluri din lume. Am văzut zeci de hoteluri în acest info trip, şi aş sta cu plăcere în oricare din ele. De fapt, chiar voi reveni, în iulie, într-o mică vacanţă, şi îl duc şi pe tata cu mine. Continuînd, e vorba de perfecţionare continuă. Hotelurile, şi toată industria hotelieră, se perfecţionează încontinuu. Am văzut foarte multe hoteluri noi, foarte noi. Chiar am stat la un hotel deschis de zece zile. Mâncarea este absolut excepţională. Mi-au rămas 75 la sută din papile acolo. Pur şi simplu n-au mai vrut acasă. Iaurtul, baclavalele, spanacul, vinetele, mielul, năutul… Aş putea continua pe zece pagini, dar nu o fac, trebuie oricum să slăbesc, şi la asta nu ajută faptul că totul e delicios şi în cantităţi inimaginabile. Noroc că au săli de fitness şi o grămadă de piscine absolut superbe. Şi, bineînţeles, uriaşe. Ştiu, folosesc foarte mult hiperbole, dar nu e nimic exagerat.

Am reuşit, în excursia aceasta, să îmi înving trei mari frici. Cea de apă foarte rece, pentru că am făcut rafting, împreună cu cea mai tare echipă, sau a doua cea mai tare, dacă îi punem la socoteală pe nefericiţii care au avut discutabila onoare de a vâsli cu Carlos. Am mers cu un quad pe nişte hârtoape de vai de mama mea, lucru care mi-a ajustat coloana şi colonul, şi mi-am dat drumul, mie însumi, în întregul meu adică, pe o ţeavă aproape verticală, în cel mai mare parc acvatic pe care l-am văzut în viaţa mea.

Am cunoscut oameni excepţionali, o să enumăr doar câţiva dintre ei, cu toate că ar trebui, sincer, să scriem toţi osanale pentru fiecare, şi nu deoarece s-au purtat cu noi ca şi cu starurile rock, ci pentru că au fost absolut minunaţi. Vreau să îi mulţumesc lui Hassan, prietenul meu turc, care şi-a câştigat un frate ghiaur, domnului Erdogan, directorul de la Nirvana, care ne-a dat o lecţie despre ospitalitate şi stil, lui Gursel, amicul meu vorbăreţ şi excepţional, managerul de la Calista, unde am văzut cu adevărat ce înseamnă un resort de lux, Oanei, pentru căldura şi grija pe care a avut-o pentru noi, şi mai ales Silviei, care ne-a suportat şi plăcut, chiar dacă am fost o gaşcă foarte zgomotoasă, şi chiar mai mult de atât. Bineînţeles, Elenei, şi tuturor celor de la Prestige şi Calypso.

În partea a doua a poveştii mele, vorbim despre oamenii mei de-aci, cum i-am cunoscut altfel, şi cum m-au ajutat turcii să-mi leg prietenii pe viaţă cu colegii din ţară. Şi un top al celor mai bune hoteluri, după părerea mea. Cele mai bune dintre cele mai bune. Greu, dar interesant

Basil Muresan, 25 iunie 2017 5:22