Cum să furi mașina omului din fața casei cu motostivuitorul? Fii atent cum: te-nvață doi tineri din Semlac!

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 70

 

Eee… alt nivel! Doi tineri angajați ai unei firme de colectare a fierului vechi din Comuna Semlac au furat o mașină cu motostivuitorul din dotare și au vândut-o la fier vechi

[COMUNICAT IPJ Arad]

Au furat un autoturism cu un motostivuitor

Polițiștii Postului de poliție Semlac au identificat doi tineri, bănuiți de furtul unui autoturism.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi tineri, de 18 și 22 de ani, care în data de 4 martie a.c. ar fi sustras un autoturism dintr-o parcare de pe raza localității Semlac, pe care l-ar fi transportat cu un motostivuitor la un centru de colectare metale feroase și neferoase din aceeași localitate, în vederea valorificării.

Polițiștii continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, pe numele celor doi tineri fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Din surse oficiale am aflat că cei doi tineri erau angajații unei firme care, tocmai în acea zi – 4 martie – de „Ziua Cutremurului” – colecta fierul vechi și gunoiul de pe marginea străzilor din Semlac. Au luat la ochi mașina omului, au decis că e o rablă, au pus-o pe motostivuitor și au vândut-o la fier vechi…  Un fapt doar aparent banal, în esență eveniment adevărtat – cel puțin pentru că să-i furi la om din fața casei mașina cu motostivuitorul e o aroganță care merită să intre, spărgând topul, la categoria „cum am sărbătorit noi Cutremurul din `77”…

 

Foto: evsexpress.ro (crop) – cu rol de împrejurare asemănătoare

Facebook Comments Box

4 Comentarii

  1. Nu cred ca au pus-o pe stivuitor , doar nu era de carton ! Probabil au luat-o pe lamele motostivuitorului ! ” au pus-o pe motostivuitor și au vândut-o la fier vechi… ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.




I accept the Privacy Policy