„Cupa Clujului 2016” la atelaje trase de câini [GALERIE FOTO]

foto cupa clujului 11
Distribuie:

 

Iubitorii de câini din Cluj-Napoca (dar nu numai) au avut ieri și astăzi ocazia să asiste la Cupa Clujului la atelaje trase de câini,  competiție  organizată de Asociația House of Happy Living. În competiția organizată pe Feleac, la Wonderland Resort, au putut fi înscriși câini din toate rasele la probele atelaj canin pe 3 sau 4 roți (tricicletă sau cart), bikejoring sau atelaj canin format din bicicletă și 1 sau 2 câini,  scooter sau atelaj canin format din scooter și 1 sau 2 câini și  canicross, mai exact o alergare la care au participat o persoană împreună cu 1 sau 2 câini.

La cea de-a treia ediție a Cupei Clujului s-au înscris concurenți din toată țara, ponderea cea mai mare având-o cei din județele Harghita și Cluj, iar rasele de câini prezente au fost husky Siberian, malamut de Alaska, câini de Groenlanda, malinoise, akita inu, ciobănesc german, dar chiar și metiși. Competiția, chiar dacă nu are farmecul unui concurs organizat pe zăpadă, a oferit iubitorilor acestor animale ocazia să privească frumoasele exemplare înscrise în concurs, ba să mai și socializeze cu unele dintre acestea. Oricum, dacă vremea va ține cu organizatorii, în februarie vom avea ocazia să-i revedem la Cupa Beliș la sănii trase de câini, competiție care are aceiași organizatori și care se desfășoară în Apuseni, în comuna Beliș.

Categorie: Știri
Etichete: atelaje câini, caini, concurs, Cupa Clujului, curse
Distribuie:
Articolul anterior
Ministerul Afacerilor Interne desfășoară și în Arad campania de prevenire „Alege să fii corect!”
Articolul următor
Chindia – UTA 0 – 3, în ultima etapă a turului Ligii 2 [CLASAMENT]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie