miercuri, octombrie 5, 2022

Cum se bea la ȘICLĂU: „Și-a dat foc la ambele mașini”

 

În satul Șiclău (comuna Grăniceri), un localnic… probabil beat și singur – pentru că, dacă a fost altfel, e mult mai grav și vom reveni – a băgat în seamă excesiv supărarea prin care trecea și și-a dat foc la cele două mașini pe care le avea parcate în fața casei… noroc că nu și casei (focul care se vede în ferestre este, din fericire, oglindirea flăcărilor produse de autoturisme).

«În acestă seară, în jurul orei 19, Garda 2 Chișineu Criș a intervenit în localitatea Șiclău pentru a stinge 2 autoturisme, 1 Mercedes și 1 VW Sharan. În momentul sosirii echipajului de intervenție, cu o autospecială, mașinile ardeau violent și generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 40 de minute, cele două autoturisme arzând în totalitate. Cauza probabilă a incendiului: „folosirea cu intenție a surselor de aprindere în vederea producerii incendiului” – în speță, proprietarul și-a dat foc la ambele mașini.» – a transmis ISU Arad prin purtătorii de cuvânt ai instituției.

Editare ulterioară:

„La momentul faptei, autorul se afla în stare avansată de ebrietate” – au confirmat pentru presă reprezentanții IPJ -, iar pe lângă mahmureala cumplită pin care  trece astăzi șiclăuanul care a dat breaking-news-ul dimineții, va trebui să suporte în continuare consecințele deloc ușoare ale unui dosar penal pentru „distrugere”… chiar dacă și-a distrus lucrul lui!

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news